Violarea minorilor, deseori un strigăt în pustiu

Anual, în România peste 100 de minori sunt victime ale violurilor, ceea ce plasează ţara pe primul loc în Uniunea Europeană.

Un caz strigător la cer: Fostul primar al comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, condamnat definitiv în toamna anului 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a câştigat alegerile parţiale organizate duminică, 27 iunie, după ce mandatul obţinut de Davidescu în septembrie 2020 a fost invalidat de instanţă, relatează Agerpres.

Conform DIICOT, în perioada 2016 - 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră, care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi ameninţată de primarul infractor că va face publice înregistrări compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj.

Consiliul Europei a estimat în 2020 că în Europa „unul din cinci copii cade victimă unei forme a abuzului sexual“, iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung în atenţia poliţiei ori a instanţelor judecătoreşti, informează într-un comunicat de presă fundaţia Salvaţi Copiii, care solicită parlamentului, guvernului şi preşedinţiei o înăsprire a pedepselor infractorilor condamnaţi pentru: proxenetism, folosirea prostituţiei infantile, viol, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale. Concomitent cu creşterea cazurilor de viol asupra minorilor au crescut şi deciziile instanţelor de judecată care au aplicat pedepse cu suspendare infractorilor.

Anual, în România peste 100 de minori sunt victime ale violurilor, ceea ce ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană. Deosebit de grav este însă şi faptul că 55% dintre adulţi justifică contactul sexual fără consimţământ, apreciind că victimele fie sunt consumatoare de droguri sau alcool, fie merg de bună voie în casa violatorului, fie poartă haine provocatoare sau sexy. Şi la acest indicator care măsoară abrutizarea şi lipsa de discernământ a unei mari părţi a adulţilor ne plasăm tot pe primul loc în Europa.

În urmă cu trei ani, din toate procesele care s-au judecat pentru „act sexual cu un minor“, doar 25% dintre violatori au fost condamnaţi la închisoare cu executare, 25% au primit pedepse cu suspendare, iar restul proceselor nu au ajuns la o sentinţă.

Viol cu suspendare

Aşa se face că numeroase cazuri prezentate de mass-media în ultimii ani relevă faptul că de multe ori judecătorii au schimbat încadrarea faptelor de viol asupra minorilor, convertindu-le la acte sexuale cu minori. Avocaţii reuşeau să administreze probe cum că minorul a consimţit să întreţină relaţii sexuale cu individul din boxa acuzaţilor. Întrebare: chiar şi aşa fiind, şi există într-adevăr şi asemenea cazuri, are o copilă de 11-12 ani discernământul de a se supune de bună voie instinctului morbid al agresorului în schimbul banilor, cadourilor, promisiunilor de orice fel? În plină inocenţă, copila cu zâmbetul copilăriei nu doar pe faţă, ci în toată fiinţa, nu poate privi o brută ca pe un om.

Marea majoritate a victimelor abuzate sexual sunt copii defavorizaţi, din familii în care urlă sărăcia, copii din familii cu părinţii divorţaţi, copii din familii în care tatăl, dar nu de puţine ori şi mama, sunt alcoolici, adolescenţi şi preadolescenţi de la casele de copii, rezidenţi ai canalelor şi ai cartierelor rău famate care au fugit de-acasă şi au ajuns victime ale drogurilor sau alcoolului, copii chinuiţi de singurătate ai căror părinţi lucrează în ţările dezvoltate din Europa. Vânătoarea de copile fără speranţă pentru clienţii din lumea politică, din lumea afacerilor, din lumea bisericească o fac de cele mai multe ori proxeneţii, a căror haită e binecunoscută de beneficiari.

Un proiect de lege votat anul trecut a înăsprit pedepsele şi a legiferat ca orice agresiune sexuală asupra unui minor sub 14 ani să fie încadrată ca viol şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani. Chiar şi prin noua legislaţie, violatorul poate scăpa după executarea a 2/3 din pedeapsa minimă.

