Societate

articolul anterior articolul urmator

Vorbe şi fapte, ca la noi,... la nimeni (I)

24
23 Sep 2015 18:32:36
Tudor Cătineanu

Plecând de la balada „Mioriţa”, Vasile Alecsandri s-a găsit îndrituit să afirme că „Românul s-a născut poet”. Putem regreta că poetul din Mirceşti, care a descoperit „Mioriţa”, nu a găsit motive suficiente pentru a putea afirma că „Românul s-a născut matematician, sau fizician”. Oricum am defini poezia, ea nu este o imitaţie adevărată.

Chiar dacă pleacă de la ceva precis localizat în spaţiu şi în timp, cum ar fi casa copilăriei sau chipul primei iubite, poezia transfigurează acel ceva, modificând unghiurile, adică perspectiva, şi înlocuind sensurile proprii ale cuvintelor cu sensurile lor figurate, metaforice. Pornind de la această perspectivă largă, Platon însuşi ajunge la concluzia că poezia este o minciună şi a propus scoaterea ei şi a poeţilor din cetate, din statul ideal visat de el. Ceea ce în comunicare se numeşte minciună, pe planul atitudinii devine viclenie, iar pe planul faptelor devine hoţie. Încât, dacă plecăm de la acest înţeles al cuvântului „poezie”, şi îl aplicăm la enunţul lui Alecsandri, rezultă că „Românul s-a născut un mincinos şi un hoţ”, viclenia făcând tranziţia dintre vorbe şi fapte. Iar această concluzie nici nu este o pură fantezie deductivă, a noastră. Istoricii austrieci (mai ales, Röesler),  cu care s-au războit corifeii „Şcolii Ardelene”, afirmau despre români că sunt hoţi. Ei aduceau aici, ca argument „ştiinţific”, afirmaţia  fantezistă, potrivit căreia, după cucerirea Daciei, pentru a popula spaţiul rămas fără destui bărbaţi, romanii i-au adus aici pe toţi hoţii din capitala imperiului, adică din Roma. Numai că aici poate fi invocat un argument mai tare, chiar dacă el pleacă de la cuvinte. În toate limbile Pământului, ca şi în „Dicţionarele” lor, dacă le-au elaborat, cele două cuvinte, adică „mincinos” şi „hoţ”, sunt prezente, sunt chiar co-prezente. Ceea ce înseamnă că acel „Ca la noi, la nimeni”, din titlu, se referă la gradul şi frecvenţa celor două vicii universal-umane, adică minciuna şi hoţia. Delimităm desigur, prin bunul-simţ , între minciună şi poezie, dar între ele, sau dincolo de ele, apar tot felul de specii intermediare, una mai dubioasă ca alta.
 
Putem distinge aici mai multe subclase, între care prima pare a fi vorbăria În pofida zicătorii „Vorbă multă,  sărăcia omului”, avem aici chiar o bogăţie semnificativă de sinonime, cum ar fi „vorbăria”, „limbuţia”, „flecăreala”, „sporovăiala”, „ciorovăiala”, „gargariseala” etc Mai ales la TV-urile private, cu ocazia dezbaterilor, a „spectacolelor de vorbire”, vocile participanţilor se lungesc şi se prelungesc, îşi amplifică decibelii şi se intersectează, încât spectacolul devine o confuzie sonoră generală din care nimeni nu mai pricepe nimic, nici participanţii, nici noi, spectatorii-auditori. Cât priveşte TVR, acesta pare pus mai departe „pe o linie dreaptă”, de la care se abate uneori doar Cornel Nistorescu, aflat într-o veşnică nemulţumire cu tot, cu toţi şi cu toate. Şi celelalte TV-uri private sunt înscrise pe diverse „linii”, dar curbate spre stânga sau spre dreapta, şi mai ales intersectate variabil, după împrejurări., adică după cum bat vânturile istoriei, fie ele locale sau globale. Vorba cronicarului „Că nu vremile sunt sub oameni, ci bieţii oameni, sub vremi” Într-o posibilă sociologie lingvistică, s-ar putea măsura masa verbală, adică numărul de cuvinte folosite de către fiecare vorbitor, când  ţine un discurs, sau participă la o dezbatere. S-ar putea constata perenul decalaj între forma excesivă a expresiei lingvistice şi sărăcia conţinutului de idei, care este unul de idei fixe, respectiv de „fixaţii” În acest bombasticism măreţ, sunt la ele acasă pleonasmul, la nivel lingvistic, tautologia, la nivel logic, şi redundanţa, la nivel informaţonal.
 
