Societate

articolul anterior articolul urmator

Violeta Alexandru: Suntem pentru creşterea pensiilor, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru

5
2 Jun 2020 23:02:18
Autor: News.ro
Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că ar fi "ideal" ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a se putea anunţa cât mai curând procentul cu care va fi majorat punctul de pensie.

"Suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, susţine ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a afirmat că îşi doreşte ca Guvernul să comunice "în cel mai scurt timp posibil” decizia referitoare la majorarea punctului de pensie. 
 
"Părerea mea este că, cu cât mai repede această comunicare, cu atât mai respectuos faţă de oameni pentru că discuţia trenează. E adevărat, lucrurile au fost într-o continuă evoluţie în această perioadă în care s-au închis activităţi ca urmare a efectelor pandemiei. Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la această situaţie, lucrurile încep să-şi revină, dar încă în acest moment sunt în evoluţie, cert este că trebuie să tragem linie şi să vedem care este situaţia şi, în cea ce mă priveşte, consider că ar trebui să fie acest bilanţ al încasărilor la buget şi al situaţiei economiei cât mai devreme cu putinţă, ideal la sfârşitul lunii iunie, dar rămâne să vadă Ministerul Finanţelor când este momentul comunicării”, a declarat Alexandru, marţi seară, la B1 Tv. 
 
Ea a spus că este adepta reducerii cheltuielilor din alte zone ale sistemului bugetar, nu de la pensii. 
 
"Şi eu şi colegii mei suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, a mai spus Alexandru. 
 
Ea a menţionat că angajaţii aflaţi în subordinea Ministerului Muncii sut pregătiţi pentru recalcularea pensiilor.
 
"Casele de pensii sunt pregătite pentru ceea ce legea are acum ca prevedere în vigoare. Urmează să vedem în baza calculelor rezultând din încasările la buget, care este posibilitatea bugetară, ce suportă bugetul la acest moment”, a adăugat Violeta Alexandru.
 
Ea a precizat că premierul Ludovic Orban a cerut să se facă o proiecţie nu doar pentru anul în curs, ci şi pentru anii următori în ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie. 
 
"Şi eu pledez pentru o decizie care să se ia într-un orizont de timp de câteva săptămâni de acum încolo, cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a mai afirmat aceasta. 
 
În ceea ce priveşte situaţia şomajului, ministrul Muncii a spus că sprijinirea şomajului tehnic are ca rol tocmai păstrarea legăturii de colaborare dintre angajator şi angajat.
 
"Contractele suspendate sunt în descreştere evidentă, revin în activitate aceşti oameni, economia începe să dea semne bune şi pentru cele care sunt în continuare întrerupte le ajutăm în continuare”, a adăugat Alexandru.
 
Ea susţine că mai sunt domenii în care activitatea presupune participarea unui public numeros, cum ar fi concertele, activităţile sportive, Alexandru afirmând că "lista se scurtează pe măsură de ce ridică restricţiile”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Dab Lia
2.06.2020, 23:58:13

De fapt putin va pasa, dar vin alegerile .Ati face orice sa le castigati, puneti la nevoie economia pe butuci.

+2 (4 voturi)
Jica contra
3.06.2020, 02:22:26

Daca ai un minim respect pentru romani cinstiti nu poti niciodata sa spui asa ceva ! Ca PNl sa spere la votul oamenilor cinstiti ar trebui sa mareasca pensiile minime, medii si nu specialele

+2 (4 voturi)
Tepes
3.06.2020, 06:43:42

Vin alegerile. Ce e de făcut? Pensiile speciale, nesimțite, imorale și nemeritate nu pot fi tăiate. Pensiile mici nu pot, mai bine zis nu se vrea, fi mărite. Dar ne trebuie voturile pensionarilor. Deci bla bla bla. Poate merge.

+2 (4 voturi)
imacandi
3.06.2020, 08:44:26

stimata doamna,in ultimul timp emiteti doar platitudini.ar fi mai "electoral"daca ati veni cu date concrete si un plan pe etape..de unde taiem,cu cat majoram punctul de pensii,etc.fiti ceva mai pragmatici si poate va ganditi totusi sa nu majorati tuturor cu acelasi procent.cu pensiile speciale ce faceti?vin alegerile si tare ma tem ca veti pierde pe mana voastra pentru ca asa ati ajuns la putere,promitand eliminarea acestor privilegii

+1 (1 vot)
ion carutasul
3.06.2020, 09:47:46

PNL este total in afara refrormelor propuse . Cat despre pensii ii acuza pe varstnici ca ar aduce dezastrul asupra economiei cu precizarea ca vor fi afectati cei tineri si activi . Aceia care sunt paznici ,croitorese ,vanzatoare pe ici pe colo ,prosti cu diplome universitare ,politisti ,jandarmi si alți blatisti pe salariile statului.