Valul doi al pandemiei este aici! Ce lipseşte şi ce a lipsit din abordarea Ministerului Sănătăţii

Strategia Ministerului Sănătăţii (dacă există aşa ceva) în abordarea pandemiei se aseamănă cu însuşi felul în care operează sistemul medical românesc – pacientul este doar boala sa, o entitate lipsită de minte şi de emoţii. Absenţa oricărui element care să ţină cont şi să abordeze sănătatea mintală a populaţiei în aceste vremuri dificile este paradigmatică pentru lipsa de umanitate şi de viziune a îngrijirilor de sănătate în România.

Între punctele de interes ale Statului român şi ale Ministerului Sănătăţii în ce priveşte abordarea pandemiei de Covid 19, sănătatea mintală lipseşte cu desăvârşire. Încă din perioada primului val al pandemiei a lipsit înţelegerea faptului că

pacienţii cu probleme de sănătate mintală au nevoie de atenţie specială,

că sănătatea mintală a cadrelor medicale implicate în cea mai mare acţiune de sănătate publică a unui secol trebuie urmărită şi sprijinită

şi că sau mai ales că sănătatea mintală a populaţiei generale este un bun preţios de care trebuie să avem grijă.

Ce am avut în schimb a fost un tăvălug de informaţii medicale despre plămâni, inimă, ventilatoare, viruşi şi imunologie deversat pe toate canalele media către o populaţie care, la un moment dat, a refuzat să mai asculte. Am avut o presiune imensă pusă pe cadrele medicale care au ajuns să dezvolte probleme de stres sau să ajungă în stări de burn-out care au dus la demisii şi pensionări premature. Şi am mai avut foarte mulţi pacienţi cu probleme de sănătate mintală care nu au mai putut accesa îngrijirile obişnuite şi au intrat în stări acute de criză. 

În faţa lipsei complete de reacţie a Ministerului Sănătăţii în ce priveşte starea mintală a populaţiei în vremuri de pandemie, societatea s-a organizat cum a putut. Şi astfel, am cunoscut fenomenul uneori înduioşător, de multe ori penibil al liniilor telefonice unde domnişoare (şi domnişori) psihologi bine intenţionaţi îşi ofereau serviciile de consiliere la distanţă oricui ar avea nevoie de ele. Companiile şi televiziunile se întreceau care mai de care să deschidă asemenea linii telefonice – o investiţie atât de mică şi un capital atât de consistent de imagine! Copii, bătrâni, părinţi, cupluri... cine nu are nevoie de o discuţie la telefon cu un psiholog empatic şi simpatic? Răspunsul, din păcate pentru cei care cred în astfel de iniţiative hei-rupiste, este – foarte puţini. În cuvintele unei cunoştinţe implicate într-un proiect similar: “oamenii aveau alte nevoi când sunau, ei voiau să ştie unde se pot testa, cum pot şti dacă o tuse este sau nu semn de covid, genul ăsta de lucruri”. Din păcate, efectul pervers al invaziei de linii telefonice de la începutul pandemiei a fost acela de a crea iluzia că nevoile de sănătate mintală ale populaţiei au fost satisfăcute. E o jignire adusă specialiştilor în sănătate mintală ai acestei ţări şi mai ales oamenilor care suferă de probleme de sănătate mintală să consideri că acest subiect poate fi azvârlit în poala unor campanii de PR deservite de voluntari fie ei şi bine intenţionaţi.

Astăzi, ne aflăm în aceeaşi situaţie ca în primăvară, cu diferenţa că majoritatea liniilor telefonice s-au desfiinţat o dată cu terminarea fondurilor de publicitate. În plus, de aproape 6 luni, Centrul Naţional de Sănătate Mintală, structura oricum fragilă a Ministerului Sănătăţii însărcinată cu reforma psihiatriei româneşti este fără conducere (sau are o conducere interimară asigurată de un neprofesionist în domeniul sănătăţii mintale). Nu avem niciun fel de strategie de a aborda sănătatea mintală a populaţiei, populaţie care se umple de anxietate care apoi se manifestă în exterior prin defensa mereu accesibilă a negării că realitatea există şi ne este potrivnică. Preşedintele şi restul autorităţilor reacţionează cu apeluri şi cu mustrări părinteşti (ca şi cum acestea ar funcţiona vreodată) şi apoi fac apel la Poliţie şi la amenzi, ceea ce creşte şi mai mult frustrarea populaţiei şi comportamentul pasiv-agresiv. Consumul de alcool, droguri şi jocuri de noroc online este în creştere în rândul oamenilor, cadrele medicale nu au nicun fel de resursă de ajutor psihologic creată pentru ele, copiii şi adolescenţii se scufundă în ecranele telefoanelor şi tabletelor de unde nu mai ies cu orele şi cu zilele... dar noi continuăm să vorbim la televizor şi pe holurile instituţiilor publice exclusiv de ventilatoare, infectaţi, măşti şi morţi. România în mijlocul pandemiei de COVID19 se aseamănă unui spital românesc obişnuit unde medicii tratează tuberculoza de la etajul cinci sau sepsisul de la salonul şase, fără nicio înţelegere sau aplecare asupra psihologiei şi umanităţii celor bolnavi.

În ultimul ceas, este nevoie să ajungă la urechile Ministerului şi Ministrului Sănătăţii vestea că oamenii sunt mai mult decât corpurile lor! Este nevoie să deschidem un front de luptă împotriva COVID care să fie o punte de legătură cu minţile oamenilor – ale pacienţilor infectaţi şi familiilor acestora, ale cadrelor medicale implicate şi ale populaţiei generale afectate de deluviul zilnic de ştiri cu morţi şi infectaţi. Ar fi nevoie să se creeze un grup special de lucru în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală (care să fie cu această ocazie dotat şi cu personal de specialitate) care în colaborare cu profesioniştii Institutului Naţional de Sănătate Publică şi, eventual, cu sprijin internaţional

-        Să creeze o strategie de susţinere a sănătăţii mintale a populaţiei care să implice campanii publice şi mai ales proiecte şi servicii directe către populaţie pentru a diminua nivelul de anxietate, a lupta cu tendinţa la negare, a scădea nivelul consumului de substanţe psiho-active

-        Să creeze module practice de prevenire a a burn-out-ului în rândul cadrelor medicale din spitalele şi policlinicile COVID

-        Să dezvolte intervenţii adaptate noilor condiţii (de exemplu servicii mobile de monitorizare şi tratament la domiciliu) destinate pacienţilor cu probleme de sănătate mintală care se vor găsi tot mai mult în situaţia de a nu mai putea accesa spitalele de psihiatrie şi cabinetele private.

Este nevoie să renunţăm la iluzia că persoanele care suferă de depresie, de schizofrenie, de demenţă pot fi ajutate în vreun fel de faptul că un post de televiziune sau o corporaţie oarecare scoate din buzunar trei lei pentru o linie telefonică. Şi mai este necesar să înţelegem că apelurile părinteşti la realism şi cooperare lansate de autorităţi nu sunt o forţă convingătoare în lupta cu angoasa bolii şi teroarea morţii care ne pândeşte în orice clipă. Acum, când ne pregătim să ne prăvălim în abisul unui nou val de infectări şi decese, avem nevoie nu doar de oameni care ştiu să taie burţi, dar şi de oameni care se pricep să taie minţi.