O a doua subclasă este aceea a vorbelor în vânt. Aici, intrăm în sfera largă a  promisiunilor deşarte, sferă în faţa căreia trebuie să „părăsim orice speranţă”, cum ar zice Dante Aligheri. Este sfera bunelor intenţii, cu care, după cum se ştie, este pavat şi drumul spre Iad. Şi aici avem tot tacâmul, de la simpla promisiune de a-ţi ajuta vecinul (dar, cu gândul tăcut „Să moară capra vecinului!”), prin promisiunea votului plătit cu anticipaţie, dar neonorat, sau schimbat în secret la urnă,  până la marile, la grandioasele „Proiecte de ţară”.Acestea, toate, fără excepţie, ne promit „sarea cu marea”, dar ele intră în două categorii. Sau nu au nici un fel de orizont, ca şi cum poporul român ar fi unul „mic şi atârnat”, cum ar spune Topârceanu, sau ele au un orizont „măreţ”, însă unul atât de vast, dar şi de vag,  încât se converteşte rapid (după alegeri) într-o veritabilă „fata morgana” Premierul Victor Ponta ne asigură că este nevoie de încă „niţică” vreme şi de „puţintică răbdare”, pentru ca fabulosul „Proiect de ţară”, conceput cu confratele Crin Antonescu, să fie dus la bun sfârşit. Iar confratele Liviu Dragnea –o altă variantă a lui Cain şi Abel-îi ţine hangul şi îi cântă în struna aproape ruptă, oricum una rău scârţiitoare.
 
A treia subclasă este aceea a minciunii calificate., numită adesea şi „minciună sfruntată” Episcopul Taleyrand, ministru de Externe al lui Napoleon, spunea că  „Dumnezeu i-a dat omului cuvintele, pentru ca acesta să îşi poată ascunde gândurile” Dacă ar fi vorba numai de gânduri ascunse, încă nu ar fi o nenorocire prea mare, numai că este vorba de faptele ascunse, iar acestea sunt ascunse pentru că sunt indezirabile, pentru că încalcă legile , tocmai de aceea ele fiind numite „fărădelegi” Rămâi de-a dreptul uimit, dacă nu uluit, cu câtă „sinceritate” şi „pathos” vorbesc toţi inculpaţii, dar chiar şi cei condamnaţi, despre „nevinovăţia” lor, încât toţi  par „curaţi ca lacrima” Felul în care faimosul, omniprezentul avocat Lucian Bolcaş îl apără pe Liviu Dragnea, într-o intervenţie la „Antena 3”, atinge limita grotescului.Avocatul pune accentul exclusiv pe dreptul inalienabil al cetăţenilor la vot, drept pe care nu îl contestă nimeni, ignorând complet tehnicile subtile prin care actualul preşedinte interimar al PSD i-a manipulat pe cetăţeni, acuzaţia DNA vizând „frauda electorală”, nu altceva.
 
Încă de la începutul colaborării la „Adevărul ro.”, am analizat viclenia, ca practică pre şi post-decembristă. Am făcut distincţia între pretextul unei fapte, care este dezirabil, chiar frumos în generozitatea lui, şi mobilul aceleeaşi fapte, care este mascat tocmai pentru că este dubios, indezirabil. Or, inculpaţii şi condamnaţii, ca şi avocaţii lor, ne vorbesc doar depre pretextele frumoase, nu şi despre mobilurile dubioase, sau chiar scandaloase,.ale faptelor lor. Este ultima lor încercare de a ne trage pe sfoară, de a masca mizeria faptelor prin frumuseţea cuvintelor. Acum, după vorbe, vin faptele, deci după minciună urmează hoţia, în următoarea secvenţă.
 
