Societate

articolul anterior articolul urmator

Vocea României sau cine se teme de Herta Müller?

1
21 Nov 2012 17:09:28
Traian Danciu

Dragi domni de la Budapesta, Moscova, Kiev, Minsk şi cu precădere de la Bucureşti: nu mai inventaţi adevăruri doar de teama celor existente, deoarece în timp ce voi vă ţineţi urechile astupte sau vă blindaţi minţile, restul lumii ţine urechile ciulite şi e cu ochii pe voi!

„În România, oamenii cu opinii diferite nu pot vorbi unii cu alţii, deoarece ei nu se percep drept adversari, ci drept duşmani“, spunea Herta Müller cu câteva zile în urmă. Adevărat! România ultimelor luni o dovedeşte din nou şi din plin! Presupusele dialoguri au devenit vociferări neinteligibile, iar omul şi ţara sa rămân neauziţi. De aceea avem nevoie de vocile altora, care vorbesc pentru noi, care ne ajută să ne regăsim în oglindă, care ne obligă, pe noi toţi, să continuăm dialogul eşuat.

Fără voce nu există dialog, iar fără dialog nu există progres. Iar fără progres nu există schimbare. Şi fără schimbare România va rămâne pe marginea prăpastiei în care amuţeşte până şi speranţa...

România între Ungaria şi Belarus

Vocea României în lume nu e Băsescu şi nu e Ponta, nu e cu atât mai puţin Antonescu şi, Doamne fereşte! nici Becali sau Iliescu. Vocea României astăzi, că ne place ori ba, este Herta Müller - cel puţin ea e cea mai auzită dintre ele. Elitele culturale şi politice din lume, mai ales cele din vestul Europei, ţin cont de ea indiferent dacă sunt sau nu de acord cu cele spuse. Iar Herta Müller spunea de curând că România s-ar afla în drum spre Ungaria, Rusia, Ucraina, ba chiar Belarus. De vara trecută ea a criticat vehement demersurile de la Bucureşti, discutabila suspendare a preşedintelui, schimbarea legislaţiei cu heirupul sau discreditarea instanţelor şi instituţiilor naţionale de către noua putere.

Zilele trecute, la o conferinţă de presă din Budapesta, Müller şi-a exprimat din nou îngrijorarea faţă de situaţia politică din România.

România va fi izolată tot mai tare, iar dacă actuala putere va câştiga alegerile, asta va continua“.

Fenomenul acesta e tipic pentru mai multe state din Europa de Est, precum Ungaria sau Rusia, care nu sunt conduse de convingeri politice, ci de ideea de „păstrare a bunurilor furate“. „E înspăimântător!”, conchide Müller, citată de postul de radio austriac oe1.ORF.

Hoţi, mincinoşi, circari ...

Herta Müller ţine în faţă o oglindă în care avem şansa de-a ne vedea pe noi înşine, asa cum probabil nu vrem să ne vedem. Dar nu avem încotro! Altminteri, poate i-am întoarce spatele, aşa cum ne-ar fi cel mai comod. Dar scriitoarea - laureată a premiului Nobel, vorbeşe în lumina marelui reflector al opiniei publice mondiale.

Premiul Nobel pentru literatură a făcut din Müller un nume şi o voce puternică, a căror existenţă este autorizată de percepţia publică, indiferent de intenţiile şi reacţia elitei intelectuale sau politice din România. Müller nu MAI poate fi refuzată nici de România!

Pe Mircea Cărtărescu îl putem face hoţ, pe Norman Manea mincinos sau pe Dan Perjovschi neimportant, apoi refuzându-i. Pe Müller o putem face securistă, laşă, trădătoare de ţară, minicinoasă, compromisă în vreun fel sau altul, netalentată, circară sau cum vrem, dar de refuzat nu o mai putem refuza. Îi închidem uşa, vocea ei va intra pe fereastră. Îi închidem şi fereastra, ea va pătrunde prin hornul casei. Îl astupăm şi pe acesta, ea va pătrunde prin conştiinţa pe care a trezit-o în ultimii ani în mulţi dintre noi. Ea este incomodă celor care o înţeleg greşit, celor care se simt vinovaţi, celor care se simt incriminaţi, precum şi falşilor patrioţi care o acuză de anti-românism.

Dar indifernt cât de incomodă poate fi Müller şi cât de puternică este reacţia faţă de ea în ţara sa de origine, ea este auzită în afara ei, ea este vocea României. Iar cu cât sunt mai mari şi încrâncenate inutilele eforturi de a o refuza, cu atât mai puternică devine vocea ei în lume. Probabil e greu de crezut, dar pentru mulţi locuitori ai pământului, România a (re)apărut pe hartă odată cu Premiul Nobel pentru scriitoarea de origine bănăţeană.

Suspinul durerii

Cine crede că ceea ce spune Müller astăzi este împotriva României se înşeală. Este simplu: dacă nu s-ar identifica deloc cu România, ea nu ar spune nimic! Iar a te identifica cu un loc, cu o ţară, fie doar şi întâmplător, este, în cazul unui nume mare, în primul rând de bine pentru ţară! Dacă Müller ar spune: locul acela [România] pentru mine nu există, el pentru mulţi ar înceta să existe; iar ceva mai „anti-românesc“ nici că s-ar putea face. Müller face tocmai contrarul! Cu siguranţă nu din vreo plăcere sadică sau masochistă, ci pentru că nu are încotro. Iar tocmai asta îi sporeşte credibilitatea şi îi potenţează valoarea. Discusurile critice ale Hertei Müller sunt o dovadă că România există, că România are o conştiinţă, un trecut greu (şi un viitor!), că suspinul României e unul al durerii şi nu unul al plăcerii - altminteri ea nu ar avea la ce apela.

