Dl Vasile Bănescu reprezintă una dintre vocile publice
foarte articulate şi echilibrate din spaţiul nostru cultural. Am avut cinstea
să fiu invitat în emisiunile domniei sale de la Trinitas Tv, unde am discutat
de multe ori chiar teme abordate pe acest blog. De data aceasta, este rândul
meu să îl găzduiesc aici, în calitate de invitat. Public, cu acordul dlui
Vasile Bănescu, un punct de vedere care vine în contextul dezbaterilor din
aceste zile despre ce este şi ce nu este, în fapt, toleranţa. (nota mea – Cătălin Sturza)
„Idolul toleranţei în epoca
post-adevăr”
A idolatriza
toleranţa (care are stabilimentele ei) şi care nu doar că nu e automat şi în
orice context o virtute, dar care practicată fără discernământ poate
destructura etic o societate (de exemplu, toleranţa faţă de corupţie, faţă de disoluţia
familiei, faţă de siluirea ordinii morale, faţă de asaltul marginii asupra
centrului etc.), este ceva lipsit de claritate spirituală. A ofensa peste 4 milioane de români lucizi
şi fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, şi
fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiţi
de valul imens şi murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte
milioane de români care gândesc familia naturală în aceiaşi termeni, dar care
au fost influenţaţi de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic. A
jubila incitator, lipsit de imparţialitate şi eleganţă în faţa confruntării
civice dintre cei care „dau cu flit” normalităţii şi cei care vor să o apere
democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în
răspăr cu creştinismul asumat ca mod de viaţă – exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă
lipsită de imaginaţie morală a lui homo
eticus trăitor în sterilizantul ev media
şi în epoca post-adevăr.
În acest context recent şi artificial
revizitat cred că este important să ne reamintim şi un lucru de neignorat în
logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneţia nu recomandă
existenţa unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările
cetăţeneşti, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abţin
sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ. A-i
asimila pe cei care s-au abţinut să voteze, din diverse motive, la Referendumul
pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă şi exact asupra riscului unei astfel
de răstălmăciri a realităţii atrage atenţia recomandarea Comisiei de la
Veneţia.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
10 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Subscriu..! In plus , doresc ca adaug ca toleranta excesiva, pe care o promoveaza cu evidenta agresivitate mediatica scribii si vorbetii globalisto-sorosisto-neo-marxisti in numele asa zisei ”politically correct culture”, e irationala prin faptul ca pune in primejdie tocmai valorile pe care pretinde ca le apară..!
"Subscriu..!" (vdc) Sper sa te plateasca bine (pentru suptscris, zic).
Vasile Bănescu: „Idolul toleranţei în epoca post-adevăr“ Domnu Catalin Sturza ! A fost o mare bucurie sa-l auzim pe Vasile Banescu exprimand o reactie publica oficiala. Asta este in sine cel mai important lucru. Referitor la toleranta cred ca trebuie pornit altfel: Ca sa putem vorbi de toleranta trebuie intai sa stabilim care e Adevarul. Si doar pe baza Adevarului se poate analiza toleranta. Referitor la toleranta lucrurile sunt mult mai simple, pentru ca se poate merge pana in panzele albe. In plus avem si exemplul Bisericii primare, unde crestinii erau martirizati in Arena si traiau in Catacombe. Deci conditii mai grele de toleranta ca astea nu au cum sa existe. Lot de exemplu in cetatea Sodoma, noaptea de frica sodomitilor dormea in afara zidurilor cetatii. Prin forma asta a reusit sa scape teafar. Dar pentru asta in primul rand Lot stia care e Adevarul. Doar cunoscand adevarul putea sa fie tolerant. (Evident in cazul Sodoma adevarul era dat de legile firii) Gravitatea situatiei de azi este mai mare pentru ca se inverseaza adevarul. Adica nu cred ca sodomitii aveau nerusinarea sa pretinda ca ei sunt cei corecti! Deci pentru a exista o toleranta trebuie sa existe o condamnare pe baza unui adevar. Faptul ca tot mai multi trec din tabara adevarului in cea a tolerantei unde pretind ca salasuieste corectitudinea este fireasca pentru ca calea care duce spre prapastie e larga si majoritatea merg pe ea. Grav e in cazul catolicilor sa-l vada pe Papa batand campii, pentru ca nu practicarea tolerantei e grea ci pervertirea adevarului. Cand Papa care ar trebui sa fie Pastor calauzitor e paralel, e cel mai grav dezastru pentru turma.
"A jubila incitator, lipsit de imparţialitate şi eleganţă în faţa confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalităţii şi cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv." Pai tocmai aici trebuie sa intervina toleranta. Cine jubileaza astfel e clar ca sau si-a pierdut duhul, sau nu l-a avut niciodata, sau e dus de capastru de diavol etc. In general in cazul dat e vorba de erezie combinata cu politica. A iesi ceva bun din astea ar fi minune. Deci trebuie aplicata toleranta dar exprimand in acelasi timp adevarul. Ceea ce s-a si intamplat. Noi am trait comunismul, pai ce era comunismul daca nu o politica anticrestina care trebuia tolerata. Exact la fel e si acum, cu specificarea ca e mult mai greu ca in comunism
E greu de suportat cuvantul toleranta , pentru oamenii de religie ... Fanatismul , ascultarea , convertirea ...sunt cuvintele familiare lor . Odata cu gandirea umanista in sec XVI-lea a aparut acest ingrat cuvant si concept , pentru ei -toreranta . De atunci le provoaca multa indispozitie ...:))) Toleranta mai accepta dogmele , invers este greu . Ca sa aiba sens ce scrie mai sus autorul si dl Banescu ar fi trebuit sa ne spuna concret ce inteleg ei prin toleranta si care sunt limitele acceptate de ei , cand este vorba de toleranta . Pentru ca toleranta presupune respectul libertatii celuilalt , al modului celuilalt de gandire și de comportare, respectul si acceptatea opiniilor celuilalt , de orice natura , politica religioasa ... Unde se opreste toleranta , pentru autor si dl Banescu ? Intr-adevar limitele tolerantei au fost si sunt un subiect de dezbatere . Pentru ca in rest insiruirea de cuvinte ...ca "disoluţia familiei... siluirea ordinii morale, ... asaltul marginii asupra centrului ( ?) ... ( poate ca mai vor sa fie si altii ...centrul ...:))) homo eticus trăitor în sterilizantul ev media şi în epoca post-adevăr." si mai ales ...etc ... sunt doar asa pentru impresia artistica . Sa inteleg ca va folositi de platforma Adevarul pentru a intoarce un serviciu d-lui Banescu ...
Vezi toate comentariile (10)