Societate

articolul anterior articolul urmator

Vous ne savez guère ce que vous dédaignez!

1
26 Sep 2019 09:32:55
Justina Irimia

În Bărbierul din Sevilla, Beaumarchais furnizează o antologică definiţie a calomniei descrise cu acurateţea clinică a moralistului. Metabolismul răului rostologit până la transformarea într-un vil hohot universal se derulează vertiginos sub ochii lectorului atât de familiarizat cu efectele sale.

Savuroasă şi spectaculoasă, stilistica fragmentului înlănţuie verbe ce redau dinamica unei personificări înspăimântătoare pe care autorul o şarjează până la grotesc.

Rareori anticipată, uneori intuită, deseori fulminantă, calomnia urmează, aproape mereu, protocolul diabolic descris de Beaumarchais şi, în funcţie de statutul victimei, riscă să îi însoţească biografia şi post-mortem. Fără a avea pretenţia explorării profunde a unui fenomen care a alimentat nenumărate reflecţii şi eseuri, acest scurt text se încheagă în constatarea amară a eternităţii unui personaj din vasta comedie umană.

Atunci când mintea obnubilată de prostie (adesea aflată în mariaj fatal cu josnicia) se agaţă, harnic, de un capăt de adevăr, absolutizându-l până la a-l preface într-o hidră, efectul este bulversant pentru obiectul atacului. Năucit de voita confuzie fertilizată în laboratorul relei-voinţe, conştient de hiperbolizarea unei mărunte vini sau, în mod pervers, de aşezarea în context nefericit a unui act sau a unui gest lăudabil, şi înspăimântat de magnitudinea mistificării, el îşi contemplă, de cele mai multe ori, înfrângerea. Clasicul recurs la jumătăţi de adevăr rămâne unul dintre cele mai accesibile instrumente; impermeabil la asaltul argumentului autentic, procedeul îşi trăieşte gloria, fie şi temporar, atât cât să producă răul urmărit. Precum aluatul cu viaţă proprie, se va umfla până la debordare şi doar un efort defensiv susţinut îl va putea stăvili. Dacă pagubele înregistrate pe parcurs au fost grave devine, pentru unii, la ceasul bilanţului existenţial, posibil irelevant. Nu la fel, însă, este spectacolul hidos al defăimării. Deseori voluntar, publicul său îi va reţine coregrafia, estetica şi impactul, căci în duelul dintre himeră şi realitate contondentă, cea dintâi câştigă cei mai mulţi admiratori. Clădită în mintea denigratorului, dar regurgitând detalii culese, fabulaţia barocă îşi poartă, majestuos, trena nesfârşită.

Unul dintre fronturile pe care calomnia evoluează cu neostoită vigoare se desfăşoară sub povara grea şi dureroasă a complexului de inferioritate. Cele mai elaborate minciuni, cea mai perfidă mistificare, cele mai respingătoare eructaţii retorice se ridică pe fundalul germinativ al senzaţiei de neputinţă şi de invidie. Pare surprinzător că demersul deloc uşor se bucură de prioritate în existenţa celui care nu găseşte de cuviinţă să aloce acelaşi efort depăşirii condiţiei care i-a indus nevoia defăimării; mai mult, condamnat la această maladie incurabilă, ar putea alege să-i asigure triumful. Demnă de umorul absurd este convingerea că obiectul urii sale îl consideră fatalmente inferior, chiar şi când nu o demonstrează, procesul de intenţie ajungând armă predilectă în atacul infam. Cu alte cuvinte, cel suferind, de exemplu, de pauperitate intelectuală poate dezvolta convingerea că persoana inteligentă îl sfidează sau batjocoreşte subtil sau indirect. Multiplicată generos, musca de pe căciulă riscă să se transforme în material consistent util unui entomolog. Formă de exprimare a unei lamentaţii incontinente, acest tip de calomnie are perenitatea asigurată, cu atât mai mult cu cât o bibliografie de invective se arată, întotdeauna, mai accesibilă decât un tratat de etică.

***
La calomnie ! Monsieur, vous ne savez guère ce que vous dédaignez ; j'ai vu les plus honnêtes gens près d'en être accablés [...] D'abord un bruit léger, rasant le sol comme une hirondelle avant l'orage.... telle bouche le recueille, et, piano, piano, vous le glisse en l'oreille adroitement ; le mal est fait : il germe, il rampe, il chemine, et, rinforzando, de bouche en bouche, il va le diable ; puis tout à coup, ne sais comment, vous voyez la calomnie se dresser, siffler, s'enfler, grandir à vue d'oeil ; elle s'élance, étend son vol, tourbillonne, enveloppe, arrache, entraîne, éclate et tonne, et devient un cri général, un crescendo public, un chorus universel de haine et de proscription. Qui diable y résisterait ?

(Pierre Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla, actul II, scena 8)

Notă bibliografică

littre.reverso.net

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Sorin Ionascu
27.09.2019, 11:44:51

Foarte adevarat. Iar libretul italian al operei omonime semnate de Rossini (mult mai mult decat cea a predecesorului sau Paisielo) contine o traducere si mai acida si mai concisa, transpusa intr-o arie deja mult mai celebra decat originalul. Si care ramane valabila si functioneaza perfect la 200 de ani de la premiera.

Modifică Setările