VIDEO Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de Securitate Naţională: „Niciun teritoriu românesc nu poate fi revendicat”

Iulian Fota spune că inaugurarea la Bruxelles a oficiului aşa-zisului ţinut secuiesc nu constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi aminteşte de garanţiile NATO şi UE.

Sfătuitorul preşedintelui Traian Băsescu în chestiuni de securitate naţională, Iulian Fota, crede că ţara noastră a scăpat de drama trocului cu propriile teritorii, făcut de către marile puteri ale Europei, secole la rând. El spune că apartenenţa României la NATO şi la Uniunea Europeană oferă suficiente garanţii de stabilitate în zonă. Iulian Fota nu consideră alarmante demersurile externe de „legitimare" a aşa-zisului ţinut secuiesc, întreprinse de către radicalii maghiari. Pe de altă parte, consilierul prezidenţial afirmă că amplasarea unor componente ale scutului antirachetă pe teritoriul României şi, în general, parteneriatul privilegiat cu SUA, ne-au adus beneficii economice indiscutabile. Iulian Fota mai spune că statul român este capabil să răspundă eficient ameninţărilor crimei organizate, fapt ce „îi sperie pe unii".

CARTE DE VIZITĂ

- Iulian Fota s-a născut la 17 iunie 1965, la Bucureşti.

- A absolvit Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii (1990).

- A absolvit Colegiul Superior de Siguranţă Naţională (2004).

- A absolvit Colegiul de Apărare NATO (Italia, 2005).

- A urmat stagii de pregătire în Germania şi în Statele Unite ale Americii.

- A fost Director al Colegiului Naţional de Apărare din cadrul M.Ap.N. (2005-2009).

- Este lector universitar şi doctorand în disciplina relaţiilor internaţionale.

- Este consilier prezidenţial pe probleme de Securitate Naţională.

„Am cheltui triplu dacă n-am fi în NATO"

George Rădulescu

„Adevărul": Ce câştigăm din amplasarea scutului antirachetă la Deveselu, lăsând la o parte formula clasică „garanţii suplimentare de securitate"?

Iulian Fota: Tocmai asta câştigăm - garanţii suplimentare în ceea ce ţine de securitatea naţională. De altfel, domnul preşedinte a exprimat-o foarte tranşant. Acum poate ar trebui să explicăm ce înseamnă „garanţii suplimentare de securitate". Şi cred că e un lucru pe care nu întotdeauna noi, cei care ne ocupăm de domeniul ăsta, am avut răbdarea să-l explicăm. O ţară, dacă este responsabilă pe interesele sale naţionale şi pe ceea ce se cheamă siguranţa cetăţenilor, trebuie să cheltuiască atât de mult încât să-şi garanteze sieşi securitatea naţională. Ce înseamnă această securitate naţională? Dacă cumva cineva ne ameninţă, dacă cumva cineva întreprinde măsuri împotriva noastră, aceste măsuri urmând a viza interese naţionale, elemente vitale pentru noi ca ţară şi ca popor, ţara să fie capabilă să-şi apare aceste interese şi să răspundă corespunzător acelei ameninţări.

Ce înseamnă „să răspundă corespunzător" ameninţării?

Înseamnă să avem suficienţi oameni pregătiţi, specializaţi, suficiente capabilităţi. Asta înseamnă: tunuri, tancuri, avioane, puşti, suficiente proceduri bine puse la punct astfel încât, repet, dacă o ameninţare se dezvoltă împotriva noastră, noi să putem fie să o prevenim, fie să răspundem eficient. În trecut, forma cea mai clasică a acestor ameninţări se manifesta ca agresiune militară. Obsesia, dacă vreţi, drama oricărei ţări în trecut era agresiunea militară...

A fost obsesia secolului XX.

Şi a secolului XX, numai că ameninţările s-au diversificat, într-un fel au devenit mai perfide. Ameninţările sunt, în acest moment, şi de natură economică, dar pot fi şi de natură politică. Ca atare, gama de instrumente s-a diversificat şi efortul este mai complex. Revenind la întrebarea legată de scut... În acest moment, strategia noastră de apărare este bazată pe ideea de alianţă şi pe faptul că noi nu înfruntăm aceste ameninţări singuri. Avem capabilităţile şi capacităţile noastre proprii de apărare, dar, în egală măsură, contăm foarte mult pe aliaţii noştri. Ca orice relaţie de alianţă, se bazează pe câştiguri, dar şi pe contribuţii. Noi obţinem ca şi câştig securitate - şi am să explic imediat unde sunt avantajele, pentru că lumea nu înţelege un lucru şi poate că ar fi trebuit să transformăm aceste avantaje în bani. Deci, dacă am fi singuri pe lume, ca ţară, eu cred că ar trebui să cheltuim, ca să ne putem garanta cât de cât propria securitate, o sumă triplă decât cea pe care o cheltuim astăzi.

Consilierul prezidenţial Iulian Fota spune că instituţiile statului au colaborat neaşteptat de bine pentru destructurarea unor reţele de crimă organizată

Cât?

