Vaccinarea obligatorie, pe masa senatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbatere cu scântei la Senat, unde proiectul Legii vaccinării a fost luat în discuţie de aleşi şi de reprezentanţi ai societăţii civile. Deşi România este cap de afiş la numărul de îmbolnăviri prin rujeolă, boală care a provocat şi 43 de decese doar în acest sezon, ţara noastră nu e încă pregătită să ia exemplul altor state europene unde vaccinarea a devenit obligatorie în urma unor epidemii soldate cu consecinţe grave.

„Pentru vaccinurile obligatorii, medicii au obligaţia de a informa părinţii copiilor şi de a vaccina. Consimţământul este prezumat, cu excepţia situaţiei în care părinţii refuză în scris acest lucru”, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Dan Dumitrescu. 

Un lucru apreciat atât de cadrele medicale cât şi de reprezentanţii societăţii civile e faptul că proiectul Legii vaccinării, aşa cum este el făcut în prezent, prevede sancţiuni şi pentru autorităţi, în cazul în care stocul de vaccinuri obligatorii nu este asigurat. Mai mult, sociologul Maria Andreescu, directorul executiv al APADOR-CH, a subliniat că trebuie clarificată diferenţa între contravenţie şi infracţiune, în situaţia în care nu este asigurată la timp cantitatea suficientă de vaccinuri sau în condiţiile în care procedurile pentru achiziţia vaccinului nu sunt făcute la timp. De asemenea, o diferenţiere între infracţiune şi contravenţie trebuie făcută şi în cazul în care un părinte refuză vaccinarea.

Potrivit APADOR CH, „obligativitatea vaccinării în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale”. Cu toate acestea, Maria Andreescu spune că înţelege îngrijorările părinţilor, care sunt justificate. „Obligaţia de a se supune vaccinării nu înseamnă şi obligaţia de a suporta greşelile medicale legate de administrarea vaccinului sau a fi cobaiul unor experimente medicale”, a completat sociologul.

De cealaltă parte, medicul de familie Gabriel Munteanu a declarat, pentru „Adevărul”, că este esenţial ca statul să răspundă pentru efectele secundare ale vaccinului, dacă acestea există. „Părintele trebuie să fie informat că are de respectat o schemă de vaccinare pentru copil. Este esenţial să treacă legea vaccinării pentru a se asigura stocurile de vaccin, să putem vaccina la timp. Este, de asemenea, foarte important ca cineva să răspundă dacă apar reacţii adverse, orice medicament are şi efecte secundare, dar asta nu înseamnă că ele şi apar”, a arătat medicul. 

În ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii părinţilor, Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame susţine că majoritatea părinţilor sunt responsabili. „O astfel de decizie, respectiv obligativitatea vaccinării, nu încalcă un drept constituţional, ci dimpotrivă, respectă dreptul la viaţă al copiilor. Şi noi avem nevoie urgent de legea vaccinării, trebuie asumare politică şi în România”, a conchis Măiţă. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite