Societate

articolul anterior articolul urmator

Votul NU e de vânzare!

11
6 Jun 2020 15:58:51
Gheorghe Tudor
domnii profesori: Simion şi Tudor FOTO Arhiva personala
domnii profesori: Simion şi Tudor FOTO Arhiva personala

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu un potenţial nelimitat, dar i-a lăsat liberul arbitru. Astfel, omul poate alege să trăiască după adevărul a cine este el şi că doar de el depinde ce rol joacă în jocul vieţii sau poate trăi după ideile limitative ale altora.

Orice rol ar alege să joace, acest rol reprezintă limitarea pe care el, omul,  i-o pune lui Dumnezeu în propria-i viaţă, sau, mai simplu spus, după faptă şi răsplată, ca să înţeleagă şi Ioana lu` Titirez, vecina mea, cu cele 4 clase ale ei.

Nu există limită în ceea ce Dumnezeu poate face cu oricare dintre noi şi prin fiecare dintre noi, român sau rom, alb sau negru, dar nu o face în locul nostru.

Din păcate, mulţi oameni nu doar că acceptă ideile limitative ale altora, dar îşi formează multe opinii prin vorbe sau dovezi superficiale. Îşi fac, astfel, opinii de neclintit despre oameni pe care nici măcar nu i-au cunoscut, inclusiv despre romi, doar din dorinţa de a avea o opinie.

Unele lucruri sunt prea importante pentru a rămâne necercetate, iar oamenii trebuie să fie şi mai importanţi decât lucrurile, şi, prin urmare, trebuie cunoscuţi foarte bine înainte de a fi judecaţi.

Am făcut liceul la Satul Minier, cam la 3 kilometri de casa mea. Patru ani de naveta, pas cu pas.

În clasa a XII-a, la chimie, ni s-a schimbat profesoara. A venit o doamnă cam cu patru-cinci ani mai mare decât mine. Locuia în Dărmănesti, un sat din judeţul Dâmboviţa, cam la 6 kilometri de satul meu, şi pe care, doamna de chimie, îl traversa în drumul spre liceu, cu una dintre maşinile cu care  făceau naveta muncitorii de la Mina din Filipeştii de Pădure, români şi romi, deopotrivă.

Cred că era primul său an ca profesor. La prima oră de chimie, ca să nu ne întindem prea mult cu ea la vorbă, ne-a dat un test fulger şi ne-a corectat lucrările în timpul orei. Am luat 9, cea mai mare notă din clasă. S-a uitat un pic mirată la mine când mi-a dat lucrarea şi m-am gândit, atunci, că mă suspectează că am copiat.

„Notele acestea nu vi le trec în catalog, dar voi ţine seamă de ele când vă voi asculta”. A fost modul ei de a-şi lua la revedere, după prima oră.

La următoarea oră am fost primul scos la tablă. Cinci întrebări mi-a pus, şi, spre mirarea ei, răspunsurile mele au venit la foc automat.

La un moment dat nu s-a mai putut abţine şi mi-a zis: „Extraordinar, nu pot să cred că din tine ies aceste răspunsuri! Nu pot să cred aşa ceva!”

M-am făcut că nu am înţeles ce vrea să spună. Doamna Nedelcu Maria nu mi-a trecut nici de această dată nota şi m-am gândit că mai aşteaptă să vadă ce note voi primi şi la alte materii. M-am gândit aşa, mai mult pentru a-i găsi o scuză că a gândit cu voce tare. Apoi, a lipsit, o lună, din cauza unor probleme de sănătate.

După ce s-a întors la şcoală, chiar de la prima oră, s-a uitat în catalog şi sunt sigur că nota de la matematică i-a atras atenţia în mod deosebit asupra mea. În minutele care au urmat, din privirea ei, am înţeles părerea de rău că s-a grăbit să spună, cu voce tare, ce a gândit atunci când m-a ascultat, pentru prima oară, şi că m-a etichetat după culoare şi adresa de domiciliu, fără a face efortul de a  mă cunoaşte mai bine. Slavă Domnului, avea pe cine să întrebe dacă voia, pentru că toţi ceilalţi profesori din liceu mă cunoşteau foarte bine. M-a ascultat mai mult de formă şi mi-a trecut, în catalog, nota din prima lucrare.