De exemplu, bugetul Apărării în acest moment este aproximativ un procent din Produsul Intern Brut. Unu la sută. Dacă noi am fi singuri, dacă nu am avea această relaţie de alianţă, dacă nu am fi împreună în NATO, în Uniunea Europeană, cu toate aceste state, eu cred că România, în situaţia geografică în care se află şi pe vremurile astea, ar trebui să cheltuiască de trei, poate chiar de patru ori mai mult. Asta ca să avem o minimă garanţie că, în cazul unui atac, în cazul unor presiuni asupra noastră, putem face faţă cu succes acestor ameninţări. Că ripostăm sau că prevenim, gama de instrumente, cum spuneam, este diversă. Deci, această relaţie specială cu Statele Unite, faptul că suntem în NATO, faptul că suntem în Uniunea Europeană din start ne creează economii în buget. Sunt bani pe care îi putem aloca altor zone, unde nevoile sunt la fel de mari. În egală măsură, o ţară nu trebuie să fie numai apărată, o ţară trebuie să aibă şi un popor sănătos, bine educat, cu o economie dezvoltată.

Dacă nu am fi în NATO, cred că România, în situaţia geografică în care se află şi pe vremurile astea, ar trebui să cheltuiască de trei, poate chiar de patru ori mai mult.

„Stăm bine şi cu serviciile secrete, şi cu Armata"

Stăm mai bine pe zona de intelligence decât pe zona militară, în momentul de faţă?

Nu. Pe ambele stăm bine şi ele merg împreună. Până la urmă, nu putem rupe zona de intelligence de zona militară. În primul rând, zona de intelligence, a serviciilor de informaţii, s-a dezvoltat în interiorul zonei militare. Ulterior s-a şi diversificat. Avem servicii de informaţii care operează în interiorul Armatei, cele două servicii de informaţii naţionale, SIE şi SRI, care operează în paralel şi complementar cu celelalte instituţii. Nu se poate rupe intelligence-ul de militar, aşa cum nu putem rupe intelligence-ul de zona ordinii publice. Şi, dacă vă uitaţi în Afganistan, de exemplu, acolo intelligence-ul este extrem de important. Înainte de a pleca într-o patrulă, înainte de a intra într-o zonă mai puţin cunoscută, trebuie să recunoşti zona, să vezi dacă sunt pericole pentru a nu-ţi expune trupele.

Asasinarea lui bin Laden e o dovadă de conlucrare între zona intelligence şi zona militară...

Orice operaţiune militară presupune, obligatoriu, şi evaluarea riscurilor, a ameninţărilor dintr-o anumită zonă. Avem zona de intelligence care este importantă prin ceea ce reprezintă şi, dincolo, Ministerul Apărării, pentru că avem chestiuni precum terorismul, crima organizată care trebuie documentate. Accentul, astăzi, când vine vorba de securitate naţională, cade pe prevenire. Evident, avem capacitatea de a absorbi un şoc şi avem capacitatea de a gestiona consecinţele, dar este mult mai ieftin pentru cetăţeanul român să previi. Şi, în general, efortul merge către prevenire. Dar prevenirea are limite şi, oricâte eforturi ai face, e posibil ca în anumite situaţii să nu fii capabil să previi sau celălalt să vrea cu tot dinadinsul să te afecteze, să îţi facă rău. Atunci contează foarte mult capacitatea ta de a absorbi acel şoc şi de a gestiona ulterioarele consecinţe nedorite sau negative.

Prevenirea are limite şi, oricâte eforturi ai face, e posibil ca în anumite situaţii să nu fii capabil să previi sau celălalt să vrea cu tot dinadinsul să îţi facă rău.

„Nu mai trăim drama trocului cu teritoriile noastre"

De cine ar trebui să se păzească România, astăzi?

România are cea mai bună situaţie de securitate naţională de la formarea sa ca stat modern. Şi sunt câteva aspecte aici pe care nu întotdeauna am avut răbdarea să le explicăm. Dacă vă uitaţi la istoria noastră, vedeţi că suntem într-o situaţie unică acum pentru că suntem în alianţă cu toate statele occidentale, în acelaşi timp. Aduceţi-vă aminte cum era acum o sută de ani. România era aliată cu anumite state europene împotriva altor state europene. Trăiam cu acea dramă a trocului cu teritoriile noastre. Avem documente istorice extrem de importante din care înţelegem că marile puteri europene, atunci când voiau să facă pace între ele, sacrificau teritoriile celor mai mici. Eu întotdeauna am dat ca exemplu scrisoarea lui Napoleon către ţarul Rusiei, atunci când Napoleon încerca să scape din încleştarea în care era prins cu trupele sale în vestita iarnă rusă. Ca preţ al păcii, el îi propunea ţarului Rusiei cele două teritorii care nu erau ale lui, dar care puteau fi tranzacţionate, respectiv Valahia şi Moldova. Drama istorică pentru noi, timp de sute de ani, a fost pierderea teritoriilor naţionale...

...şi faptul că ne-am aflat la confluenţa imperiilor.

De aceea, de multe ori s-a spus că istoria noastră a fost mai mult o geografie pentru că era această teamă, pe de-o parte, să nu ne pierdem teritoriile şi dacă le pierdeam să le recuperăm. Pe de altă parte, de fiecare dată stăteam în calea cuiva. Fie că stăteam în calea Imperiului Otoman, când voia să ajungă la Viena, fie că stăteam în calea altora, în drum spre strâmtori.

Nu cumva acum stăm în calea Federaţiei Ruse? Am văzut nervozitate la Moscova, imediat după anunţul legat de amplasarea scutului antirachetă.

Nu e nervozitate. Eu cred că este pur şi simplu un joc diplomatic foarte complex, foarte fin şi acest joc diplomatic presupune interpretarea anumitor partituri. Şi una dintre aceste partituri este partitura „îngrijorărilor tradiţionale", specifice. Aceasta trebuie folosită pentru că poate ajuta pe procesul de negociere. În momentul acesta, avem clar un proces de negociere pentru că, până la urmă, s-a vorbit mult de această politică a încălzirii relaţiilor cu Rusia. A fost o perioadă mai dificilă, când relaţiile dintre Occident şi Rusia se răciseră, am avut războiul din Georgia, care a avut un efect negativ asupra acestor relaţii. Ulterior, mai ales din momentul în care noua administraţie americană s-a instalat la Washington, s-a pus această problemă. Pe o logică clară şi corectă, aceea a unui parteneriat strategic între Occident şi Rusia.

Puteam negocia mai bine amplasarea acestor componente ale scutului antirachetă pe teritoriul României?

Eu cred că am negociat această amplasare foarte bine.

Dar, iată, premierul polonez Donald Tusk a fost la Washington, recent, unde se spune că ar fi negociat un sprijin financiar pentru ţara sa de circa 2 miliarde de dolari, în schimbul amplasării scutului.

Eu cred că datele acestea nu sunt chiar exacte... şi nu pot fi puse chiar în termenii aceştia.

Asta s-a vehiculat, însă ceva în sensul acesta tot s-a discutat acolo...

Noi, în acest moment, avem o amplasare clară a scutului, avem o participare a României la acest proiect, avem o decizie foarte importantă a Alianţei, de încorporare a acestui proiect american în cadrul unui proiect mai larg care va fi proiectul NATO de apărare antirachetă. Noi ne raportăm la nevoile noastre, cum să vă spun, şi încercăm să rezolvăm problemele cu maximum de operativitate şi cu cât mai multă eficienţă. Deci, din punctul meu de vedere, s-a negociat foarte bine acordul cu Statele Unite. A fost o echipă foarte competentă, o echipă mixtă, compusă în special din reprezentanţi MApN şi MAE, dar şi ai altor instituţii. Pentru că, vedeţi, un aspect foarte important: scutul ăsta nu trebuie să răspundă numai cerinţelor de ordin strategic, diplomatic şi militar. Sunt, în egală măsură, importante cerinţele legate de protecţia mediului, de protecţia celor care operează sau îşi vor desfăşura existenţa în jurul acestui scut. El este foarte avansat nu numai din punct de vedere militar, dar răspunde şi tuturor cerinţelor de protecţie a mediului şi de protecţie a oamenilor care urmează să opereze în preajma acestor instalaţii. Poate părea puţintel atipic sau paradoxal, dar în anumite momente negocierile pur şi simplu au vizat şi au clarificat aspecte din acest domeniu.

Drama istorică pentru noi, timp de sute de ani, a fost pierderea teritoriilor naţionale.

„Relaţia cu SUA ne-a adus beneficii economice"

Nu cumva puteam obţine anumite beneficii financiare din partea americanilor, în schimbul amplasării unor componente ale scutului antirachetă pe teritoriul ţării noastre?

Staţi un pic, să ne înţelegem, că beneficiile sunt pe masă, dar nu vrem să le vedem. Şi aici aş vrea să fac o recomandare, mai ales celor care urmăresc acest dialog şi vor să înţeleagă politica oficială a României. Noi vorbim aici de o relaţie. Relaţia României cu Statele Unite este o relaţie care pentru ambele părţi a produs multiple beneficii şi avantaje. Nu este o relaţie care a început anul trecut, atunci când au început discuţiile de participare a Românie la scut. Până la urmă, avem repere simbolice foarte importante. Măcar că ne ducem la nivelul anului 1997, când un preşedinte american a venit la Bucureşti şi a spus: „Ţineţi calea reformelor şi viitorul va fi al vostru!"

Vă referiţi la „vizita de consolare" făcută de Bill Clinton la Bucureşti, în 1997, după ratarea de către România a aderării la NATO.

Ulterior a venit şi preşedintele Bush. Ce vreau să spun este foarte clar: această relaţie a noastră cu Statele Unite ne-a adus multiple beneficii. De ce? Pentru că ea a fost fundamentul aderării la NATO şi, ulterior, aderarea noastră la NATO a contat foarte mult pentru aderarea la Uniunea Europeană. Sunt declaraţii publice. V-aş oferi una dintre ele, dată de către fostul ministru de Finanţe, Varujan Vosganian: „Începând cu 2002 şi până în 2008, în România vin ca investiţii străine directe peste 60 de miliarde de euro. Toată această dezvoltare economică pe care noi am avut-o în ultimii ani, care nu poate fi negată, este obţinută şi ca urmare a garanţiilor de securitate. Deci relaţia cu Statele Unite a produs, în mod direct, multiple beneficii şi avantaje economice. Produsul Naţional Brut al României în intervalul 1990-2008 a crescut de trei ori.

