Societate

articolul anterior articolul urmator

Vecina mea de la ţară

28
30 Nov 2016 20:18:46
Mircea Vasilescu

Stând pe prispă în zilele de vară, o aud de peste gard bodogănind şi răstindu-se la orătăniile din curte sau o văd cum iese în faţa porţii să întâmpine vaca venind agale de la păscut. E trecută de 70 de ani şi nu stă o clipă toată ziua.

Grădina e mare de tot. Şi mai are şi o bucată de vie, şi un teren agricol mai mare în capătul satului. La vie şi „la pământ” (căci, bineînţeles, aşa îi zice – „pământ”, nu teren) lucrează oameni pe care îi tocmeşte cu ziua. Dar de grădina aia mare se ocupă singură. Prin martie era supărată că a întârziat cu roşiile, punea răsaduri de zor şi-mi zicea că e deja târziu, alţii le-au pus de o săptămână. Că i-a aşteptat pe copii să vină de la oraş s-o ajute, dar sunt şi ei ocupaţi, „ce să-i faci...”. Indiferent despre ce ar vorbi, strecoară câte un „ce să-i faci”, însoţit de un zâmbet şi de o ridicare din umăr. A terminat repede cu răsadurile, le-a înfipt la iuţeală în pământ, vreo cinci-şase rânduri lungi, şi până să-i mai zic eu ceva peste gard – deh, conversaţie ca-ntre vecini, la ţară – dispăruse. A reapărut cu furtunul şi s-a apucat să le ude. Lumea prin sat zice că se pricepe la legume şi că totdeauna are cele mai frumoase roşii. Şi i se fac devreme, „nu ştim ce le pune de se coc înaintea altora”. Nu le pune nimic. Apă. Am întrebat-o şi mi-a răspuns tot aşa, ridicând din umăr şi zâmbind, cu un „ce să-i faci” la urmă, ca şi cum ar vrea să ne fie clar – mie şi celorlalţi – că roşiile se fac bune aşa, de la Dumnezeu, nu trebuie să le pui ceva anume. Desigur, cu condiţia să pui gunoi de grajd pe pământ de toamna.

Are o vacă, o cheamă Lunica (pentru că e născută într-o luni) şi, când o mulge, vorbeşte cu ea. „Înţelege ce-i spun, doar că nu poate să-mi răspundă, mă uit la ea că ar vrea să spună ceva şi nu poate”. Vaca e „a cincea fată a mea, eu aşa îi zic”. Are două fiice şi două nepoate. Una dintre fete a stat ani mulţi în America şi a chemat-o la ea vreo două luni. „Când am fost în America, am zis că acolo e rai şi aici la noi e iad. Dar m-am întors, ce să-i faci... O dată am ieşit şi eu din sat şi am fost tocmai în America”. Râde de aventura ei, dar îi place aici, „în iad”. Are puţul lângă gardul meu, în zori o văd cum scoate câteva găleţi de apă, apoi dispare câteva ceasuri şi doar din când în când îi mai aud glasul ascuţit răstindu-se la găini, la curcan sau la câinele care latră fără rost. O mai văd doar pe seară, când se ocupă de grădină şi, când mă vede, îmi dă mereu câte ceva – o legătură de pătrunjel, o sticlă de lapte, câteva roşii. „Aşa, ca-ntre vecini”, zice. Şi adaugă, bineînţeles, cu zâmbetul şi cu ridicarea din umăr ştiute: „ce să-i faci...”. Bărbatul nu prea o ajută. „E bătrân, nu prea mai poate”. De fapt, are doar câţiva ani mai mult ca ea.

Câteodată mă gândesc că, de fapt, vecina mea trăieşte în secolul al XIX-lea. Are televizor, desigur, dar n-apucă să se uite nici măcar duminica, pentru că „vin copiii” şi trebuie să le poarte de grijă. O ajută ei la treabă, nu-i vorbă, dar fără ea nu se face nimic. Are şi o vechitură de tractor în curte (cred că a rămas de la fostul CAP, unde soţul a fost tractorist), dar dacă bărbatul „nu mai poate”, nu-i foloseşte la nimic. Vaca, porcii (avea vreo patru la un moment dat), găinile, curcile şi porumbeii nu beneficiază câtuşi de puţin de vreo tehnologie apărută în ultima sută de ani, grădina o lucrează tot cu mâinile. Secolul XIX curat-curăţel. Vecina mea produce în gospodărie hrana pentru familie, face „agricultură de subzistenţă”, cum zic studiile şi statisticile. E nerelevantă pentru „publicul comercial”, la vârsta şi condiţia ei: companiile producătoare de tot felul de bunuri n-o au în vedere când fac reclamă, căci nu consumă, nu cumpără mai nimic. Nu cred că preocupă nici mediile academice, e neinteresantă pentru gender studies sau pentru ong-urile care militează pentru egalitatea de şanse: ce sens ar avea să pui problema în felul ăsta în cazul unei femei al cărei bărbat nu prea mai poate s-o ajute, iar pentru ea viaţa se desfăşoară după ritmuri străvechi, de la prima găleată de apă scoasă din puţ, în zori, până la mulsul vacii pe-nserat? Ce studii despre condiţia femeii să mai elaborezi, în era hărţuirii sexuale şi a corectitudinii politice, când ai de-a face cu o femeie rămasă în secolul XIX?

