Ungurii, banii şi bonul de la benzinărie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a răspândit pe Facebook întâmplarea cu maghiarul din Sfântu Gheorghe care a înapoiat 200 de lei proprietarului, insistând la telefon, deşi nu ştia bine româneşte. O publicăm şi noi aici, cu acordul 'păţitului', Marius Popa şi cu o invitaţie pentru voi, la final.

Ungurii, banii şi bonul de la Lukoil (întâmplare adevărată)

S-a petrecut joi (6 februarie-n.red.) . Eram în Sfântu Gheorghe, cu ceva treburi. Primesc un telefon de la contabilitatea firmei mele şi sunt anunţat de o colegă că m-a căutat un domn care spune că a găsit un bon de la benzinăria Lukoil, în valoare de 200 de lei (aşa am înţeles eu – se va dovedi că auzit greşit), care îmi aparţine. Domnul vorbea stricat româneşte.
- Nu-i nimic, zic eu, să-l arunce!
- Eu o să-ţi trimit numărul lui, spune colega mea, pentru că era insistent şi a zis să-l suni.
- Bine, bine, o să-l sun.

Îmi trimite Mădălina numărul prin sms şi, evident, uit să îl sun pentru că nu mi se părea important un bon de benzinărie. Mădălina revine:

- Iar a sunat domnul şi a zis că nu l-ai contactat...
- Of, am treabă, zic eu. Hai că-l sun acum.

Îl sun pe domn. Un ungur care vorbea foarte greu româneşte...
- Bună ziua, mă adresez lui. Am înţeles că aţi găsit un bon care îmi aparţine. Îl puteţi arunca...
- Bună ziua, zice el cu accent. Şi cu banii...?
- Ce bani? (eram nedumerit)
- Cei 200 de lei. Bonul era împreună cu 200 de lei.

Abia atunci îmi pică fisa. Eu nu îmi verificasem buzunarele. Din buzunar îmi căzuseră 200 de lei... Am rămas mut. Omul, de fapt, mă căutase ca să îmi returneze banii. Făcuse eforturi ca să dea de mine iar eu nu am aflat că îi pierdusem decât în momentul în care am vorbit cu el la telefon. Pe bonul de la bezinărie trecusem codul fiscal al firmei mele ca să îl decontez. Pe baza acestui cod, omul a intrat pe site-ul Registrului Comerţului unde a găsit numărul de contact de la contabilitate şi aşa a reuşit să dea de mine. Uluitor!

Omul a stat cu mine la telefon ca să mă ghideze până la soacra lui (lăsase banii acolo). Acolo mă întâmpinară doi bătrâni haioşi şi amabili care vorbeau, la rândul lor, foarte prost româneşte şi care m-au invitat în casă zâmbitori. Nu mi-au dat banii până nu le-am demonstrat că ştiu de la ce staţie Lukoil cumpărasem (Buşteni), când şi ce produse. Am rămas foarte plăcut surprins din nou. Le-am lăsat recompensă 100 de lei pe care nu au vrut să o accepte. Am insistat şi, până la urmă, m-am văzut nevoit să le las banii pe cuierul de la intrare.

M-am simţit ca într-un roman suprarealist. Nişte oameni străini făcuseră aproape imposibilul să returneze bani unui necunoscut. Ştiu, este normal (veţi spune) însă nu am putut să nu mă bucur ca un copil...

Nu voi spune nimic despre celebrele disensiuni dintre români şi maghiari. Nu am crezut niciodată în ele şi, am mai spus, chiar sunt îndreptăţit să îmi dau o părere: merg de 10 ani prin maghiarime şi nu am avut nici măcar o singură problemă. Iar eu nu vorbesc ungureşte deloc. Sunt doar politicos, în română...

O să spun doar atât, într-o altă limbă: Faith in humanity – restored!

Marius Cătălin Popa

Marius este cantautor şi solist vocal-instrumental al trupei POPAS

Minunată dovadă de omenie. Dar, suntem convinşi, mai sunt altele. Aşa că vă invităm să ne povestiţi, mai jos, o întâmplare în care gestul cuiva de altă etnie decât a voastră, din România, v-a restabilit încrederea în omenire.

Notă; Lăsându-vă mai jos comentariile, vă daţi acordul implicit să publicăm întâmplările care ne plac cel mai mult pe blogurile MaghiaRomânia wordpress şi MaghiaRomânia Adevărul, cu numele şi prenumele/psuedonimul care apare în comentariu, dacă nu specificaţi altfel..

Aşadar, ce întâmplare cu un cetăţean român de altă etnie v-a reamintit că mai sunt Oameni pe pământ?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite