Vinul moldovenesc e bun, Rospotrebnadzor e acru!

Vinuri produse în Moldolva   FOTO Adevărul

Colegii de la „Adevărul“ analizează pertinent problema vinurilor moldovenşti, puse sub embargo de ruşi, o măsură considerată de preşedintele moldovean „neprietenească“ şi iute sancţionată de preşedintele român.

Analiza Adevărul: „Cât de bune sunt, de fapt, vinurile moldoveneşti”

Ceea ce am de zis pe seama acestui subiect este că, cel puţin asta cred eu, rămâne valabil ceea ce scriam în urmă cu trei ani (octombrie 2010): problema nu e la vinuri, ci la un zelos funcţionar rus, care are gâtul un pic sucit după ce s-a uitat toată cariera numai la Kremlin. Redau mai jos articolul „Întări-ne-am statul!“, cu mâhnirea că ceea ce se întâmpla odinioară, când Putin se făcuse premier, între timp redevenind preşedinte, e de stringentă actualitate: ruşilor le place să dea şah etern.

Întări-ne-am statul!

După apariţia unui puţin dezbătut sondaj privind modul în care e percepută în România fosta noastră mare prietenă, vă propun familiarizarea cu un personaj a cărui notorietate a depăşit lejer fruntariile ruseşti.

Se numeşte Ghenadie Grigorievici Onişcenko şi e un zelos angajat al statului, în funcţia de director al Rospotrebnadzor, serviciul federal sanitar şi de protecţie a consumatorului din Rusia. De şase ani de când a fost numit în funcţia de medic-şef, Onişcenko e o pildă de autoritate în spaţiul chirilic unde, e drept, există o lungă tradiţie în acest sens. Taie şi spânzură, îi ceartă pe toţi cu un aer belicos, devenind tot mai popular. Rospotrebnadzorul n-are mamă n-are tată (fireşte, mai puţin în cazul premierului Vladimir Putin, care poate cumula ambele atribute). Fie că ridică licenţa filialei finlandeze a unei corporaţii-gigant care nu mai poate, astfel, furniza mâncare pentru copiii ruşilor, fie că ţine răbojul cazurilor de turbare din Astrahan şi Daghestan, Rospotrebnadzorul dă dovadă de fermitate. E aşa cum se aşteaptă poporul să acţioneze un înalt funcţionar al statului.

Fără nicio legătură, dar niciuna! cu relaţiile politice ruso-moldoveneşti şi ruso-georgiene, sanitarul-şef al Federaţiei Ruse, altminteri doctor în ştiinţe medicale, a devenit protagonist al războiului vinului. Onişcenko a descoperit şi motivul pentru care vinurile moldoveneşti şi cele georgiene nu mai corespund standardelor ruseşti de calitate: privatizarea. „Şi Georgia, şi Moldova, în mentalitatea fostului popor sovietic, au devenit ostaticii brandurilor lor. Vinurile din aceste republici erau considerate cele mai bune, până când acest business a fost preluat nu de vinificatori, nu de oameni care ţin mult la profesie, ci de oameni care au furat mulţi bani şi au început să exploateze acest sector al pieţei. Ei au avut scopul să investească aceşti bani şi să scoată un venit cât mai mare. Astfel a apărut mult vin falsificat“, a tunat Rospotrebnadzor la o televiziune din Rusia.

Cerberul serviciului sanitar s-a dedat şi la ironii, de genul „acest vin nu mai poate fi consumat şi poate fi folosit în alte scopuri, cum ar fi la vopsirea gardurilor“ sau „lipseşte agro-cultura la moldoveni în creşterea strugurilor şi se păstrează vinul în plastic, iar după asta nu mai e vin“. Apoi i-a dat o notă executivului moldovean, şi nu una de trecere: „Guvernul condus de domnul Filat îşi demonstrează incapacitatea totală în a face ordine în domeniul viticol“. Descoperirea unor substanţe considerate periculoase în vinul moldovenesc i-a inflamat pe ruşi. Fostul primar moscovit Iuri Lujkov i-a sfătuit pe cei care-l aleseseră să nu mai consume produse moldoveneşti, iar trei membri din partidul lui Putin, păziţi de patru miliţieni, au protestat zicând că vinul din Moldova provoacă hepatită toxică.

Moldovenii s-au apărat cum au putut. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi-a îndemnat concetăţenii s-o lase mai moale cu votca rusească şi să bea vin de-al lor. Ministrul agriculturii, Valeriu Cosarciuc, a calculat că Muscatul conţinând „cerneala“ dibuită de Rospotrebnadzor e toxică doar dacă bei dintr-o suflare 270 de tone – o provocare chiar şi pentru un consumator fervent.

Dar de ce ne amestecăm în cearta altora? Or fi implicaţi români de-ai noştri (de care ne pasă de nu mai putem) însă sunt state suverane, treaba lor cum şi dacă se împacă. Şi totuşi, ar fi interesant de măsurat popularitatea unui funcţionar puternic reprezentând un stat puternic, în România. Căci, vedeţi bine, autoritatea statului nostru e franjuri. Instituţii care sunt temute în alte ţări, de la – să luăm nişte exemple la întâmplare – FISC până la Poliţie, la noi au un personal timorat, incomplet, pocnind călcâiele în faţa politicului, incapabil să ia nişte măsuri care să-i usuture pe contravenienţi şi să taie altora pofta de a mai fenta legea.

Evident, Onişcenko nu este un model, iar o paralelă între România şi Federaţia Rusă e deplasată, neavenită. Cu toate acestea, e greu să nu te întrebi dacă, pe fondul cronicei lipse de autoritate de la noi, un asemenea personaj n-ar aduce, la nivel de percepţie populară, iluzia că ne-am întărit statul, aşa cum ne-a cerut mogulul Sorin Ovidiu Vîntu.

Articolul a apărut şi pe blogul peronal.