În 2009, decorând drapelul de luptă al Universităţii de Apărare  Foto: agerpres

Dezvoltare economică pe care noi am avut-o în ultimii ani este obţinută şi ca urmare a garanţiilor de securitate.

„Niciun teritoriu românesc nu poate fi revendicat"

Lászlo Tökes a inaugurat la Bruxelles un oficiu al aşa-zisului ţinut secuiesc. Cum ne raportăm oficial la un astfel de demers?

Avem cele mai bune garanţii de securitate, măcar de la începutul nostru ca stat modern încoace. Asta însemnând de la 1859 încoace. Nu se pune problema ca, în acest moment, România sau vreun teritoriu al României să fie discutat, contestat, revendicat, atât timp cât ştim cu toţii că un criteriu esenţial al aderării fiecăruia dintre noi la UE, în ultimii 10-15 ani, a fost acela, pe de-o parte, al rezolvării problemelor cu vecinii, iar pe de altă parte, al eliminării sau renunţării la orice fel de revendicări teritoriale. Trebuie să fie foarte clar, pentru toată lumea, un lucru: undeva, în trecutul ei, Europa a fost formată numai din state mari. Am avut o Franţă mare, o Germanie mare, o Bulgarie mare, o Românie mare. Toţi eram mari în trecut, într-o formă sau alta. Istoria a trecut pe deasupra, a trecut uneori prin noi sau printre noi, ne-a mai agitat, ne-a mai amestecat. Ceea ce noi am obţinut acum prin lărgirea NATO şi a Uniunii Europene şi prin cei 50 de ani de pace, nimeni nu va îndrăzni şi nu va risca să pună în discuţie. Deci, din punctul meu de vedere, înţeleg de ce anumiţi indivizi joacă anumite cărţi. Înţeleg mentalitatea lor, înţeleg schema de joc sau schemele.

Nu cumva astfel de acţiuni, precum aceea a lui Lászlo Tökes, ajuns în Parlamentul European din partea României, ne aduc prejudicii de imagine la Bruxelles?

Niciodată nu cred că trebuie să ne oprim în a discuta şi în a reclama loialitatea faţă de statul român a cetăţenilor români.

Mai putem vorbi despre loialitate faţă de statul român în cazul lui Lászlo Tökes?

Putem vorbi de loialitatea oricărui cetăţean al statului român. Nu întotdeauna cred că avem o imagine foarte clară despre ceea ce înseamnă această loialitate. Pentru că, până la urmă, dacă am fi foarte rigizi în a interpreta aceste elemente, cred că am intra într-o zonă pe care Europa a părăsit-o de mult. Evident că ideea de responsabilitate şi ideea de a promova o politică care să fie în continuarea intereselor cetăţenilor este foarte importantă. Dar atunci când ai un stat atât de bun, când eşti membru al NATO, al Uniunii Europene, când suntem în jurul mesei cu toate statele occidentale, cred că putem să ne relaxăm faţă de anumite declaraţii care sunt făcute cu alt scop decât cel pe care noi ni-l dorim.

Deja este vorba despre demersuri, nu despre declaraţii. Ceea ce face Lászlo Tökes, alături de alţi doi eurodeputaţi UDMR, este un demers care atrage atenţia.

Este un demers politic, dar nu este o problemă de securitate naţională. Este un demers politic, poate fi tratat politic, poate căpăta un răspuns politic, dar nu este o problemă de securitate naţională. O persoană nu poate crea o astfel de problemă, deşi aici cineva poate să vină şi să spună: „Domnule, uite, bin Laden a fost o persoană şi a creat o problemă de securitate naţională!" Este un alt caz şi consecinţele au depăşit graniţele Statelor Unite. Asta clar. În speţa pe care dumneavoastră aţi atins-o înţeleg, repet, semnificaţia declaraţiilor. Pot să înţeleg puţintel şi ce este în spatele acestor declaraţii. Reprezintă un demers politic, dar eu n-aş considera o situaţie ca asta o problemă de securitate naţională. Nu pe zona asta întâlnim problemele de securitate naţională ale României.

Demersul lui Lászlo Tökes este unul politic, dar nu este o problemă de securitate naţională.

„Serviciile secrete româneşti colaborează cu universităţi de prestigiu"

Aţi participat recent la o dezbatere organizată de către Universitatea Harvard şi de către Serviciul Român de Informaţii. S-au schimbat premisele în ceea ce priveşte securitatea în zona Mării Negre?

Politica României este foarte clară în această privinţă şi noi continuăm să considerăm zona Mării Negre ca o zonă de importanţă strategică. Este o teorie foarte interesantă care leagă prosperitatea şi securitatea naţională a României de libertatea de navigaţie şi de comerţ în zona Mării Negre. Deci noi continuăm să promovăm o Mare Neagră deschisă pentru contacte internaţionale, deschisă pentru comerţ, deschisă pentru cooperare.

Ce-au zis cei de la Universitatea Harvard?

