Vox românii, vox dei

„Decizia consumului de orice fel de substanţă îţi aparţine şi, teoretic, îţi aparţin şi consecinţele”

Ce spun românii de pe stradă despre droguri şi consumul lor? Care e realitatea dincolo de statistici şi cu ce se confruntă copii noştri în şcoli, dincolo de promisiunea vagă a unei educaţii formale? Strada a votat: aproape fiecare al 3-lea tânăr român se consideră consumator social şi a încercat un drog sau altul.

La ultimul meu material scris pe tema consumului de droguri, multe dintre comentariile voastre, ale cititorilor mei m-au ajutat să privesc dincolo de statistici şi rapoarte ale diverselor autorităţi din ţară, ori din străinătate. Aşa am coborât în stradă. Workshop-uri, flash mob, teatru de păpuşi antidrog, chiar zone ”Vox pop” pe tema drogurilor -  şi am ascultat ce au de spus oamenii din jur, aşa cum v-am ascultat şi pe voi.

Ce experimentăm

Campaniile antidrog stârnesc furia în consumatori. Reacţiile primite la cald au pendulat între teribilism, exprimare făţişă a mâniei în remarci gen: ”campaniile antidrog sunt idioate şi nu folosesc cu nimic consumatorilor”, până la a ocoli zona în care acestea se desfăşurau. Acestea erau cazurile de consumatori dependenţi (94%). Consumatorii sociali, mult mai numeroşi au o diversitate de vârstă, gen şi preocupări mult mai mare. De regulă sunt intelectuali, sau tineri cu preocupări intelectuale care caută senzaţii, ori răspunsuri dincolo de puterea minţii. Aceştia sunt şi cei care militează pentru liberalizarea consumului. În democraţie, spun ei, eşti liber să faci orice dacă ai tu chef şi poftă.

Cei foarte tineri (sub 17 ani sau inclusiv studenţi aflaţi la primele doze), încă temători ar dori să ştie până unde pot împinge consumul pentru a fi în siguranţă. Care e limita dozei care să le permită experienţa fără a le da şi dependenţa, e întrebarea lor cea mai frecventă. De regulă, aceştia fie încă n-au avut curajul să încerce, fie au încercat o dată sau de două ori să consume ”droguri naturale” şi ar vrea să ştie cât pot risca. N-au înţeles nici efectele, dar nici consecinţele în mod clar.

Printre cei care doresc liberalizarea consumului şi a traficului de substanţe psihoactive (droguri, pe scurt) şi recunosc că sunt consumatori am întâlnit şi destui tineri părinţi care-şi ţineau pruncii de mână. Copii care mâine vor fi colegii de clasă ai copiilor dumneavoastră şi care nu vor înţelege de ce e rău să fumezi ori să te droghezi, aşa că îi vor învăţa şi pe copii din jurul lor să consume.

Peste 95%  dintre cei care au răspuns ori au fost implicaţi în campanii au încercat primele dăţi din curiozitate, la petreceri ori în cluburi. Apoi au continuat sub presiunea grupului, din teribilism. Sau au continuat din dorinţa unor ”experienţe metafizice”.

Viitorul nostru, consecinţe poartă

Este foarte adevărat că decizia consumului de orice fel de substanţă îţi aparţine şi, teoretic, îţi aparţin şi consecinţele. În cazul consumului de droguri, inclusiv de alcool, consecinţele lovesc de cele mai multe ori mult mai dureros în cei de lângă tine. Îţi asumi şi pentru ei o viaţă de chin, fără să-i întrebi dacă şi-o doresc. Despre consecinţe, consumatorii nu vor să audă. Ceilalţi nu înţeleg cum se ajunge aici, sau cum au ajuns deja aici cei dragi lor. Paul Martin spunea în cartea sa ”Sex, droguri şi ciocolată”: ”Plăcerea este o creatură vicleană. O cunoaştem atunci când o simţim. Pare de la sine înţeles să vrem mai mult. Dar ce se întâmplă cu toate încurcăturile pe care el provoacă? Ce se întâmplă cu lăcomia, beţia, obezitatea, vinovăţia, datoriile şi tenul ruinat? Dar cu traseul de la plăcere la dependenţă, cu acea temută alunecare de la ce bine mă simt când... la  chestia asta mă distruge şi nu mă pot opri?”. În Marea Britanie peste 40% dintre copii cu vârste de până la 15 ani au luat cel puţin o dată o doză de substanţe psihoactive, mulţi dintre ei susţinând că le iau cu regularitate, cel puţin o dată pe lună.  În România, vârsta primului consum a scăzut într-un singur an de la 14 la 11 ani. De ce? Pe de o parte pentru că mulţi dintre copii noştri au bani de buzunar suficienţi pentru care n-au făcut nimic să-i merite, sau n-au depus un efort pe măsura sumei primite. Pe de altă parte pentru că au colegi care la rândul lor au părinţi consumatori, sau au părinţi de la care învaţă că libertatea e un ţarc cu garduri dinamitate. Sau au grupuri de colegi la care ar dori să adere şi nu rezistă presiunii de grup, iar acasă au părinţi absenţi tehnic şi care se mulţumesc să-i vadă fără să-i şi cunoască cu adevărat. Nu acuz părinţii. Până la un punct îi înţeleg. Cu toţii trăim într-o Românie care n-are nici milă şi nici înţelegere pentru cei care au şi copii. Nu ne interesează cum se descurcă. ”Dacă şi i-au făcut, să şi-i crească” – e singura politică de socială care ne-o aplicăm între noi, dar ne este şi aplicată din partea statului român. Ori în condiţiile acestea nu putem avea pretenţii ca generaţia următoare să fie mai bună decât generaţia noastră.

Conscinţele consumului? De la boli de oase, inimă, ficat, până la boli mintale de felurite tipuri şi grade de gravitate, substanţele oferă  consecinţe de toate felurile şi pentru toţi consumatorii. Fiecăruia după sensibilităţile organismului său, după istoricul consumului etc.

Cel mai des se pune întrebarea: ”Cum îmi pot proteja copilul la şcoală?”. Simplu. Fiindu-i prieten şi părinte acasă cât încă se poate. Cât încă este mic şi vede în tine un zeu. Cât încă poate fi învăţat să îţi comunice şi doreşte să-ţi povestească cu cine stă, unde se duce, ce a văzut ori i s-a întâmplat. Cât timp îl poţi învăţa ce ”e cool” şi ce nu e ”tare” şi cum să-şi aleagă prietenii. Cât timp îl poţi ajuta şi canaliza să-şi exploreze resursele intelectuale şi fizice ajutându-l să încerce toate sporturile care îl atrag, chiar dacă va descoperi că mai trebuie să caute şi n-a găsit ”din prima”. Dar asta cere timp, efort, dorinţă de implicare, adică părinţi prezenţi în viaţa copiilor lor şi bine informaţi. Poate ne cere nouă românilor ceea ce nici noi n-am prea primit de la părinţii noştri: atenţie, răbdare, comunicare, educaţie. Cam tot ce nu găsim nici pe străzi, nici în şcoli, nici pe forumuri, nici la muncă. Dar toate acestea pot fi obţinute. Putem fi autodidacţi. Dacă dorim. Probabil şi noi adulţii ar trebui să învăţăm că prietenii adevăraţi nu-ţi vor cere niciodată să faci ceva rău, împotriva valorilor şi credinţelor tale, ori împotriva celorlalţi. Şi poate astfel ne-am deveni nouă înşine, în primul rând, prieteni mai buni.

La bună citire!