Societate

articolul anterior articolul urmator

Valori de care nu ştim să fim mândri

100
8 Dec 2014 07:37:00
Andrei Pleşu

Uneori, mi-e ruşine de hărniciile mele săptămînale. Mă las absorbit prea uşor de „urgenţe” gazetăreşti, de imediatul politic, de isprăvile unor inşi de mîna a doua şi a treia, despre care mîine nu se va mai vorbi şi de a căror „românitate” nu sunt deloc mîndru. E o boală generală de altfel. Suntem asfixiaţi cu toţii de contingenţe, de pasiuni provinciale, de dezbateri meschine.

Ştiu că „turnul de fildeş” nu e recomandabil (dar ştiu şi că unii mi-l recomandă, nemulţumiţi de „amestecul” meu în treburile domestice). Pe de altă parte, primesc mereu semnale că există români, mai ales tineri, ale căror isprăvi trec neobservate, tocmai din cauza larmei pe care o întreţinem cu toţii în jurul unor subiecte inconsistente şi trecătoare. Tocmai asemenea tineri, care lucrează discret, dar tenace, în beneficul naţiei, tocmai ei, de care am putea fi mîndri să fim reprezentaţi acasă şi în lume subzistă stins, nerăsplătiţi cu altceva decît cu uitarea propriei lor comunităţi. Sunt mult mai mulţi decît ne închipuim. Şi suntem mult mai vinovaţi decît credem pentru lipsa lor de ecou. Voi da doar cîteva exemple, de ultimă oră.

Aţi auzit de Andrei Timotin? Probabil nu, pentru că nu-l vedeţi la talk-show-uri, nu se afişează în mari mişcări civice, nu face tapaj publicitar. Lucrează. În 2010 a publicat, sub auspiciile celebrei École des Hautes Études en Sciences Sociales, o lucrare de peste 300 de pagini, premiată în Franţa, despre „viziuni, profeţie şi putere în Bizanţ”. Doi ani mai tîrziu, prestigioasa editură Brill, de la Leyden, i-a tipărit o monografie de 400 de pagini despre demonologia platoniciană. În orice ţară din lume, Andrei Timotin ar fi deja o vedetă a vieţii academice, un nume cunoscut. La noi e un simplu cercetător sub-plătit la unul din institutele Academiei.

Alt exemplu: Silvia Marin-Barutcieff. A publicat anul trecut, la Cluj, o lucrare intitulată „Hristofor: chipurile unui sfînt fără chip; reprezentările din cultura română veche şi sursele lor”. E vorba de un studiu iconografic amplu (aproape 400 de pagini), de un nivel ştiinţific exemplar. Ar fi fost normal ca şi specialiştii – câţi mai sunt – şi publicaţiile „mîndre” de succesele „alor noştri” să semnaleze evenimentul, să acorde o oarecare atenţie unei tinere cercetătoare cel puţin la fel de „interesante” pentru „imaginea” ţării, ca şi figurile notorii ale doamnelor Andronescu, Vrînceanu-Firea, sau Elena Udrea.

O să ziceţi că nicăieri în lume cercetătorii foarte specializaţi nu fac „rating”. Că, deci, e normal să vorbim mai mult de politicieni, oameni de afaceri, puşcăriaşi şi dansatoare din buric decît de studioşi modeşti, izolaţi între zidurile bibliotecii. Nu zic nu. Dar nici să-i lăsăm de izbelişte pe cei cu care - dacă tot ni se cere – ne-am putea mîndri cu bune argumente şi să defilăm, mereu, cu portrete „populare”, caracterizate strict prin propria lor vacuitate.

Un ultim caz pe ziua de azi e, din acest punct de vedere, un caz aparte. A intrat în politică, e, prin urmare, „cunoscut”, dar nimeni nu se interesează şi nu se lasă impresionat de palmaresul lui profesional. Ba dimpotrivă: te miri cine îşi permite să-l tîrască autoritar prin toată mocirla demagogiei politice dîmboviţene. E vorba de dl. Adrian Papahagi. Tocmai i-a apărut o carte despre „Ideea destinului în literatura engleză veche” (Eikon, Cluj-Napoca, 2014, 430 pag.).  E un monument de erudiţie şi rafinament analitic, despre care mari specialişti de la Oxford, Sorbona şi München s-au pronunţat deja la superlativ. Cuvîntul „admiraţie” e frecvent. 

Pe noi, tipul ăsta de performanţă ne lasă reci. Faptul că avem de a face cu un savant de mare clasă, că ţinuta lui universitară ar cere un tratament cel puţin cuviincios, că opiniile lui ar trebui luate în serios cu minimă decenţă, nu atîrnă în balanţa aprecierii noastre. Ne răfuim cu el la grămadă, la rînd cu puzderia de ţoape de prin parlament şi de pe la guvern. Că dl. Papahagi nu are întotdeauna şi în mod necesar dreptate în toate manifestările sale politice e inevitabil. Dar şi cînd n-are, tot e mai onorabil decît liota de Dragnea, Oprea, Ghiţă, Mazăre, Tăriceanu, Ponta, Norica Nicolai, Dan Diaconescu ş.a.m.d. care ne intoxică impenitenţi de dimineaţa pînă seara. Cu Adrian Papahagi putem ieşi în lume cu certitudinea că nu ne vom face de rîs. Ba dimpotrivă. Dar noi preferăm să ne mobilăm „mîndria de a fi români” cu de-alde Grapini, Vadim, Şova, Oprea şi Stanoevici. Ceilalţi români stau sub obroc. Ţara nu e a lor, ci, vorba unui scriitor român din secolul 19, a „zbierătorilor şi dibacilor”, mîndri de ei înşişi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Taunul 77
8.12.2014, 07:58:02