PS Pe vremea lui Confucius, în China de atunci, corupţia a ajuns la un nivel care l-a pus pe gânduri chiar şi pe Împărat. Acesta l-a chemat pe înţelept la el şi l-a întrebat „Ce-ar fi de făcut?” Confucius i-a dat un răspuns simplu, dar adânc: „Împărate, fă cumva ca  cinstea să devină profitabilă!” Împăratul a înţeles şi l-a ascultat, astfel încât a început curăţirea imperiului de corupţie. Noul nostru „Cod Penal” pare să fie inspirat de Confucius, atunci când a introdus instituţia numită a „denunţării” Ţi se iartă o parte din păcatele tale, dacă tu dezvălui cinstit păcatele celuilalt sau ale celorlalţi., dar eşti doar un denunţător, nu un „delator”, cum ar zice Traian Băsescu, îngrijorat de soarta Elenei Udrea. Pe această cale, corelată cu altele , grupurile infracţionale, construite ierarhic, adică „treaptă cu treaptă”, pot fi deconspirate şi destrămate, tot într-o modalitate graduală, adică „pas cu pas”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

24 Comentarii

Paun Al
23.09.2015, 20:05:56

Limbajul poeziei , atat de interpretabil , ar trebui invatat mai tarziu , dupa ce suntem educati sa folosim corect limbajul stiintei , al ratiunii , mult mai putin interpretabil , metodele gandirii logice , rationale , de a intelege si de a evalua cat mai corect ce se intapla in jurul nostru si ce ni se intampla noua…. Cat despre sofismul , ca daca eventual stramosi de ai nostri ar fi fost hoti … noi suntem la fel , din aceasta cauza … este contrazis de istoria mai recenta , decat a noastra . Coloniizare a”Lumii Noi “ , sau a Australiei in special … care s-a facut cu multi puscariasi , hoti … Intr-adevar Confucius a avut mare dreptate , in opinia mea . Cinstea corectitudinea trebuie sa fie mai profitabile decat coruptia , hotia , necinstea intr-o societate , comunitate . Asta-i solutia . Cea ce la noi , deocamdata este pe dos . “Institutia denuntului “ este foarte buna . Justitia a prins mult hoti . Numai ca ea trebuia completata cu o lege mai aspra de condamnare a coruptiei , hotiei si cu confiscarea averii , evantual plata de daune . Un om investiti intr-o functie publica de o comunitate , de populatie … daca este condamnat pentru hotie , coruptie ...ar trebu ca populatia , comunitatea sa poata sa ceara daune morale , sau cum s-or numi ... ( asa cum poate cere orice persoana fizica ) in asa fel incat cel ce cere mita , fura ...sa se gandeasca bine ...daca merita !! Cea ce poate ar face cinstea , corectitudinea profitabile si la noi . Mi se pare extraordinara solutia lui Confucius .

0 (2 voturi)
blackenergy
23.09.2015, 22:27:07

Domnule profesor, am scris și eu cu ceva timp în urmă, un fel de eseu pe tema Minciunii, ca strategie politică. STRATEGIA TREI M (fragmente) Strategia TREI M înseamnă – Minciună, Manipulare, Mită… Să fim bine-nțeleși, cu o singură excepție, toate partidele din România au apelat în mai mare sau mai mică măsură, în diverse etape și cu diverse nivele de eficiență, la TRIPLETA M. Excepția, după părerea mea a constituit-o doar Perioada Corneliu Coposu a PNTCD, formațiune care analizată solitar, așa cum a și rămas ea pe scena politică impune niște concluzii consternante. Și-anume că un partid care nu minte, nu manipulează și nu oferă mită este destinat pieirii, fiind el însuși mințit și manipulat atât din interior, cât și din exterior. . ....... Descurajantă, deprimantă, aiuritoare rapiditatea cu care românii l-au uitat pe Corneliu Coposu și demnitatea lui, de parcă ar constitui o etapă ușor jenantă-n devenirea noastră. Ceva ce nu ni s-a potrivit, nu s-a pliat pe fibra românească și-am prefera-o zăcând sub praful istoriei........... După această analiză sumară, s-ar putea trage concluzia că-n politică, sau cel puțin în politica balcanică, rectitudinea inocentă se plătește cu propria existență civică, iar cinstea e similară cu sinuciderea. Fără promisiuni de ReÎnviere! Intră cineva în politică pentru a se sinucide?... Sigur că nu, așa că tripleta M a fost preferată și adoptată de la stânga la dreapta, de la partidul comunist de dinainte de ‘89, până la partidele răsărite ca ciupercile de 25 de ani încoace. Însă niciun partid n-a falsificat, n-a mințit, n-a manipulat și n-a mituit așa cum a făcut-o reprezentatul de după ‘90 al STÂNGII, indiferent cum s-a numit el. Reprezentantul Stângii, de la FSN încoace a fost singurul partid ce propovăduiește ipocrit egalitatea de șanse, perpetuând voit mizeria în toată complexitatea ei. Unul din preceptele KGB-iste ordonă menținerea în sărăcie și ignoranță, ca metodă de supunere a maselor largi. Fidel acestei doctrine, partidul de stânga românesc e mereu victorios în cele mai sărace și umile județe, unde corupția baronilor roșii a reușit să întrețină dependența de Statul-Tătuc și guvernul său corupt și incompetent. Partidul de stânga românesc e neîntrecut în minciună și manipulare, fiindcă DOAR EL nu ostoiește, prin sens și tradiție, să promită și să se declare apărătorul celor mulți, în timp ce crește la sân și-apoi e hrănit la rândul său, de cele mai hulpave și arogante creaturi, rudimentare spiritual ca niște vechili. ......... Există însă și un rod pervers al acestei imposturi politice, despre care n-am prea auzit să se vorbească și pe care, probabil că vechii comuniști cu studii în URSS l-ar putea înțelege și chiar regreta. Este vorba despre pierderea pe parcurs, A ADEVĂRATEI INTELECTUALITĂȚI DE STÂNGA. Sigur că nu mă refer la politrucii care-și folosesc mult-puținul talent de poeți, scriitori, jurnaliști și-așa mai departe, în slujba temelor impuse de mogulii media care-i plătesc cu bani grei. Îi știm și uneori, regretăm rigolele spirituale în care își sfârșesc drumul, chiar dacă mulți dintre ei încearcă patetic să se salveze de fiecare dată, mutându-și fundul dintr-o barcă în alta. Eu mă refer la adevărata intelectualitate, aceea care e atât de scârbită de lichelismul farsor al auto-proclamatului partid de stânga, încât s-a scuturat de orice aderență la doctrina sa, din teama de-a nu fi pătat de mocirla-n care se scaldă. Doctrina de stânga este în mod fals asimilată politicii mistificatoare a partidului lui Ion Iliescu de la FSN încoace și perpetuată de urmașii lui, până-n ziua de azi. ............... În acest fel, cu sufletul la o Stânga inexistentă la noi, intelectualitatea nevândută votează cu o Dreaptă mioritică, adică aflată cam spre MIJLOCUL cheiului dâmbovițean. Acesta e rodul parșiv al unui PSD fățarnic și șarlatan. Dar și ironia sorții unei intelectualități, bulversate și neputincioase sub vremuri ce-o copleșesc rând pe rând… A unei intelectualități sortite să trăiască și să se stingă-n cercul strâmt al propriilor dileme. Al unei intelectualități, lipsite oare, de snagă?

-1 (3 voturi)
catalin toader
24.09.2015, 04:29:02

@ ectoplasm: Bine ati revenit! Mi-a placut comentariul dumneavoastra, chiar daca eu am o parere la fel de nuantata si despre "dreapta" noastra politica. Vedeti paradoxul vietii noastre politice - se revendica din stanga noii imbogatiti iar din dreapta oameni care nu au avut niciodata un ban facut de ei (l-au primit de la altii). Nu cred ca romanii l-au uitat pe Corneliu Coposu (asa idealizat, cum a fost perceput). Mai degraba i-au uitat greselile politice ("abilitatea" de a se inconjura de perdanti sau de lichele este una dintre ele ) dar nu i-au uitat caracterul. Sa aveti o zi buna!

