În căutarea echipei naţionale de fotbal a României

„- C'est qui le blond?” Bodyguard-ul postat la intrarea în Centrul Media al echipei naţionale de fotbal a României - 75 rue de Paris, La Chapelle en Servan - e mort de curiozitate. De departe toate camerele de luat vederi, dar şi tirul de întrebări a fost destinat întocmai acestui blond:

înalt, modest, Vlad are părul dat într-o parte, în dreapta, răspunde corect şi politicos întrebărilor, şi nu iese din cuvântul „dirijorului“ Gabriel Berceanu. Ofiţerul cu presa este cel care ştie tot şi care permite doar ceea ce este convenit. Nici cel de al doilea jucător prezent la conferinţa de presă, prima, a naţionalei române, Ovidiu Hoban, nu iese din cuvântul lui Gabi, cel strigat plăcut pe nume de cameramanii televiziunilor române. Înainte să înceapă conferinţa: „50 de secunde, Gabi!, 40 de secunde, Gabi, ...4, 3, 2, 1”.

„Bună ziua, Gabi!”... şi discuţia începe, bilingvă, româno-engleză, cu o mică armada de jurnalişti români care aproape că fac parte din echipă: „tata Puiu face bine?”...

„A trecut Anglia!”, strigă unii dintre ei. Tot în apropiere, în pădurea Chantilly, se află şi echipa lor. Foarte mulţi jurnalişti străini nu sunt, doar cei de la BFM TV, TF1... Pe bună dreptate, căci pentru a ajunge aici, din Paris, este o adevărată Odisee. Pentru cei care nu au maşină proprie. Şi mulţi nu au sau au preferat să o lase în garaj, căci grevele în Franţa încă durează, benzina tot pe porţie e vândută.

Drumul meu încoace a durat exact 3 ore, pentru un traseu lung de 31 de km: tren regional de la Saint Germain en Laye la Paris-Chatelet. Alt tren de la Chatelet la Gara de Nord. În Gara de Nord, un tren spre regiunea Picardie care nu avea conductor de locomotivă. Pur şi simplu nu venise la muncă. Grevă, deh... „Dacă prin zonă e vreun conductor de locomotivă e rugat să vină urgent la trenul de la linia 15”. Râsul lumii. Într-un final, a venit un voluntar care a dus trenul până spre Creil; am coborât la Orry la Ville-Coye şi am găsit un autobuz. Pleca după un sfert de oră. Şoferul îmi spune că, în loc să-l aştept, mai bine o iau pe jos. „Dacă nu vă e frică de pădure şi vă place să mergeţi pe jos, mai bine plecaţi... ajungeţi înainte să plec eu”. Evident, nu am ajuns. Aşa-s francezii. Piticuţ cu geacă roşie şi rucsac în spate, morţi de cald şi deshidrataţi, am ajuns într-o localitate apropiată de punctul final. Unei femei cu copil mic, într-un Peugeot, i s-a făcut milă şi m-a luat. Nu mult, vreo doi kilometri doar, căci punctul final nu era indicat de niciun TomTom (GPS). Am pornit pe jos, în lumina plăcută, galben tricoloră, a panourilor publicitare cu echipa României. Localnicii sunt încântaţi mereu de vizitatori. Mai ales când sunt veniţi de departe. Satele din jur, barurile, tinerii şi chiar stadioanele se însufleţesc. „Ohhh, o să recunoaşteţi de departe Centrul Media”, îmi spune un alt localnic. „E plin de balonaşe şi panouri galbene”. Pufnesc în râs. Fetiţei mele i se pare că jucătorii României sunt galbeni ca nişte lămâi. „Allez les citrons!”, striga ieri pe stradă, după ce a aflat revelaţia: echipa României a sosit. A sosit şi a şi jucat un meci de antrenament, duminică, 5 iunie.

Iată-mă în sfârşit la #checkpointyellowcitrus. Conferinţa de presă a început, cu Ovidiu Hoban în prim plan. Nu mi se par deloc stresaţi jucătorii români. Nici măcar de întrebările jurnaliştilor, care, toate, cam tot acelaşi lucru vor să-l ştie: ce simt ei înainte de meciul cu Franţa.

„Este meciul cu Franţa cel mai important din cariera ta?”, e întrebat Vlad Chiricheş, căpitanul echipei. „Pentru mine este un moment special, cel mai important meci al carierei. Nu e o presiune specială, ci o emoţie. Franţa are o echipă puternică, jucători valoroşi. Dar fiecare are modul său de a se îmbărbăta, de a fi, din punct de vedere mental, în formă, nu trebuie ca cineva să vorbească special înainte de meci despre asta. A juca în meciul de deschidere e o emoţie, fiecare trebuie să dea totul pentru acest meci de deschidere. Asta o să le cer coechipierilor mei”.

Dar despre echipa Franţei ce părere aveţi? „Giroud, Griezmann... Franţa e o echipă puternică, are jucători de top, trebuie să fim foarte atenţi, să fim într-o formă foarte bună."  (Vlad Chiricheş)

La despărţire, o întrebare cu tâlc. Dacă ai fi putut lua, în absolut, un ultim jucător în echipă, pe cine ai fi luat? Zâmbetul este fin şi nostalgic, asemeni teilor care de abia acum înfloresc în Hexagon. E o zi cu soare, luminoasă, ploile şi inundaţiile par amintiri.

„Pe Hagi l-aş fi luat ca jucător în plus, pe Hagi...”.