La finalul ultimei ore de chimie, din trimestrul I, m-a rugat să mai rămân în laborator câteva minute. Mi-a arătat 3 culegeri, nou-nouţe, cu subiecte date la admiterea la facultate în ultimii 5 ani: o culegere cu subiecte la matematică, una cu subiecte la fizică şi una cu subiecte la chimie.

 „Eu cred că tu poţi să intri la orice facultate. Tăticuţu` şi domnul Simion cred şi ei la fel. Te rog să primeşti aceste culegeri, sunt sigură că-ţi vor fi de folos. Nu trebuie să mi le restitui după admitere, sunt cadoul meu pentru tine. Te rog să mă ierţi, ştii tu bine pentru ce”.

O lacrimă îi stătea să alunece pe obrazul blond. Am primit cărţile, i-am mulţumit şi am ieşit repede  pentru că urma ora ce-mi plăcea cel mai mult. Nu, nu urma ora de sport, ci ora de matematică.

Tăticuţu`, pe numele său Ion Tudor, a fost mentorul şi profesorul meu de matematică şi mai mult decât atât, a fost cel care doi ani de zile, anii de treapta a doua de liceu ( clasele a XI-a şi a XII-a), a sărit peste masa de prânz de la cantina liceului ca eu să am, de luni până vineri, un loc rezervat la una dintre mese. Locuia în Filipeştii de Pădure, cam la 4 -5 kilometri de liceu .

Domnul Simion era profesorul cu care făceam fizica, dar era şi directorul adjunct al liceului. La câţiva ani după ce am absolvit liceul a fost numit director. Chiar merita, de multă vreme, această funcţie.

Azi, Tăticuţu` şi domnul Simion predau, amândoi, în Rai.

Ultima oară când l-am văzut pe domnul Simion a fost după o reprezentaţie a spectacolului „Şlagăre în Revenire” al secţiei de Revistă, Majestic, în 2014, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti.

A ţinut neapărat să nu plece acasă fără să-mi spună că i-a plăcut foarte mult cum a cântat fiica mea în spectacolul din acea seară şi că are potenţial să devină o mare artistă. L-am simţit mulţumit că a făcut o treabă bună cu mine cât timp i-am fost elev, şi, plin de recunoştinţă, i-am strâns mâna, mâna cu care mă bătea pe umăr după fiecare exerciţiu pe care-l rezolvam singur, de la început până la sfârşit.

Şi câte talente sau minţi agere or mai fi şi azi, fără să aibă nici măcar o şansă, fără să aibă parte măcar de o încurajare, uitaţi de autorităţi, înotând prin noroaie pe drumul către şcoală.

Ştiu cam ceea ce simt astfel de copii, căci, pe vremea mea, am alergat şi eu mulţi kilometri după sticle şi borcane, să mai pun un ban lângă bursa de la şcoală şi pensia mamei, pentru că tata murise pe când eram în clasa a VIII-a.

Mi-l aduc, şi azi, aminte pe învăţătorul Ion Cimpoiaşu, un bărbat până-n treizeci de ani „ca bradu’ de frumos”, cum îi plăcea mamei mele, care m-a crescut, să şi-l amintească. Învăţătorul Ion Cimpoiaşu a venit la noi acasă în prima seară de priveghi a tatălui meu şi i-a lăsat mamei 1000 de lei,  strânşi de profesorii din şcoală, toţi români, pentru ca ştiau că eram săraci lipiţi.

Norocul meu că la sticle şi borcane nu am avut prea mare concurenţă, aşa cum au, astăzi, foarte mulţi dintre copiii necăjiţi, fie ei romi ori români, în goana lor după fier vechi şi pet-uri.

Dar marele meu noroc a fost că Dumnezeu mi-a scos în cale oameni care au înţeles, cu adevărat, că viaţa pe acest pământ este şcoala profesională pentru Rai şi că într-o zi fiecare dintre noi o să dăm examenul de absolvire, examen la care nu e loc de copiat şi nici de pile, contează doar faptele.

