Voiculescu a explicat că cererea pentru fondurile necesare nu era treaba ministrului, de vină fiind un funcţionar public.
Întrebat dacă acesta mai este în funcţie, Voiculescu a afirmat: „Legea funcţionarului public e relativ clară şi nu poţi să iei măsuri de pe o zi pe alta şi lucrăm cu ce avem. Instituţia funcţionează aşa cum funcţionează, şi nu de ieri, de azi, şi câteodată sunt întârzieri şi luăm măsuri să nu mai existe întârzieri”.
De asemenea, răspunzând unei întrebări, Voiculescu a precizat că tot ce trebuia să facă funcţionarul din Minister era „să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită”.
Premierul Florin Cîţu a afirmat că plata personalului medical care lucrează în centrele de vaccinare a întârziat nepermis de mult, iar coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a trimis o notificare către Ministerul Sănătăţii, instituţie care a transmis că plata va fi făcută în următoarele zile.
Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni seară, că în zilele următoare se vor face plăţile către cei care muncesc în centrele de vaccinare, suma fiind prevăzută în buget. Barna a explicat că întârzierea a apărut din cauza neadoptării bugetului national.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
19 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Funcționarul public ... este intangibil ... pentru că este apărat de o legislație " relativ " clară ! Poate provoca și catastrofe ... scaunul lui nu se clatină ! Coafura rezistă ..
Limpeziți legislația .. Făceți-o cristal ... Limpede ca Ozana .. Ca să dispară... mi se rupiștii din instituțiile statului ! . Sau nu are nimeni interesul ăsta ?
Salariile voastre si pensiile speciale pentru securisti nu uitati sa le platiti ?
O fi membru PNL sau PSD?
Ca de obicei incompetentul Vladut Voiculescu, pui de securici, afla ultimul :))) Chiar isi bat joc de el toti in ministerul ala? Ca altfel nu se explica cat de prost ...informat e :)))
Vezi toate comentariile (19)