Să explicăm puţin. Este vorba de programul pe Marea Neagră pe care Universitatea Harvard îl dezvoltă de câţiva ani încoace. În fiecare primăvară, ei strâng un grup de experţi români şi americani care timp de două săptămâni stau în acest curs, asistă la prelegeri, discută diferite chestiuni legate de securitatea şi cooperarea din zona Mării Negre. Importanţa strategică a Mării Negre nu poate fi negată. Şi faptul că acest curs a fost găzduit de România în acest an reprezintă o recunoaştere a foarte bunei cooperări pe care instituţiile din România le au cu instituţii din Statele Unite, inclusiv cu cele academice şi universitare. Ăsta este un lucru care trebuie foarte bine înţeles: noi nu cooperăm foarte bine numai cu Pentagonul sau cu Departamentul de Stat, ci cooperăm foarte bine şi cu universităţi precum Harvard, precum Georgetown.

Să înţelegem că serviciile de informaţii româneşti, în speţă organizatorul acestei dezbateri, Serviciul Român de Informaţii, colaborează cu Universitatea Harvard?

Da. Şi să vă spun şi de ce. Dacă vă uitaţi în Strategia Naţională de Apărare există un document care vorbeşte foarte clar despre existenţa unei dimensiuni intelectuale a securităţii naţionale. Pentru că primul demers de securitate naţională nu este acela de a face ceva practic, ci acela de a te gândi cum faci mai bine un lucru. Întotdeauna când avem o problemă de securitate naţională, primul efort este unul intelectual. În acest document noi recunoaştem pentru prima dată importanţa efortului intelectual. Efortul intelectual presupune o cooperare cu oameni care au preocupări similare, care au un nivel de educaţie ridicat, care împărtăşesc o parte din aceste probleme. Ca atare, cooperarea zonei de securitate naţională, inclusiv a serviciilor de informaţii, cu structuri de felul acesta, cu universităţi de prestigiu, este un lucru firesc şi normal. Există zone academice unde atât ofiţeri de informaţii activi, cât şi ofiţeri de informaţii în rezervă se strâng şi discută marile probleme ale unei ţări sau ale omenirii. Vă dau un exemplu foarte interesant. De câţiva ani, CIA oferă găzduire şi invită experţi internaţionali care produc un raport faimos, intitulat „Tendinţe globale". La fiecare cinci ani, ei scot un astfel de raport.

Opinia publică nu este familiarizată, în România, cu o astfel de colaborare. De abia acum începe un proces de rebranding în ceea ce priveşte serviciile de informaţii româneşti, care nu mai sunt asociate cu vechile structuri ale Securităţii. Aşadar, expertiza universitară occidentală intră pe zona de intelligence românească.

Să nu uităm că intelligence în limba engleză înseamnă şi „inteligent". Este foarte greu de separat zona de informaţii de „zona de inteligenţă", prin tot ceea ce înseamnă această caracteristică. Nu e o întâmplare că în ţările din Occident, în serviciile de informaţii îi găsim pe cei mai buni absolvenţi de universităţi. De altfel, am vorbit cu mai multe persoane care fac recrutări pentru aceste servicii şi am întrebat pe ce criterii merg. Au spus foarte simplu: „Îi luăm pe cei mai buni!" Cei mai buni înseamnă cei mai inteligenţi, cei mai bine pregătiţi.

Există zone academice unde atât ofiţeri de informaţii activi, cât şi ofiţeri de informaţii în rezervă se strâng şi discută marile probleme ale unei ţări sau ale omenirii.

„Nu cred în salariu ca element motivaţional"

În România, salariile sunt suficient de motivante pentru a menţine în serviciile de informaţii cei mai buni specialişti?

Evident că nu este numai aptitudinea, mai este şi vocaţia care trebuie adăugată aptitudinii. Bun, intervine şi salariul... Dar acum să vă spun un lucru: eu nu cred în salariu ca element motivaţional. Pentru că avem o părere atât de bună despre noi încât, oricât de mare ar fi salariul, tot ne-am dori mai mult. Aşa cum, atunci când avem un salariu mai mare, ne extindem ca şi dorinţe, ca şi nivel de cumpărături.

E o chestiune psihologică, universal valabilă...

Şi atunci, primul element este selecţia după inteligenţă, apoi elementul vocaţional. Deci ofiţer de informaţii se face cel care vrea şi care acceptă, într-un fel, restrângerile şi restricţiile vieţii. Pentru că disciplina trebuie să fie pe măsura responsabilităţilor. Salariul nu intervine în aceste discuţii. Cei care vor să se facă ofiţeri de informaţii pentru un salariu bun, fie că vorbim de chestiunea asta în România, fie în Statele Unite, mai bine se apucă de altceva. Pentru că nu te va ajuta salariul să faci faţă cerinţelor. Nici celor profesionale şi nici celor personale, de ordin psihologic, care sunt extrem de importante.

Bănuiesc că angajaţii serviciilor secrete nu ar trebui să se gândească foarte mult la faptul că au de plătit rate la bancă...

Nu salariul este elementul... Ştiţi ce se întâmplă? Oricât de mult ţi-ar da statul tău, guvernul pentru care lucrezi, un duşman, dacă vrea să te recruteze, întotdeauna găseşte să-ţi dea o sumă mai mare decât propriul guvern. Deci este şi ăsta un element pentru care salariul, atunci când discutăm de cariera unui ofiţer de informaţii, putem spune că va conta prea puţin.

