Victimă - Călău. Justiţia - Infracţionalitatea. Tu eşti miza. Un pariu pierdut?

4.450 de persoane condamnate definitiv la închisoare cu executare sunt în libertate. 25.591 deţinuţi în septembrie 2017 versus  20.798 deţinuţi în decembrie 2018 (după intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu).  100.703 de dosare privind persoane sancţionate penal. (Serviciul de probaţiune)  196 persoane/consilier de probaţiune în România versus 16 persoane/consilier de probaţiune în Marea Britanie.

Siguranţa ta este o bogăţie refuzată în România. Cifrele arată că putem ajunge în ipostaza de victimă foarte facil. Se ivesc efectele pe termen lung: o majoritate oprimată, din care cel mai probabil facem parte tu, eu, familiile noastre, vecinii noştri, copiii noştri. În acest context se propune majorarea maximului pedepselor.

România a început extrem de slab meciul cu infracţionalitatea. Chiar “în primul minut” ne-am confruntat cu O.U.G. 13. Infracţionalitatea a pasat, fiind mai târziu din nou la post, cu ocazia dezincriminării unor fapte de corupţie. Infracţionalitatea a continuat să fie extrem de periculoasă. După o fază de tiki-taka, românii au mai ratat o şansă să fie în siguranţă: scăderea termenelor de prescripţie a răspunderii penale şi scăderea pedepsei pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni. Infracţionalitatea a fost pur şi simplu megalomană. A reuşit să marcheze din nou şi din nou, prelungirile fiind de infarct: îndepărtarea pedepselor accesorii menite să protejeze victima şi statul pe perioada suspendării pedepsei. Infracţionalitatea faultează justiţia în apropierea careului autorităţilor. Prea des s-au situat autorităţile în postura de prim apărător al infracţionalităţii. Infracţionalitatea marchează din nou: recursul compensatoriu. Infracţionalitatea trece în viteză, pe stânga, intră în careu şi trage din unghi: despăgubiri pentru cei ce au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare.  Infracţionalitatea trimite cu un fault decisiv şi eliminarea confiscării extinse pentru spălarea de bani şi grup infracţional organizat. Infracţionalitatea învinge România? România este eliminată din rândul ţărilor europene cu stat de drept? Se ratează agonizant şanse să fii în siguranţă. 

Ce legătură are fotbalul cu justiţia? Legătura constă în imixtiunea externă. Justiţia a devenit un subiect abordabil, facil de soluţionat, iar schimbările sunt de moment, fără a avea o viziune. Prea des au fost luate decizii arbitrare şi nefundamentate în justiţie şi acum suntem unde suntem. 

O să fie nevoie de timp să corectăm imixtiunile în fotbal. În justiţie o să fie nevoie şi de victime. Diferenţa dintre cele două stă în victime, inculpaţi, familie, comunităţi. Legile trebuie să aibă o aplicabilitate generală, dar am trăit clipe în care am simţit că o modificare legislativă viza doar un caz particular. Apare o situaţie astăzi, astăzi se oferă “soluţia”.

Cetăţenii nu se simt în siguranţă? Se vine cu soluţia de a mări maximul pedepselor. În contextul legislativ creat în ultimii ani, această măsură este doar o măsură populistă. Să discutăm contextul legislativ pentru a înţelege de ce o astfel de măsură este nu numai inutilă, dar şi de distragere a atenţiei.

Se măresc pedepsele inclusiv la infracţiunile dezincriminate?

Dezincriminarea a avut loc prin modificarea legii nr. 78/2000. Faptele de corupţie în cazul în care acestea sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale sunt dezincriminate. Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevăzută expres de articolul 4 C. pen., potrivit căruia legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârii judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Efectele dezincriminării se produc în mod ireversibil, astfel încât eventuala reincriminare a faptei în viitor nu mai poate avea niciun fel de consecinţe cu privire la infracţiunile comise anterior dezincriminării. 

 Mărim pedepsele, dar scade termenul de prescripţie?