Şi ca ea sunt cu miile în satele patriei... Cine să le mai ştie? Doar vecinii care le văd şi le aud peste gard. Şi, desigur, Institutul de Statistică. Ce să-i faci...

PS: Acest articol a apărut în Adevărul acum mai bine de trei ani. Îl reiau azi, de Ziua Naţională. Vecina mea e bine sănătoasă, neschimbată. Face exact aceleaşi lucruri ca acum trei ani...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

28 Comentarii

catalin toader
30.11.2016, 20:48:49

Din nefericire, vecina dumneavoastra face parte dintr-o categorie pe cale de disparitie. Imi aduc aminte de un episod vazut in Bucovina. Eram intr-o pensiune, am iesit in balcon sa fumez si am vazut in curtea vecina un batran asezat pe un scaunel, care spargea lemne (m-a mirat pozitia din care facea treaba asta nu tocmai simpla. Statea pe scaunel, lua o bucata de lemn din gramada de alaturi, o aseza pe trunchi si o spargea cu securea). L-am urmarit curios, pret de aproape un ceas. Am plecat in treaba mea, m-am intors dupa vreo doua ore, batranul tot la spart lemne. Mai tarziu am vazut ca au venit doi barbati in putere (copiii lui, probabil), l-au ridicat cu tot cu scaunel si l-au dus in casa. Nu mi-am inchipuit ca pe batranul de 80 de ani care sparge lemne pret de cateva ore, nu-l mai ajuta picioarele sa merga singur.

+8 (8 voturi)
Hawkeye...
30.11.2016, 21:37:52

Ba io zic ca aceasta categorie este pe cale de reaparitie :) IO-s baiet de asfalt...Acu m-am mutat la tara..Ii drept ca foarte aproape de oras...Am net...curent..ba chiar si apa calda...WC-ul tot in casa...cda la oras...Tri caini...20 de capete de ouatoare..plus 4 rati..adica rate..ratze..ca rate n-am...si nici banca in curte nu vreu.. Tai lemnele cu Drujba..si le sparg cu toporul..ii drept ca toporul e FISKARS..X27.. Cainii latra atunci cand se plimba caprioarele si fazanii...pe langa gard...si-i bine ca latra si la vulpe...Vecina mi-e padurea...!

+5 (7 voturi)
Aspida
30.11.2016, 22:55:43

. năăă… tu m-ai imitat… mai puțin pădurea care-i la doi pași mai mari…😟 io-s la «picior» de munte… dar văd crestele Bucegilor cu zăpadă…

+6 (6 voturi)
Trala Anca
30.11.2016, 22:49:42

Absolut de acord. Cu o nuanta care mi se pare importanta: ong-urile care militeaza pt egalitatea de sanse chiar se preocupa de oameni ca vecina dvs. Sunt printre singurele organizatii (alaturi de cateva institutii de presa, ca a dvs. - daca este sa ne luam dupa acest articol) care considera ca vecina dvs. are valoare, nu pentru ca ar fi votant de pilda, ci pur si simplu pentru ca e om. Cautati programe de ONG care ofera programe de sanatate pentru persoanele (in varsta si nu numai) din mediul rural; ONG-uri care le ajuta nepotii care traiesc la tara sa ajunga la scoala; ONG-uri care incearca sa ii ajute pe oamenii de la tara sa isi faca viata mai usoara prin mici proiecte de asociere sau punand in legatura mestesugari in varsta cu diversi consumatori de produse traditionale de la oras. Si asa mai departe. Nu sunt multe - nici ONG-uri nu sunt atatea cat ar trebui ce-i drept. Hai sa le recunoastem pentru efortul pe care il si sa le sprijinim - majoritatea, cele bune, sunt de aceeasi parte a baricadei.

-2 (4 voturi)
Aspida
30.11.2016, 22:59:28

. mă scuzi, T.A., n-am văzut picior de ong-ist, nici când s-a plimbat proaspătul primar psd întru lămurire electorală…

+6 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (28)

Modifică Setările