Atunci cum reuşesc serviciile de informaţii să recruteze vârfurile din universităţi?

Nu vreau să minimalizez importanţa salariului, dar nu vreau să fac salariu factorul determinat. Unde e important salariu? Evident că omul ăla trebuie să dea maximum de performanţă, să aibă mintea limpede, să gândească clar, să nu fie influenţat de faptul că n-are copilul bani pentru tenişi, că n-a dat la întreţinere. Deci nu diminuez importanţa acestui aspect şi nu vreau să minimalizez. Ofiţerul de informaţii e obligat să trăiască din salariu. Şi noi trăim din performanţa acestor oameni pentru că ei au o răspundere enorm de mare pe mână. Vedeţi, dacă e un moment de neatenţie, un criminal scapă, un terorist îşi duce la capăt planurile, o ţară ostilă pune în aplicare o strategie împotriva intereselor noastre. Lucrurile astea sunt extrem de importante. De aceea, în general, ţările nu se zgârcesc şi, în funcţie de nivelul fiecăreia, împing plafoanele de salarizare la maximum.

Cei care vor să se facă ofiţeri de informaţii pentru un salariu bun, fie că vorbim de chestiunea asta în România, fie în Statele Unite, mai bine se apucă de altceva.

„Cuvântul globalizare încă le strepezeşte unora dinţii"

Mediatizându-se, poate excesiv, afirmaţia preşedintelui Băsescu - „Marea Neagră, lac rusesc", românii nu par lămuriţi în privinţa importanţei strategice a zonei în care ne aflăm...

Fiecare declaraţie trebuie înţeleasă şi interpretată în contextul istoric şi regional al momentului la care ea a fost făcută. Când vine vorba de Marea Neagră, eu cred că este o zonă de importanţă strategică mare. În ciuda unor evoluţii prea puţin dorite, şi aş putea să spun chiar nefericite, a rămas aşa - mă refer la războiul din Georgia, din 2008. Războiul din Georgia este un eveniment pe care noi niciodată nu va trebui să-l pierdem din atenţie. Pentru că, din păcate, în 2008 am văzut materializându-se un scenariu pe care îl credeam a fi imposibil într-o Europă civilizată, care-şi doreşte pace şi stabilitate. Până la urmă, a fost primul scenariu de acest fel în Europa, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Războiul din Georgia e foarte interesant pentru că e primul război convenţional, precedat de unul cibernetic. Deci sunt multe lucruri de învăţat din războiul acesta.

Este primul război al secolului XXI în care se folosesc toate elementele tehnice moderne...

Da, dacă facem o matrice, războiul e destul de bine individualizat. El a avut un efect negativ asupra relaţiilor Occidentului cu Rusia. Pe de altă parte, ulterior, eu cred că fiecare dintre părţi a făcut un efort să dea dovadă de rezonabilitate şi să înţeleagă că nu are rost să sacrifici mizele mari pentru mize mici. Ca atare, în momentul de faţă, avem o cu totul altă situaţie în Marea Neagră. Se văd în continuare urmele războiului din Georgia şi sunt în continuare asperităţi care ne vor da de lucru, dar este foarte clară încercarea-dorinţă a Occidentului şi a Rusiei de a dezvolta o altă relaţie. Ştiţi ce trebuie să se înţeleagă? Cuvântul globalizare încă, din păcate, la noi le strepezeşte unora dinţii, dar el exprimă întreaga esenţă a relaţiilor internaţionale, astăzi. Eu cred că ţările încep să înţeleagă această interdependenţă, că există mize comune, că depindem unii de alţii.

Cuvântul globalizare încă, din păcate, la noi le strepezeşte unora dinţii, dar el exprimă întreaga esenţă a relaţiilor internaţionale, astăzi.

„Am tras un semnal de alarmă legat de campaniile de presă"

Mai este presa văzută drept „o ameninţare" la adresa securităţii naţionale?

Presa nu este o ameninţare şi n-a fost niciodată. Înţeleg „eticheta" şi de ce ea este folosită. Dar, dacă ar fi să fim exacţi şi să ne raportăm la document, nu presa este percepută ca o vulnerabilitate. Aici, noi nu explicăm destul de clar diferenţa dintre „vulnerabilitate" şi „ameninţare", „risc". Situaţia cea mai complicată este cea de „ameninţare". Presa este, din punct de vedere instituţional, foarte bine tratată şi întotdeauna am cerut sau am recomandat să fie luate ambele referiri la presă - acolo unde vorbim, cred că pentru prima dată, despre importanţa presei în exercitarea funcţie de control democratic asupra securităţii naţionale şi unde presa e invitată. Presa este pusă alături de Parlament, ca instituţie importantă în exercitarea acestui control. Deci presa este binevenită şi să critice acele lucruri pe care le identifică în neregulă.

În 2010, la bilanţul SRI, alături de Traian Băsescu şi George Maior  Foto: agerpres

Dar, totuşi, ce a căutat referirea la presă în raportul CSAT de anul trecut?

Nu la presă... Apar acolo campaniile de presă. Şi aici vreau să fac o paranteză. Vedeţi, întrebarea poate e una retorică, nu aştept neapărat un răspuns, dar există probleme de corupţie în mai multe instituţii, da? Punem instituţia în discuţie pentru că un om sau mai mulţi oameni se pretează la fapte de corupţie? Nu!

