Venetici şi băştinaşi din toată lumea, uniţi-vă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi toţi suntem corcituri între venetici şi băştinaşi, iar Românii cu precădere, fiind urmaşii lui Decebal, dacul şi Traian, romanul. În adâncul nostru e semănată toleranţa şi nu opusul ei. Iar asta nu doar pentru că suntem rezultatul a discutabilei “coliziuni” dintre doi bărbaţi.

Lumea în care am văzut lumina zilei, un orăşel din Ardeal, se împărţea, deja dinaintea apariţiei mele, în venetici şi băştinaşi. Aşa am şi crescut, în acelaşi orăşel, printre venetici şi băştinaşi. Şi printre ţigani, care nu erau consideraţi nici băştinaşi (deşi erau!), nici venetici (deşi unii erau). Ei erau pur şi simplu: ţiganii. Maturizarea m–a obligat să înţeleg că nici măcar pe uitatul ăla de petic de pământ, lucrurile nu stăteau într-atât de simplu, precum părea. Pe lângă venetici, băştinaşi, ţigani, mai erau saşii,  maghiarii, pocăiţii şi  comuniştii.

După 1990 populaţia orăşelului aproape se înjumătăţise în timp record; restul acesteia a început a se diviza în mult mai multe categorii: pe lângă maghiari, saşi, pocăiţi şi comunişti, apăruseră: catolicii, reformaţii, penticostalii, adventiştii, baptiştii, ortodocşii, săracii, bogaţii, fost-securiştii, iar cu timpul: plecaţii, rataţii, reuşiţii, fsn-iştii, psd-iştii, pnl-iştii, pncd-işti, rockerii, naţionaliştii, legionarii, şmecherii, ţoapele (fiţe de provincie), parventiţii (miliţieni şi foşti nomenclaturişi îmbogăţiţi), patronii, maneliştii etc... Băştinaşii şi veneticii au rămas, drept categorii supraordonate. Ţiganii? S-au eternizat. Ei fiind o categorie binevenită atât veneticilor cât şi băştinaşilor. Ei puteau fi judecaţi de ambele părţi fără a fi, la rândul lor, judecate de aceştia. Ei erau ( şi sunt!) principalul obiect şi ţapii ispăşitori ai incoruptibilei mândrii, caracteristică a minunatei lumi arhaice de la poalele Cohalmului.

Cu toţi o apă şi-un pământ

Printre cei mai buni prieteni de familie se numărau saşi şi maghiari, printre prietenii mei de joacă şi ţigani. Dar pe atunci nu conta că eram ortodocşi, catolici, reformaţi, mai bogaţi sau mai săraci, maghiari, saşi sau români. Oarecum eram cu totii la fel şi în nici un caz: o apă şi-un pământ. Sau poate tocmai asta eram într-un anumit sens patriotic, populând, în pofida diferenţelor etnice şi religioase, aceleaşi meleag cu apele sale cu tot. Doar moartea ne despărţea, fiecare devenindu-şi, prin ea, propria bucată de pământ. În funcţie de religie, fiecare îşi avea propriul cimitir. Numai ţiganii aveau unul separat din motive etnice, nu religioase.

Împărţeala venetic-băştinaş aducea cu sine suficiente nedreptăţi, în aşa fel încât apariţia unor noi criterii de separare a fost absolut inutilă. Astăzi, lumea rămasă în micuţul oraş transilvan, se înjură, mai mult sau mai puţin decent, cum poate, pe unde poate, în general pe la spate - tipic ardelenesc! „Âla-i ungur prost”, “ăla-i sas bleg”, “ăla penticostal ticalos”, “aşa-s catolicii!”, “veneticii-s hoti”, “psd-ist infect”, “comunist!”,  etc. Ţiganii sunt cei care ar profita cel mai mult de pe urma libertăţii de a gândi ocolind dreptatea. Bineînţeles în cazul în care injuriile aduse lor s-ar tălmăci în bani.

Naţionalismul şi patriotismul

Acum în prag de alegeri şi mai ales anul acesta, când 1Decembrie a devenit o manifestare al unui naţionalism de factură nouă, realizez încă o data, cât de periculoasă este această perpetuă fracţionare a societăţii. Naţionalismul este cu atât mai periculos, când el este susţinut de forţe politice social-liberale, adică exact de acele forţe care ar trebui să se ferească de orice tendinţă naţionalistă ca dracul de tămâie şi care ar trebui să-l combată din faşă că să nu poată da naştere şi mai multor monştrii. Tocmai aceste formaţiuni politice ar trebui să promoveze ideea că România este o ţară a cărei unitate nu se poate baza pe exclusivism naţional şi fals patriotism, ci tocmai pe diversitate şi pe conciliere, pe încurajarea simţului colectiv al responsabilităţii şi dorinţei tuturor de a trăi pe teritoriul acestei ţări şi de a face din el un loc mai prietenos şi paşnic.

Cu toţii suntem corcituri

Orăşelul meu natal va visa în continuare la mari fapte de vitejie, scoţând colţi de lână la minoritari, care-or fi ei aceştia. Iar câtă vreme colţii sunt moi, muşcăturile nu vor trezi pe nimeni din celebrul somn de veci, care nu e nici el chiar întâmplător în cazul naţiunii noastre. Dar ce se va întîmpla, dacă se va schimbă ceva, dacă unul dintre muşcători îşi va oţeli caninul şi va curge sînge, iar la Bucureşti se va continua macabrul joc de-a patriotismul? Cred că atunci nici Europa “unită” nu ar mai folosi, chiar dacă acesta îi este scopul: să ne ţină aproape, să ne ferească de conflicte, să ne amintească mereu că putem fi uniţi, fără a fi neapărat de acelaşi fel, că duşmanii nu sunt printre noi, ci în noi, în îngustimea minţii care ne conduce la acte de disperat şovinism sau rasism, că până şi orăşelul meu e parte din ceva mult mai mare, mult mai important şi mult mai valoros.

Noi trebuie să înţelegem singuri că România nu trebuie să-şi sărbătorească ziua naţională pe spinarea unori valori degenerate, cu atât mai mult să nu uităm că “Ziua Naţională” e în primul rând ziua României, iar că “naţionalul” din titulatura oficială se referă la unitatea sa fizică (populăm teritoriul aceleiaşi ţară) şi nu la sentimentul subiectiv şi dezbinător de naţionalism. Rolurile de venetici şi băştinaşi sunt versatile, iar de-a lungul vieţii le interpretăm cu toţii, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, religie, orientare politică ş.a.m.d. Mă încumet să susţin că noi toţi suntem corcituri între venetici şi băştinaşi, iar românii cu precădere, asta în cazul în care suntem într-adevăr urmaşii lui Decebal şi Traian. În adâncul nostru e semănată tolerantă şi nu opusul ei. Iar asta nu doar pentru că suntem rezultatul a “coliziunii” dintre doi bărbaţi...

Românii nu sunt îngenunchiaţi de către nimeni, ei îngenunchează singuri în faţa intoleranţei şi nedreptăţii. Ei nu sunt supuşi de nimeni, chiar dacă mulţi îi încurajează să o creadă, arătându-şi colţii celor care nu le poartă hramul, Europei, lumii dinafară sau bunului simţ.

                                                       

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite