94 de zile până la Mondialul de fotbal. Din septembrie, biletele încep să se vândă în sistem last-minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Qatar

Cu 94 de zile până la startul Cupei Mondiale din Qatar, FIFA a anunţat că s-au vândut 2,45 milioane de bilete pentru turneul final. CM din Qatar va începe la 20 noiembrie, iar pe 18 decembrie, cu o săptămână înaintea Crăciunului, va fi programată marea finală.

Din cele 2,45 milioane de bilete, cele mai multe au fost cumpărate de fani din Qatar, SUA, Anglia, Arabia Saudită, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Argentina, Brazilia şi Germania. În cea mai recentă perioadă de vânzare, 6 iulie - 16 august, s-au vândut 520.532 de bilete.

Suporterii care au primit confirmare pentru unul sau mai multe bilete la CM, sunt sfătuiţi să înceapă să îşi facă rezervări pentru cazare cât mai curând.

Cei care încă nu au obţinut tichete sunt îndemnaţi să urmărească platforma FIFA.com/tickets începând cu luna septembrie, când se va anunţa startul fazei de vânzare a biletelor last-minute. Această fază va fi activă până la finalul turneului final, tichetele urmând a fi vândute în sistem primul venit, primul servit.

România nu s-a mai calificat la un turneu final mondial din 1998, campionat găzduit atunci de Franţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite