„Dacă aş putea, aş scrie mare pe ziduri – români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!“

Ziua Naţională a României ar trebui să fie mai mult decât un prilej de sărbătoare şi de voie bună. În cazul nostru, al românilor, Ziua Naţională are semnificaţia întregirii ţării şi a unităţii românilor. O Unire obţinută cu sânge şi sacrificii imense, pe care acum o parte a societăţii româneşti o vrea refăcută la un nivel mai mic.

Dar, în afara raportării la un trecut onorabil, în ce context sărbătorim astăzi 1 Decembrie 2013, Ziua naţională a României? De ce o parte din noi îşi arborează steagurile tricolore pe geamuri, prin balcoane, pe la porţile caselor sau pe capotele maşinilor? Mândria naţională? Patriotism? Naţionalism, chiar?

Globalizarea economică a fost dublată, în ultimii ani, de o globalizare culturală agresivă la care conducătorii societăţii româneşti au achiesat fără nicio urmă de critică constructivă. Naţionalismul comunist a trebuit distrus şi drept urmare, patrioţii şi cei care vorbeau prea mult despre neam şi ţară au devenit un fel de nostalgici care trebuie aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei.

Tinerii sunt învăţaţi să creadă în globalismul binefăcător şi identitatea este mai degrabă o tară la care nu ar trebui să ne mai raportăm prea mult că riscăm să ni se pună peceţi extremiste. Istoria pe care o învăţăm la şcoală  nu mai este a românilor ci se numeşte simplu istorie. O lege absurdă care încă este în vigoare, a statuat acest lucru pentru că aşa au hotârât conducătorii sistemului educaţional.

Hoţi! Plagiatori! Cuci! Ciocoi! Mincinoşi! Penali! Puşcăriabili!

Sunt doar câteva din apelativele cu care se mângâie conducătorii acestei ţări. Conducători care probabil astăzi îşi vor da mâna în numele „interesului naţional”  pe care nici unii, nici alţii nu dau doi bani.

Inclusiv mândria de a fi român este confiscată de aceşti indivizi care stabilesc priorităţi naţionale în numele unui popor care nu ştie în cine să mai creadă. Am citit, pe blogul unui coleg de platformă, următoarea constatare amară:

 „În ceea ce mă priveşte, sunt dezolat de dezbinarea dintre noi. Nu avem acel sentiment al apartenenţei la o comunitate, nu înţelegem că binele comun e mult mai important decât cel personal, nu ne respectăm reciproc. Avem tendinţa să fim egoişti, ghidându-ne după neaoşul dicton „să moară şi capra vecinului”. Mă doare acest lucru, pentru că românii sunt un popor cu numeroase calităţi, care nu doar că merită mai mult, dar sunt convins că poate mai mult.”

Această stare de fapt este un efect al prezenţei la conducerea Românei a unei clase politice criminale care a reuşit să pună în genuchi o mare parte a românilor. Dar nu să-i îngenucheze. Generaţia lor nu a reuşit să producă modele, dar a generat sintagme care definesc nepotismul, cumetriile şi corupţia generalizată.

Drept urmare, de Ziua Naţională a românilor spun clar: Îmi iubesc Ţara, îmi iubesc Neamul, dar îi dispreţuiesc politicienii! Pe toţi cei care au condus, în ultimii 23 de ani, această ţară. Nu am văzut până acum pe niciunul să se lege cu lanţuri de zidurile Parlamentului, al Guvernului sau al Preşedenţiei pentru binele cetăţenilor acestei ţări. Am văzut doar îmbuibaţi, farisei, parveniţi, mitocani sau indivizi care odată ajunşi la putere s-au lepădat de orice principiu enunţat anterior. Am auzit vorbe pline de emfază rostite de indivizi cu inimi găunoase gata oricând să sacrifice interesul naţional în faţa micilor şmenuri personale sau de clan. Şi din ce în ce mai multă sărăcie şi disperare în rândul românului care munceşte să-şi câştige o pâine cinstită.

România şi românii merită mai mult şi mai bine. Ziua Naţională este un prilej să ne amintim acest lucru şi  să ne repetăm, până vom reuşi să le înţelegem rostul, cuvintele lui Petre Ţuţea : Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!