0 (2 voturi)
blackenergy
24.09.2015, 17:27:05

Aveți dreptate, domnule Toader. Probabil că ar fi fost mai corect spus (și o să și modific, fiindcă nimic nu mă împiedică să-mi revizuiesc mereu nu doar părerile, ci și modul în care le exprim în scris) - așadar, mai corect spus ar fi fost așa: ”... un partid care LA VÂRFUL LUI refuză minciuna și manipularea este sortit pieirii”. Faptul că nici eu n-am pus semnul egal între Coposu și partidul său ar reieși oarecum, din restul frazei: ”... fiind el însuși manipulat și mințit ATÂT DIN INTERIOR (!!!), cât și din exterior”. Probabil că pentru oameni ca mine, care n-au avut niciodată de-a face în mod direct cu PNȚCD-ul sau alt partid, Corneliu Coposu rămâne Seniorul politicii românești din nevoia pură de-a avea totuși, un model de rectitudine morală. Spuneți dvs. că i-au fost uitate greșelile politice și modul în care s-a lăsat înconjurat de lichele. Fără să vă contrazic, aș veni cu două completări. În opinia mea, prima explicație a acestor greșeli ar fi aceea că acest om - transformat peste noapte dintr-un bărbat puternic și liber, într-o vietate captivă - a învins anii de închisoare construindu-și O VIAȚĂ INTERIOARĂ extrem de complexă și bogată, în care a-nvățat să supraveițuiască. O viață neîndoielnic superioară spiritual, pe care n-avea cum și mai ales, de ce s-o distrugă atunci când s-a regăsit într-o libertate RELATIVĂ, după aproape 20 de ani. Cred că acest om a trăit atât în lumea dinăuntrul lui cât și-n lumea noastră, până la sfârșitul vieții, fără ca asta să aibă ceva de-a face cu autismul sau schizofrenia. Dimpotrivă. Cred că tocmai complexitatea spirituală a lumii lui și experiența fizică a închisorii l-au făcut să vadă în nuanțe mai blânde, mai generoase, ”mai creștinești”, mizeria lumii reale. Nu știu dacă a avut ”abilitatea” de-a se înconjura el însuși, de lichele. Aici, cred că ați fost foarte nedrept, fiindcă insinuați o acțiune conștientă, voită. Nu credeți că mai degrabă își pierduse, era lipsit de abilitate, era incapabil să se ferească - poate chiar să mai deosebească - lichelele de care s-a trezit înconjurat și ”susținut”, după ce ani de zile fusese un proscris? Putem oare compara abilitatea lui Ion Iliescu de-a se înconjura de lichele, cu inabilitatea lui Corneliu Coposu, de-a se feri de ele? Al doilea aspect care mi-a trecut prin minte citindu-vă este o nuanțare, între moralitate în general și moralitatea omului politic. După părerea mea, Corneliu Coposu - lăsați-mă să-i spun Seniorul, OK? - deci Seniorul era de-o moralitate care îl lipsea de abilități politice. E naiv și chiar contra-productiv să ceri unui politician, moralitate de călugăr (mai bine-zis, ce-nțelegem noi, mirenii, prin moralitatea de călugăr!). Un politician trebuie să fie capabil de compromisuri, să știe să ascundă adevărul fără să fie acuzat de minciună, să știe cum să renunțe la câte-un principiu rămânând principial, să negocieze la sânge dincolo de ușile închise, să fie machiavelic cu măsură - condiția obligatorie fiind ca-n toate acestea să aibă-n vedere binele țării și nu doar al său ori al partidului său. Eu pot să-nțeleg că în interesul superior AL ȚĂRII ȘI NUMAI AL ȚĂRII - scopul poate scuza mijloacele. Politica nu e o floare, ne place sau nu, ea se poartă între templu și bordel, cu cărarea mai bătută spre bordel. Iar un politician bun acceptă și bate cărarea în ambele sensuri, dacă țara o cere. Nu cred, așadar, nici în politicienii inflexibili, cu vederi rigide, de-aceea n-aș vota de exemplu, pentru Monica Macovei la președinție, chiar dacă ader total la principiile sale despre Justiție și unii prieteni îmi spun mai în glumă, mai în serios, că aș fi hipster macovist. Concluzia poliloghiei de mai sus ar fi că ne-am făcut un ideal din politicianul Corneliu Coposu, dar el n-ar fi făcut față ca președinte al României, sau în politica de vârf în general, nici acum 25 de ani și nici acum. Sincer, eu nici măcar nu-l consider un politician, ci o victimă a idealului său și-al nostru, în politică. Era prea cinstit, prea idealist, prea vulnerabil în cumsecădenia sa (cumsecădenie funciară,, sau singurul dar (otrăvit) pe care i-l făcuse închisoarea?). CORNELIU COPOSU A FOST CA O MARE ADÂNCĂ, OFERITĂ CELOR CE NU ȘTIU SĂ ÎNOATE.