Cine nu e tras la răspundere penală, în scurt timp nu mai este tras deloc. Modificarea aliniatului (1) al articolului 154 Cod penal duce la scăderea termenelor de prescripţie a diferitelor infracţiuni. Urmarea imediată este că ar putea duce la închiderea a numeroase dosare penale deja deschise. Pe viitor, o să fie mult mai greu să dovedeşti fapta. Vorbim de dosare complexe ce necesită timp. Făptuitorii au şanse mai mari să eludeze justiţia. Cu cât creşte infracţionalitatea, cu atât creşte numărul de dosare. În condiţiile în care numărul de agenţi operativi nu creşte (şi nu va creşte), iar timpul o să fie şi mai scurt, multe dosare vor ajunge să fie clasate din simplul motiv că nu a existat timp.

Mărim pedepsele pe hârtie, dar în practică scad teribil pedepsele pentru concursul de infracţiuni?

Concursul de infracţiuni este o formă a pluralităţii infracţionale. Constă în săvârşirea mai multor infracţiuni de aceeaşi persoană. Deoarece prezintă un grad de pericol social ridicat, a fost reglementat un regim sancţionator specific pentru persoana ce comite nu o singură infracţiune, ci mai multe. Regimul sancţionator a fost îmblânzit prin atenuarea prevederilor art. 39 Cod penal. Sporul de pedeapsă la concursul de infracţiuni poate fi de maximum 3 ani adăugat la pedeapsa cea mai grea. Anterior, acesta era calculat ca o treime din totalul celorlalte pedepse, care se adăuga la pedepsa cea mai grea.

Se măresc pedesele pe hârtie, dar suspendăm atât executarea, cât şi măsurile accesorii ce ne protejează şi reabilitează?

În noua viziune, doar pentru că eşti condamnat nu înseamnă că nu poţi ocupa o funcţie publică. Modificarea art. 65 Cod penal stipulează ca pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se supendă şi pedepsele accesorii.  Este vorba despre:

•  interzicerea de a ocupa o funcţie publică,
• dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată (art. 66 C. pen. litera o);
• dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele alături de  care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea (art. 66 C. pen. litera n);
• dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme (art. 66 C. pen. litera h);
• dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (art. 66 C. pen. litera g);
• dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (art. 66 C. pen. litera a);
• dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 66 C. pen. litera b).

Mărim pedepsele pe hârtie, dar folosim eliberarea condiţionată pentru a elibera în societate persoane nereabilitate?

Se iese mai devreme din penitenciar prin eliberare condiţionată prin modificarea art. 100 Cod penal prin care s-au redus fracţiile impuse. Din datele oficiale publicate de Administraţia Natională a Penitenciarelor, înainte de 2017, rata celor eliberaţi condiţionat reprezenta o medie de 10.000-11.000 de persoane. Cu cât se va mări rata aceasta de aici încolo în condiţiile mult mai laxe instituite de legiuitor? 

Se măresc pedepsele pe hârtie, dar scurtăm timpul efectiv de executare?

Se iese mai devreme din penitenciar prin considerarea ca executată a pedepsei. Măsura recursului compensator introdusă prin Legea 169/2017 constă în reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare. Deci, pentru 30 de zile executate efectiv, se consideră 36 de zile executate efectiv. Ca atare, pentru 1 an executat efectiv, se consideră executat 1 an, 2 luni şi 12 zile.

Deţinuţii eliberaţi la termen, prin reducerea duratei pedepsei ce trebuia executată efectiv a crescut de la o medie de circa 900 persoane/an, în perioada 2014-2016, la o medie de circa 1800 persoane/an, în perioada 2017-2018. 

Mărim pedepsele pe hârtie, dar nu ne reintegrăm cetăţenii?

Persoanele eliberate (inclusiv prin eliberare condiţionată şi recurs compensatoriu) vor fi dificil de reintegrat în societate, deoarece vor fi greu de supravegheat. Supraaglomerarea din penitenciar s-a mutat la Probaţiune, prin dublarea sau triplarea efectivelor. Există aproximativ 100.000 de oameni în evidenţă, iar efectivele de angajaţi nu au crescut din 2017. Direcţia de Probaţiune are „în grijă” 100.000 de infractori condamnaţi la pedepse alternative închisorii.

Mărim pedepsele, dar ce facem cu despăgubirile datorate?

Datorăm despăgubiri persoanelor ce au executat pedepse în condiţii de detenţie necorespunzătoare. CEDO a emis în 2017 o decizie pilot în cauza “Rezmiveş şi alţii contra României". Există aproximativ 8.000 de plângeri care vizează condiţiile de detenţie din România. Pentru această problemă s-au plătit despăgubiri de aproape 5 milioane de euro în perioada 2013-2017 către deţinuţii care au câştigat la CEDO. Discutăm înainte de momentul recursului compensatoriu. 

Ulterior acestui moment, ne putem aştepta la o creştere a numărului de plângeri.

Mărim pedepsele, dar prejudiciul rămâne nerecuperat?

Prejudiciul rămâne al victimei şi al statului. Prin alterarea art. 112 Cod penal indice 1 confiscarea extinsă nu se mai aplică pentru cazul infracţiunilor spălării de bani şi constituirii de grup infracţional organizat. Dincolo de orice altă discuţie, în România, legiuitorul a considerat necesar ca tocmai în cazul infracţiunii de spălare de bani să nu mai dispună confiscarea extinsă. De reţinut că, iniţial, confiscarea extinsă a fost introdusă prin Legea nr. 63/2012, care a modificat atât Codul penal anterior, prin introducerea unui nou articol (art. 118 indice 2), cât şi Codul penal în vigoare, prin introducerea unui nou articol, art. 112 indice 1. Motivul emiterii rezidă în transpunerea art. 3 din Decizia-cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului din 24 Februarie 2005. Decizia-cadru reglementează o situaţie specifică, respectiv aceea a prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate transfrontaliere, în scopul depistării, îngheţării, sechestrării şi confiscării produselor având legătură cu infracţiunea.

Dar oare emoţie este?

Pentru a completa iluzia, adăugăm un puls emoţional puternic în jurul propunerii de mărire a maximelor pedepselor. Bun, bun, le mărim, dar dacă nu putem preveni, nu putem prinde, iar în eventualitatea în care prindem au loc eliberări timpurii. În contextul în care nu recuperăm prejudiciul, cui mai foloseşte majorarea maximelor pedepselor? N-avem ce le face? În momentul în care se propune majorarea pedepselor, în contextul legislativ abia creat, putem să afirmăm că justiţia este lipsită atât de dinţi de fier (prevenţia, sprijinul victimei, recuperarea prejudiciului), cât şi de măsele de oţel (executarea pedepsei). Se vehiculează introducerea unor pedepse semnificative, prin majorarea maximului pedepselor, dar doar pentru cei care înţeleg justiţia ca o seamă de cifre pe o hârtie. Pentru victime, sociologi, practicieni şi teoreticieni ai dreptului, această măsură nu va aduce un plus de siguranţă pentru familiile noastre.

Siguranţa cetăţeanului este o bogăţie refuzată în România. Greu de ieşit din această capcană abilă. Suntem martorii unui soi de avânt reformator al legilor privind siguranţa şi justiţia în România, dublat de o muncă infracţională susţinută. Aceste elemente care au pus umărul la naşterea dezordinii în legislaţia şi realitatea românească vor crea un impact pe termen lung. Posibil să nu îl percepem ca grup de persoane, dar rând pe rând, fiecare dintre noi îl va percepe în situaţii individuale. Pare că au fost găsiţi anticorpii necesari justiţiei. Odată identificaţi, au ajuns să treacă printr-un proces sistematic de eliminare. Puterea infracţională creşte din umbră, necunoaştere, teamă, şi, în cazul nostru, din diminuarea capacităţii sistemului de a proteja siguranţa şi drepturile cetăţeanului. Se vădesc efectele pe termen lung: o majoritate oprimată. Este vorba de victimele infracţionalităţii. Spre deosebire de trecut, acum avem un public avizat şi conştient de drepturile sale. Acest public este, din nefericire, torturat în mod intenţionat, deoarece constată cum mecanismele juridice menite să îl protejeze devin incapabile să corecteze abaterile şi abuzurile.

Resurse: 

Ministerul Public, Raport de activitate pe anul 2018.

Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Raport anual de activitate 2018. 

Sistemul de probaţiune, Raport de activitate, anul 2018.

Decizia-cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului din 24 Februarie 2005.

Legea nr. 63/2012.

Legea 169/2017.

Legea nr. 78/2000.