De multe ori, instituţia este pusă în discuţie. Vă dau drept exemplu situaţia din Ministerul de Interne...

Avem funcţionari publici corupţi, inclusiv în Ministerul de Interne. Punem în discuţie importanţa Ministerului de Interne ca instituţie fundamentală? Aceeaşi abordare noi am dezvoltat-o în Strategia Naţională de Apărare. Noi am pus în discuţie un anumit tip de comportament. Şi acolo punem degetul pe campaniile de presă şi spunem şi ce efect pot aceste campanii să aibă. Şi acum, dacă e să fim cinstiţi şi să ne uităm puţin în urmă, vedem anumite lucruri pe care anumiţi ziarişti le-au semnalat în ceea ce ţine de probitatea profesională şi de codul de conduită al propriei meserii. Eu cred că n-am fost chiar exageraţi când am încercat pur şi simplu să tragem un semnal de alarmă şi să spunem: „Stimaţi colegi (că, efectiv, cei din presă pot fi consideraţi colegi cu noi, în acest efort), efortul e unul naţional!" Să ştiţi că nu numai Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne sau serviciile de informaţii sunt responsabile cu apărarea unei ţări. Există multiple „cărţi" aici, inclusiv presa, care din punct de vedere public, social, dezvoltă un rol.

Fiecare cetăţean în parte dezvoltă un rol în acest sens...

Noi asta am spus. Presa este binevenită să critice, presa este şi trebuie să fie un partener, poate să fie un critic. Nu e o problemă cu presa în momentul în care critică statul pe componenta de securitate naţională sau pe alte componente. Dar este o problemă, şi statul poate avea o problemă, atunci când există aceste campanii de presă care au un scop de multe ori uşor de înţeles. Nu întotdeauna putem documenta, demonstra, dacă vreţi. Pentru că, până la urmă, o să râdeţi, dar preocuparea noastră principală nu este legată de presă. Din păcate, sunt suficiente probleme pe care trebuie să le monitorizăm, pe care trebuie să le urmărim şi de care trebuie să ne ocupăm. Eu am spus-o de mai multe ori: presa e liberă să critice cât vrea. Este o regulă de aur, respectată şi în Occident, care se numeşte „Fără minciună şi manipulare".

Este o problemă atunci când există campanii de presă care au un scop de multe ori uşor de înţeles.

„Pe unii îi sperie că statul răspunde prea eficient"

În loc să analizaţi în CSAT campaniile de presă, nu ar fi fost mai interesant pentru dumneavoastră ce se întâmplă, de pildă, în Portul Constanţa, de la Revoluţie încoace?

Acţiunea a ajuns în acest moment în Portul Constanţa, dar acţiunea este începută mai de mult şi are la bază o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Impresia e că suntem abia la baza piramidei corupţiei...

Nu. Este un moment în care statul demonstrează clar - şi ştiu că asta nu convine şi supără - că este capabil să-şi îndeplinească misiunile, să-şi atingă obiectivele şi să nu lase această societate pradă crimei organizate.

Cât au contat informaţiile primite de la serviciile secrete în toată această poveste cu vameşii, cu portul?

Aici o să vă dezamăgesc şi încerc s-o spun sub formă de glumă, deşi este o chestiune foarte serioasă. Eu sunt plătit, atât cât sunt plătit - salariul este public - în anumite privinţe şi pe anumite aspecte, mai ales operaţionale, să tac, nu să vorbesc.

A fost vorba despre o colaborare între procurori, Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii sau au căzut doar capetele care trebuiau să cadă?

Această situaţie, la vremea respectivă, prezenta elemente îngrijorătoare. Eu, personal, vă spun sincer, m-am gândit în ce măsură instituţiile noastre vor răspunde acestui efort şi vor fi capabile să o facă. În special mă temeam de partea de protecţie a operaţiunii şi de păstrare a secretului. Pentru că, din păcate, au fost situaţii în trecut când funcţionari de stat ca şi mine, plătiţi să tacă, au vorbit mai mult decât trebuie. Şi atunci unele lucruri n-au funcţionat. Vreau să vă spun că este absolut clar că statul are capacitatea să răspundă foarte eficient acestor provocări venite din zona crimei organizate. Şi tocmai asta cred că-i sperie pe unii, că statul răspunde prea eficient...

Temerea e alta: instituţii ale statului au devenit structuri de tip mafiot.

Nu. Unii oameni pot fi corupţi şi, din păcate, se dovedeşte că unii chiar sunt corupţi şi când spun lucrul ăsta mă bazez pe informaţiile venite dinspre presă, dar şi dinspre cazurile care sunt trimise în judecată. Însă, la nivel instituţional, nu, pentru că, altfel, n-ar fi amploarea acestor operaţiuni. Şi, cred eu, nici succesul acestor operaţiuni n-ar fi fost atât de mare.

Uriaşa evaziune fiscală făcută în Portul Constanţa nu e de azi, de ieri, este de 21 de ani. Informări trebuie să fii ajuns la decidenţii politici. Ce s-a întâmplat cu acele informări?