Dacă violul este urmat de moartea victimei, pedeapsa va fi de la 9 la 18 ani, prevede aceeaşi lege. Până acum pragul minim era de 7 ani. Aceleaşi limite de pedeapsă se aplică şi criminalilor. Cu toate modificările, legea înăspririi pedepselor e şchioapă, ca multe alte acte legislative. Nu poţi să aplici unui violator care în urma unui viol, deseori în grup, curmă viaţa unei copile, aceeaşi pedeapsă ca unui criminal „obişnuit“. Este o crimă împotriva inocenţei.

Politizarea conştiinţelor şi clientelismul sunt bine cunoscute şi în cadrul puterii judecătoreşti, precum în toate instituţiile statului. Dar una e politizarea CFR-ului, de pildă, şi alta e mobilizarea politică a nulităţilor din instituţiile răspunzătoare de protecţia copilului.

În toate actele legislative, în presă, în instanţele de judecată, în studiile sociologice şi în sondajele de opinie cuvintele uzitate sunt adolescent sau minor sub 14 ani. E desigur o convenţie, nu avem de ales, nu i ne putem împotrivi. Dar această convenţie e golită de suflet. Toţi aceştia sunt copii, cu povestea vieţii lor încă neîntinate de brute. Şi rămân copii până ce indivizi dezaxaţi, bolnavi iremediabil pierduţi le curmă inocenţa. Ca o rană de cuţit în pulpa realităţii.

Inflaţie de birocraţi versus lipsa de asistenţă psihologică

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este instituţia care ar trebui să preîntâmpine în primul rând violul asupra copiilor. Profesiunea de credinţă a acesteia se traduce în faptul că „are responsabilitatea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale specializate, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei, urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar“. Iată o mostră a limbii de lemn postcomuniste, cu care instituţia se identifică. O instituţie stufoasă, cu slujbaşi, mulţi dintre ei, angajaţi după legea cumetriei, cu şefi sau funcţionari necalificaţi, politizată până-n măduva oaselor ca toate instituţiile publice de altfel. Funcţionarii văd şi notează în catastif doar efectele, dar sunt orbi la cauzele care le generează.

Lipsa psihologilor în cadrul DGASPC e la fel de acută ca şi în sistemul de Educaţie. Fluenţa birocratică ţine cu dinţii de o serie de stipendii care căpuşează bugetul de cheltuieli de personal. În această situaţie, este de la sine înţeles că toate categoriile de copii expuşi riscului de agresiuni sexuale nu beneficiază de intervenţie psihologică.

Mai mult, copiii violaţi ar trebui să beneficieze de asistenţă psihologică din partea statului o lungă perioadă de timp, e vorba de ani şi ani, până când trauma suferită se atenuează, astfel ca la maturitate să o poată gestiona. Pe de altă parte, nu am auzit ca funcţionarii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului să fie examinaţi măcar o dată la 2-3 ani pentru a se stabili dacă nu cumva mulţi dintre ei fac umbră pământului. Sunt atâţia tineri, dedicaţi profesiei de ocrotire a copilului, care lucrează în cu totul alte domenii decât în acela pentru care s-au pregătit. Nimeni nu-i cheamă să lucreze în structurile DGASPC. La fel stau lucrurile şi cu tinerii psihologi, mulţi dintre ei ajungând să se recalifice ca vânzători la supermarket-uri, la McDonald’s, la companiile de telefonie mobilă.

Agresiunile sexuale asupra minorilor nu vor scădea până când pedepsele nu vor fi înăsprite substanţial, iar aceste fapte abominabile nu vor fi sancţionate de comunitate în întregul ei, fără ca unii indivizi să găsesacă justificări.

Se ştie că chiar puşcăriaşii nu numai că îi izolează pe violatori, ci le aplică cele mai crunte pedepse cuprinse în legile nescrise ale închisorilor. Uneori, violatorii sunt mutilaţi pentru tot restul vieţii.  

George Arun - Deutsche Welle