Violul şi comunitatea

Deocamdată putem să observăm că la noi normele "comune" sunt, de fapt, extrem de diverse de-a lungul şi de-a latul teritoriului naţional; adică avem mai multe norme, valori şi credinţe care nu numai că nu sunt comune, dar sunt radical în conflict unele cu altele.

Am găsit recent o statistică interesantă pe blogul judecătorului Cristi Danileţ[1], care identifică judeţul Iaşi cu cele mai multe infracţiuni privind viaţa sexuală, în anul 2014 înregistrându-se o creştere semnificativă a numărului de dosare privind violuri şi acte sexuale cu minori. Judeţul Vaslui vine din urmă pe locul III, fiind devansat în topul acestor infracţiuni de capitala Bucureşti. Un aspect foarte interesant de semnalat este că în Covasna şi Harghita, în perioada 2011 – 2014, nu s-a înregistrat niciun dosar având ca obiect infracţiuni cu privire la viaţa sexuală.

Explicaţiile şi grilele de interpretare pot fi mai multe, însă voi insista pe contrastul dintre anumite zone ale ţării; explicaţia că procurorii sunt mai agili în Vaslui, Iaşi şi Bucureşti şi victimele mai curajoase, pentru că depun plângere nu se susţine; în mod evident este vorba despre o cultură a locului, de mentalităţi şi mod de raportare la celălalt. Este imposibil ca oamenii din Vaslui şi Iaşi să nu cunoască legea şi consecinţele ei şi totuşi să o încalce, la fel cum e imposibil ca locuitorii Harghitei, Covasnei sau Timişoarei să nu comită infracţiuni cum ar fi violul doar de frica legii.  Este vorba despre ceva mult mai profund, despre care cred că ar fi timpul să discutăm public, dacă tot s-a declanşat o campanie fără precedent în cazul recentului viol din Vaslui. Deşi nu putem culpabiliza o întreagă comunitate, totuşi avem suficiente indicii acum, care ne permit să deducem că: 1. în zona Iaşi – Vaslui există un tip de mentalitate permisivă cu violul şi alte infracţiuni sexuale, ceea ce generează reacţii reprobabile, cum ar fi culpabilizarea victimei şi nu a infractorului; 2.  creşterea semnificativă a infracţiunilor cu privire la viaţa sexuală începând din 2011 încoace poate avea semnificaţii şi implicaţii mai complexe, fie legate de factorii culturali semnificativi, fie de situaţia economică, fie de o mentalitate retrogradă, la fel cu cauze complexe; 3. contrastul cu alte judeţe, din Banat, Ardeal sau zona ungurească, este un indicator care ar putea fi folosit într-o analiză complexă de un antropolog sau sociolog bun. 

Pe un plan mai larg, al comunităţii naţionale, iarăşi sunt diferenţe semnificative (şi trec peste campania unilateral direcţionată a platformei Adevărul), fie în sprijinul victimei, fie o teorie nuanţată a unei vinovăţii împărţite, fie aceeaşi mentalitate de abuz – reflectarea în media a poveştii – a unei îndreptăţiri de a prelua viaţa privată a cuiva şi a o face publică, fără a exista vreo legitimitate legală sau morală în acest sens. Dealtfel, pe plan moral, cei care au exploatat cinic şi nemilos această poveste nefericită, nu se diferenţiază cu nimic de cei şapte violatori; mentalitatea este aceeaşi, doar contextul şi mediul diferă.

 Comunitatea, ca totalitate a unor oameni care împărtăşesc aceleaşi credinţe, valori, norme de viaţă şi cutume dă profilul şi identitatea unei naţiuni, iar aceste trăsături sunt uşor cuantificabile şi identificabile de către alte naţii; faimoasele suvenire bruxelleze cu stereotipuri despre naţiunile membre ale Uniunii Europene de aici provin: dintr-o identificare de către alţii a unor trăsături şi valori comune care îi diferenţiază pe unii europeni de alţii, cu bune, rele, amuzante sau urâte. Oricât ne-am opune sunt nişte tipare care se repetă -deci sunt împărtăşite în comun- de către membrii unei comunităţi. Aici ar trebui să trecem prin lucrările mai vechi şi cele recente despre psihologia poporului român şi să punem pe masa dezbaterilor întâi pe cele rele şi urâte, să vedem cât sunt de comune, unde există diferenţe majore şi de ce; abia apoi cred că putem înţelege ce se întâmplă la Vaslui şi hărţuirea şi oprobriul la care este supusă victima în comunitatea ei şi aprobarea sau, cel puţin, toleranţa excesivă faţă de agresori.

Deocamdată putem să observăm că la noi normele "comune" sunt, de fapt, extrem de diverse de-a lungul şi de-a latul teritoriului naţional; adică avem mai multe norme, valori şi credinţe care nu numai că nu sunt comune, dar sunt radical în conflict unele cu altele. Şi atunci întrebarea vitală pentru noi ca naţie ar fi: cine suntem şi la ce fel de valori ne raportăm şi, mai ales, cum? Aici ar fi mult de lucru şi la răspunsuri şi la soluţii. Violul din Vaslui şi campania Adevărul/Măruţă show au fost turnesolul care poate determina o discuţie serioasă despre structura şi fibra profundă a ceea ce suntem, ca români. Aşadar putem deja să începem să nu ne mai mirăm  de aversiunea profundă, ostilitatea, discriminarea, intoleranţa [2] sau chiar ura pe care alte naţii le manifestă faţă de români în ultimii ani; să se amintim de oroarea acelui viol în Italia de acum câţiva ani, să ne gândim la şirul lung de prostituate românce care au împânzit occidentul şi să facem o analiză la rece despre noi, cu bunele, relele şi urâtele.

[1] https://cristidanilet.wordpress.com/2015/08/01/infractiuni-la-viata-sexuala-clasament-pe-judete-2011-2015/

[2]   http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/crime/11755074/Graduate-refused-hotel-room-because-staff-though-she-might-be-a-Romanian-prostitute.html?fb_ref=Default 

Recomand şi acest excelent articol a lui Ciprian Apetrei despre relaţia românilor cu ei înşişi: http://adevarul.ro/news/eveniment/rom-mania-romanii-i-lasati-romanii-protesteze-1_54ebe79b448e03c0fdec7e86/index.html