Pana acum ar fi fost destul de greu pentru televiziuni sa promoveze astfel de oameni cu realizari academice stralucite. Si apreciate chiar peste hotare unde standardele in domeniu sunt la un nivel foarte ridicat. Daca se intampla asta, era pus in dificultate un impostor academic ce era privit ca noul star in devenire al politicii romanesti. De la care isi luau tainul pentru echilibrarea bugetului propriu. Insa marea speranta a politicii mioritico-dambovitene nu a "explodat". Electoratul l-a lovit naprasnic. Nu a mai fost asa "votat" ca plagiator, cum se lauda dupa precedentele alegeri. Si poate ca asta e o sansa ca si in domeniul academic sa se restabileasca adevaratele valori. Sa se prezinte publicului modele autentice de reusita. Care isi cladesc o cariera prin munca asidua prestata cu onestitate.

+16 (20 voturi)
Ioan Ionescu
8.12.2014, 08:14:00

Incotro sa se indrepte tinerii? In raport cu 'centrul' politicii, exista un evantai al conceptelor, doctrinelor de stanga si un evantai al celor de dreapta, fiecare dintre cele doua avand la capete extremismul., dictaturile absolute. In decursul timpului, oamenii s-au lasat ademeniti de cencepte din ambele evantaie politice. Conducatorii acestora au urmarit, toti, in special profitul personal. Populatia, dezamagita, a basculat de o parte sau de cealalta, nefiindu-i rezolvate problemele de zi-cu-zi, neoferindu-i-se perspective certe (cu acoperire), ci iluzii. Ca sa isi asigure aderenta la public, politicienii de stanga si cei de dreapta si-au modificat ("imbunatatit", adaptat), din cand in cand, orientarea docrinelor, apropiindu-se de centru. Cei de stanga au incercat sa si produca bogatie (sociala), nu numai sa consume bogatia facuta de cei de dreapta. Cei de dreapta, controleaza mai bine lacomia afaceristilor, le iau o parte mai mare din castigul personal, cu care statul realizeza obiective de interes general, in folosul si al celor "nefavorizati" de soarta : ingrijire medicala, invatamant public, cai de comunicatie principale, amenajarea generala a teritoriului, protectia mediului, protejarea fiecarui cetatean si a tarii, in ansambl, etc. Au aparut astfel noi concepte : centru-stanga si centru-dreapta, apropiate, ambele, de o pozitie politica 'de centru'. Cea perfecta 'de centru' este iluzorie. Daca examinam acesta problema, a conceptiilor de stanga si de dreapta, la nivelul celulei de baza a societatii - familia, constatam ca, si in acest caz, exista un evantai larg de comportamente : exista familii care consuma imediat tot ce produc, nu pun un ban de o parte pentru dezvoltarea bazei materiale a familiei, traiesc, cu emotie, de azi - pe - maine, nu au o rezerva de slanina in pod. Si in familiile de dreapta exista excese, in care se fac continue acumulari, fara sa se repartizeze o parte din belsug pentru imbunatatirea vietii fiecarui membru al familiei, progresul acestora pe toate planurile. Experienta de viata a demonstrat ca atat familistii de stanga cat si cei de dreapta au ajuns la concluzia ca trebue sa se apropie de o pozitie centrala, in 'politica familiei', in care sa primeze 'sa ne intindem cat ne este plapuma', nici mai mult nici mai putin. Familiile care aplica acest concept isi asigure atat o dezvoltare materiala continua cat si una a vietii personale a fiecaruia dintre membrii ei. Acest concept 'familial', de echibibru in jurul unei pozitii centrale, este preluat, in ultimul timp, si de politica generala, care priveste conducerea intregii societati umane.

+2 (8 voturi)
M Costi
8.12.2014, 08:17:59

Comentariu considerat abuziv.

Jean Maurer
8.12.2014, 08:23:29

Perfect adevarat dl. Plesu. Am avea destui intelectuali cu care sa ne mandrim, singura problema este ca acestia vorbesc limbi necunoscute publicului larg, chiar daca suna romaneste. Iata niste exemple: École des Hautes Études en Sciences Sociales demonologia platoniciană studiu iconografic caracterizate strict prin propria lor vacuitate. Ideea destinului în literatura engleză veche Cum sa ajungem si la sufletul acestor romani cu valori pe care majoritatea nici nu reusesc sa le pronunte, ca de inteles nici nu poate fi vorba ? Cum sunt popularizate si explicate aceste valori si autorii lor in randul "prostimii" ? Stiti bancul cu un strain care i s-a adresat unui cioban in diferite limbi straine, cerand o informatie la care nu a primit decat o mirare muta. La care copilul ciobanului i-a spus tatalui; - "No vezi tata cate limbi straine o stiut omul asta ?" La care raspunsul tatalui a venit prompt: - "Si la ce i-o folosit ?"

+10 (20 voturi)
Mike Phota
8.12.2014, 08:27:26

da...extrem de interessant ! ma surprinde faptul ca nu se face coada la asemenea cartzi;"viziunea si profetzia in Bizantz", la fel cu cu sfantul ala, Hrisofant, fara chip (o fi ofitzer acoperit ??) mai ales in societatea romaneasca atat de puternic intelectualizata.Sunt convins ca tineretul nostru scolit a asteptat cu sufletul la gura asemenea lucrari...chestia cu engleza clasica iar e grozava, mai ales ca junimea noastra consuma engleza moderna pe toast. Nu pot decat sa admir stradania d-lui Plesu de a ne face atentzi la niste probleme atat de stringente pentru Romania de azi...

-3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (100)