Derapaj periculos

Teoretic, România nu mai are nevoie de o voce, aşa cum a avut pe vremuri de „Vocea Americii“. Practic însă, România are nevoie de coruri întregi! Iar asta nu pentru a spune lumii adevăruri inaccesibile din interior, ci pentru a contrapuncta imaginea ţării care s-a urâţit îngrijorător de tare în ultima vreme. Când vorbim despre imaginea unei ţări, nu vorbim numai despre frumuseţea ei şi nici despre felul în care aceasta şi-ar dori să fie percepută, ci despre varietatea ei, despre capacitatea de a se confrunta cu partea sa urâtă.

Eu aş zice că faţa României e mai urâtă decât a fost vreodată după 1945, deoarece acum nu doar statul român e văzut în culori sumbre, ci şi poporul român. Pe vremuri era altfel. Observaţiile domnului Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, publicate de curând în „Observatorul Cultural“, îmi confirmă ceea ce observ şi eu aici, în largul Europei:

Imaginea României în lume s-a prăbuşit politic şi acum riscă să se prăbuşească şi cultural“.

Exact asta se şi întâmplă. Imagine prăbuşită politic a mai avut România şi a supravieţuit, şi-a refăcut-o. Grav este ce se va întâmpla după ce se prăbuşeşte şi cultural. Eu aş spune că ne aflăm în derapare periculoasă, iar pentru mine oamenii dintr-o ţară sunt parte din bunul cultural al acesteia.

E necesar să ne confruntăm cu rănile istoriei şi ale condiţiei noastre de astăzi, altminteri nimic nu se va schimba. Plăgile se vor transforma în cangrene, iar România se va autoamputa treptat până la autodizolvare. Până când nu va mai fi nevoie decât de o voce care să amintească că undeva exista o ţară care semăna cu România. Iar în oglindă nu vom mai vedea nici măcar imagini care nu ne plac, ci oameni cu feţele pierdute. Vrem sau nu vrem, Müller va pune mereu degetul pe rănile deschise ale României. Ea va continua să acuze pasivitatea elitelor şi existenţa mentalităţii securiste până astăzi în România. Multora n-o să le placă să o audă chiar dacă realitatea o confirmă.

E greu de ignorat că la alegerile parlamentare candidează o serie de foşti colaboratori activi ai securităţii sau că ofiţerul care a coordonat supravegherea scriitoarei invită televiziuni străine în casa sa de vacanţă şi le acordă nejenat interviuri, repetând că nu regretă nimic şi jignindu-şi în continuare victimele

Altfelgânditori, vorbiţi!

Un stat înţelept şi o conducere inteligentă sau cel puţin cu bun simţ încearcă să îşi ţină aproape şi vocile critice. Iar asta nu pentru a le controla, aşa cum statul român a exersat-o de-a lungul timpului în nenumărate cazuri, ci pentru a-şi face (cel puţin un) bine sieşi şi ţării pe care o conduce. În acest fel, el ar reuşi să intermedieze poporului că acesta nu este ignorat sau sfidat de putere şi elite. Nu trebuie făcut ceea ce spune Herta Müller, doar să se ţină cont de faptul că vocea ei e auzită dincolo de mica arenă de circ carpato-danubiană şi de dialogul pe care ea îl propune. Dacă s-ar acţiona în acest sens (ceea ce deseori presupune doar a nu se face nimic împotrivă!), s-ar păstra deschis necesarul dialog între altfelgânditori, între locuitorii ţării şi conducerea acesteia. Aşa am avea cu toţii doar de câştigat, iar puterea, politică şi intelectuală, ar demonstra că este în drum spre Cehia, Germania sau Suedia.

Adevăruri, adevăruri...

Dragi domni de la Budapesta, Moscova, Kiev, Minsk şi cu precădere de la Bucureşti, nu trebuie să fiţi de acord cu cele spuse de un laureat Nobel. Dovediţi că nu are dreptate, dacă este cazul, că temerile acestuia sunt nefondate. Nu mai inventaţi adevăruri doar de teama celor existente! Ţineţi cont de faptul că nu veţi dovedi absolut nimic prefăcându-vă că nu auziţi ceea ce spun Müller, Jelinek, Llosa sau Tranströmer, şi nici scuipându-le în faţă! Deoarece în timp ce voi vă ţineţi urechile astupte sau vă blindaţi minţile, restul lumii e cu urechile ciulite şi cu ochii pe voi! 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Scarlat Teodor
21.11.2012, 21:39:52

De ce m-as teme eu de herta ? Pina anul trecut n-am auzit de ea , in afara de faptul ca este pe aceeas linie cu lovinescu si ati latrai de la europa libera ce a facut ? Chibit pe margine ? Realizari in politica , o ideologie , ceva ? Inca una care a mincat piine de aici si care latra pe la curti straine !

Modifică Setările