Staţi o secundă... Noi presupunem acum nişte lucruri.

Sunt nişte presupuneri logice, de bun-simţ...

Da, dar aceste presupuneri ar trebui să aibă la bază nişte date, nişte documentări. Mai ales când vine vorba de aplicarea legii, presupunerile pot fi periculoase pentru că pot duce la erori judiciare, pot duce la drame personale. Deci în momentul în care informaţiile au arătat că situaţia devine serioasă şi că atingem o limită de la care este posibil ca statul să-şi piardă controlul sau să nu-şi mai poată exercita prerogativele - vă spun, lucrurile au devenit foarte tranşante, foarte ferme - s-a acţionat. Uitându-mă acum în urmă şi văzând cum s-au comportat instituţiile în toate aceste luni, înţeleg că statul are acea capacitate de a nu pierde controlul situaţiei.

Este absolut clar că statul are capacitatea să răspundă foarte eficient provocărilor venite din zona crimei organizate.

„Ne dorim măcar încă 70 de ani de pace"

Prinţul Charles al Marii Britanii a vizitat recent România. Cu cine s-a întâlnit?

Prinţul Charles e un mare prieten al României, iubeşte România, a fost de mai multe ori în ţara noastră. De fiecare dată, a venit cu foarte mare plăcere, de fiecare dată se întâlneşte cu cetăţeni obişnuiţi, cu oameni simpli şi, în egală măsură, are întâlniri la cel mai înalt nivel, inclusiv cu domnul preşedinte. Nu trebuie să fie un lucru surprinzător pentru că noi, la rândul nostru, avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie. Sunt multiple conexiuni istorice, sunt multiple conexiuni sociale, inclusiv la nivelul familiei regale din România. Există o extraordinară legătură istorică având în vedere aspectul de înrudire al familiei Regelui Mihai cu familia regală britanică.

Mai exact, cu cine s-a întâlnit Prinţul Charles în România, dintre reprezentanţii autorităţilor statului?

Nu am o imagine atât de exactă... Pentru mine e foarte important că a avut o discuţie foarte bună cu domnul preşedinte. În rest, ce am văzut şi eu pe televiziuni, faptul că a avut discuţii atât cu autorităţile locale, cât şi cu oamenii obişnuiţi. Prinţul Charles are câteva proiecte foarte importante, proiecte care sunt benefice pentru imaginea noastră de ţară. Sunt multe frumuseţi în România pe care fie nu ştim să le punem în valoare, fie nu sunt suficient descoperite în străinătate. Şi, printr-un astfel de demers, printr-o astfel de vizită, Prinţul Charles devine şi un foarte bun ambasador al nostru.

Cine îi asigură protecţia Prinţului Charles, atunci când vizitează România?

Iar mă întrebaţi aspecte operaţionale pe care nu pot să vi le dau şi pe care n-aş vrea să vi le spun.

Vă întreb deoarece a apărut o ştire potrivit căreia Prinţul Charles i-a mulţumit directorului SRI, George Maior, pentru faptul că i s-a asigurat protecţia în cadrul vizitei întreprinse în România. Este o chestiune publică.

Acum, eu am nişte dubii legate de onestitatea informaţiilor furnizate de anumite site-uri, de către anumiţi emitenţi şi, ca atare, întotdeauna când mi se dă o astfel de informaţie, o verific. Pe de altă parte, întotdeauna Prinţul Charles va fi binevenit şi ne vom strădui - vorbesc aici despre autorităţile statului - să-i creăm toate condiţiile pentru o şedere plăcută. Dar apropo de întrebarea dumneavoastră: la câte lucruri bune a făcut SRI-ul până acum, nu m-ar mira să fii avut o contribuţie şi la buna desfăşurare a vizitei Prinţului Charles.

Ultima întreabare: avem motive de temere, în momentul de faţă, în ceea ce priveşte securitatea naţională pe plan intern şi în zona de proximitate?

Avem preocupări, avem îngrijorări, dar nu motive de teamă. Asta pentru că avem acest statut extraordinar de bun, fiind în NATO, fiind în Uniunea Europeană şi având această relaţie specială cu Statele Unite. Dar viaţa nu o să ne scutească de surprize. Acum e vreme bună, soarele e sus pe cer şi lucrurile sunt frumoase. După-amiaza sau ziua de mâine poate aduce înnorare şi învolburare. Direcţia în care merg lucrurile în sistemul internaţional nu este una care să te relaxeze. Există o anumită doză de incertitudine, există anumite turbulenţe în relaţiile internaţionale. Lucrurile pot evolua într-o direcţie nedorită de noi. Am avut beneficiul a 70 de ani de pace în Europa, după Al Doilea Război Mondial şi ne dorim măcar încă 70 de ani de pace. Dar pacea nu vine pe gratis şi trebuie făcut un efort, trebuie să fim vigilenţi, să ne uităm atent la ce se întâmplă în jur. Avem suficient de multe capacităţi şi suficient de mulţi oameni bine pregătiţi ca să le gestionăm eficient.

Direcţia în care merg lucrurile în sistemul internaţional nu este una care să te relaxeze. Există o anumită doză de incertitudine, există anumite turbulenţe în relaţiile internaţionale.