E şi motivul pentru care, împreună cu familia, din septembrie 2015, fac voluntariat, de regulă sâmbăta, şi încerc să conving copiii din Mimiu, romi ca şi noi, că doar şcoala îi poate ajuta să scape de sărăcie şi că dacă îşi doresc cu adevărat, aşa cum mi-am dorit şi eu, pot avea o viaţă mai bună. Unora dintre ei le-am fost gazdă câteva zile şi câteva nopţi.

Fiecare om sărac are nevoie de susţinere pentru a avea acces la educaţie şi apoi la un loc de muncă cu acte în regulă, şi, în cazul romilor, primul pas trebuie făcut de către consiliile locale, căci comunităţile de romi nu mai sunt de mult nomade, ele sunt parte a unităţilor administrativ teritoriale, ale consiliilor locale, iar consiliile locale trebuie să le includă pe lista lor de priorităţi.

De 20 de ani susţin că romii trebuie să-şi trimită reprezentanţi în consiliile locale, acolo unde se stabilesc investiţiile. Şi, în sfârşit, m-au auzit şi ong-iştii romi despre care am mai scris, susţin şi ei ideile mele, chiar dacă le prezintă în spaţiul public ca şi când ar fi o mare descoperire la care au ajuns după ani mulţi de cercetare, dar şi după multe proiecte cu obiective îndeplinite şi schimbări, zero, pentru comunităţile de romi.

Următorul pas ar trebui făcut de acele ong-uri, rome şi ne-rome, care au jucat rolul unor „prestatori de servicii“ în dezvoltarea comunitară a acestor comunităţi, care au muncit  prin comunităţile de romi cam cât stă trenul în gară, şi, asumându-şi eşecul, să le îndemne, acum, să-şi asume responsabilitatea propriilor vieţi.

Romii pot şi trebuie să ajungă în consiliile locale, chiar dacă nu este uşor. Şi pentru asta e musai să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că votul nu e de vânzare. Nu doar romii trebuie să înţeleagă că votul nu este de vânzare.

În 2016, de exemplu, am urmărit un grup format din români care mergeau, fără nicio jenă, în vizită la mulţi alegători din Filipeştii de Târg şi Brătăşanca, sate locuite tot de români, de sâmbătă seara, de dinaintea alegerilor locale, până duminică dimineaţă, înainte de deschiderea secţiilor de votare, iar vizitele nu durau nici măcar cât să bei o cafea. După alegeri, am aflat că şi-au făcut unii treaba şi în Mărginenii de Jos, şi români şi romi, dar mult mai discret.

Şi ce dacă am sunat la 112, e vreo restricţie pentru vizite? Niciuna! Trăiască inventivitatea românului, cea de toate zilele. Cu mâna în buzunar intrau, cu mâna în buzunar ieşeau. Doar că la ieşire, niciuna dintre gazde nu mai părea surprinsă de vizită şi nici nu se mai uita cu atenţie în stânga şi în dreapta. Chiar păreau bucuroase că au avut musafiri. Sau poate se bucurau că oaspeţii nu au stau prea mult? Răspunsul l-am aflat după numărarea voturilor.

Romii trebuie şi pot să-şi construiască o viaţă mai bună,  plecând de la ceea ce au, adică puterea votului, şi din locul în care sunt acum, chiar dacă o parte însemnată dintre ei, în afară de vot, au foarte puţin sau aproape nimic.

Va fi greu dar nu imposibil. Altfel, n-am fi rezistat, generaţii şi generaţii, după 500 de ani de sclavie, holocaust, cutremure şi toate câte am mai  îndurat. Şi vom rezista  câtă-i lumea şi pământul căci şi noi, romii, suntem ai lui Dumnezeu, aşa cum este fiecare om de pe acest pământ.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

MAMA
6.06.2020, 17:21:42

Comentariu considerat abuziv.

MAMA
6.06.2020, 21:15:52

Comentariu considerat abuziv.

MAMA
6.06.2020, 21:21:47

Comentariu considerat abuziv.

Mesterul Ardelean
7.06.2020, 00:09:26

Comentariu considerat abuziv.

MAMA
7.06.2020, 01:30:36

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (11)