0 (2 voturi)
Tudor Cătineanu
24.09.2015, 05:03:29

Răspuns pentru PĂUN AL Am făcut şi eu analogia cu colonizarea „Lumii Noi”, dar într-un sens diferit, iar cele două sensuri nu se exclud, sunt compatibile. În „Lumea Nouă” au plecat două categorii de oameni Au plecat cei mai buni şi mai vrednici gospodari (în oricare domeniu) , dar şi cei mai răi infractori, aventurieri etc. La o altă scară, situaţia este valabilă şi pentru plecarea (exodul, evadarea, migraţia, retragerea, sau oricum altcumva i-am spune) românilor în Europa (sau în Lume) după 1989. Şi aici, au plecat, pe de o parte, oamenii harnici şi vrednici, cu diverse motivaţii, iar, pe de altă parte, a plecat „pleava societăţii”, hoţii, cerşetorii etc.În esenţă, a plecat o bună parte din clasa medie, încât prin absenţa acesteia, polarizarea socială este şi mai pregnantă, este strigătoare la cer. Nu avem un partid care să exprime interesele acestei clase medii, deşi toate partidele se laudă că o fac. Ar fi putut să fie, eventual, noul partid înfiinţat de Băsescu, numai că mişcarea acestuia a fost blocată din motive de Elena, şi nu de Elena din Troia. Eu ştiu ce înseamnă clasa medie încă din copilărie, întrucât tata a fost ţăran mijlocaş, deci nici boier şi nici sărăntoc. Aveţi dreptate cu întărirea severă, drastică, a pedepselor, aşa cum au făcut şi americanii, când au constatat mărimea „baiului”, cum îi spun ardelenii. PS Mă bucură consensul nostru cu Confucius! Deci, totuşi, se întrevede o soluţie. Dacă s-a putut cândva, de ce nu s-ar putea şi altcândva, adică în timpurile noastre, adică la viitoarele alegeri, sau „pas cu pas”! Răspuns pentru ECTOPLASM Îmi place că , deşi în formă eseistică, gândiţi organizat, chiar sistematic, dacă am în vedere un nivel mai adânc al „scriiturii” (R Barthes) Constructul cu cei trei M. este elocvent în acest sens. Este, totuşi, un punct logic şi ideologic în care se pare că nu cădem de acord. Este vorba de excepţia de la regulă, excepţie care ar fi Corneliu Coposu şi PNŢCD. Eu fac o diferenţă clară între personalitatea lui Corneliu Coposu, pe care l-am admirat şi îl admir, şi profilul PNŢCD, unde am avut şi am rezerve serioase. Mă rezum aici la un fapt. Eu am fost propus ca Şef al „Radioului Public” de PSDR, fără a fi membru al acestui partid. În 1996, când a venit PNŢCD la putere, am avut dificultăţi, pe care le-am depăşit. Încă de la examenul de concurs, unde domnul Ţepelea era Preşedinte de comisie, am intrat într-o releţie excelentă şi durabilă cu dânsul. Aflat într-o zi în cabinetul dânsului, este sunat la telefon de către un coleg, cu care vorbeşte îndelung. Am vrut să mă retrag , dar m-a oprit. După încheierea conversaţiei, revine la masă din colţul unde era telefonul, şi îmi spune sârbit că era un coleg din PNŢCD, care se lăuda fericit că numai după 2 luni de guvernare a reuşit să pună mâna pe o casă (viluţă) de la Sinaia. Mi-a spus-o revoltat şi fără ezitare. Cât îl priveşte pe Ciorbea, fostul meu student exemplar, dezamăgirea mea a fost totală, şi aşa a rămas şi azi. Fenomenul degradării PNŢCD rămâne să-l lămurească Istoria scrisă, iar o secvenţă a acestui fenomen va ajunge în „Memoriile” mele.Deci, de la Regula pe care aţi definit-o riguros, aproape geometric, nu există, după părerea mea, nici un fel de excepţie, ceea ce nu înseamnă că ar fi fatală. PS Ca întotdeauna, încântat de lectura întregului text. Sunt absolut convins, plecând de la schiţă, că eseul este o mini-operă. Cât priveşte finalul schiţei dumneavoastră, aş recurge la o „contribuţie creatoare”, marca Bulă, adică „Cine n-are snagă, recurge la şpagă”

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (24)

Modifică Setările