Untold şi Neversea, la un pas să fie reprogramate. Edy Chereji: Nicăieri în lume nu poţi să organizezi un eveniment unde să asiguri o distanţare de doi metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private este permisă numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 metri pătraţi Foto: Arhivă
Organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private este permisă numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 metri pătraţi Foto: Arhivă

Directorul de comunicare Untold şi Neversea, Edy Chereji, a declarat că măsurile de relaxare luate de autorităţi nu se pot aplica la cele două festivaluri Untold şi Neversea, referindu-se în special la normele de distanţare. El spune că nu crede că mai sunt şanse ca aceste două evenimente să fie organizate în această vară, afirmând că „autorităţile au reuşit să compromită următoarele luni în ceea ce priveşte organizarea de evenimente”

„Suntem nemulţumiţi de faptul că am discutat cu autorităţile până acum, am propus soluţii şi după toate aceste întâlniri am primit un set de norme şi măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre. Nicăieri în lume nu poţi să organizezi un eveniment unde să asiguri o distanţare de doi metri. Noi am propus un set de norme, care odată aplicate ar transforma evenimentele în cele mai sigure locuri.”, a declarat pentru Aleph News, Edy Chereji, directorul de comunicare şi markenting al festivalului Untold.

El spune că prin măsurile luate, autorităţile au reuşit să compromită şi luna iunie, şi luna iulie în ceea ce priveşte organizarea de evenimente

 „Prin aceste măsuri, autorităţile au reuşit să compromită următoarele luni în ceea ce priveşte organizarea de evenimente. Aceste norme nu pot fi respectate de nicio firmă şi persoană care îşi doreşte să organizeze evenimente. Eu sper ca autorităţile să revină asupra acestor norme. Noi nu renunţăm la dorinţa de a face festivalurile noastre. Speram ca premierul să îşi ţină promisiunea şi să implice. Aceste măsuri sunt bune doar pentru evenimentele publice”,  a mai spus Chereji.

Guvernul a adoptat vineri, 14 mai, o hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu o serie de modificările care au intrat în vigoare din 15 mai. 

Organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private este permisă numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, în timp ce persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.  

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite