Începe Mondialul de handbal feminin: Cum e văzută echipa României şi ce statistică o face unică în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Pintea
Crina Pintea

Începânăd de astăzi până la 19 decembrie, handbalul devine sportul-rege în România. Pentru că, în mod tradiţional, ultima lună a anului aparţine handbalului feminin.

Oficial, obiectivul României la această ediţie a Mondialului, prima cu 32 de naţionale, e o clasare între primele 10. Asta în condiţiile în care, în 2019, în Japonia, cu Neagu în echipă, tricolorele s-au clasat abia pe 12 din 24. 

Acum, fără Cristina, fără Denisa Dedu (însărcinată), Eliza Buceschi şi Gabriela Perianu (accidentate), România participă la Mondialul din Spania, considerat primul turneu din ciclul olimpic pentru JO 2024 de la Paris, în speranţa formării unei echipe competitive. Care să nu mai stea doar în Neagu. 

Cum e văzută însă echipa României în viziunea specialiştilor? În primul rând, fără şanse la trofeu. Site-ul eurohandball.com apreciază că Norvegia (se află în grupă cu România), campioana europeană en-titre cu aproape aceeaşi echipă, e mare favorită la cucerirea titlului mondial. Franţa şi gazda Spania sunt cotate şi ele cu şanse la titlu. 

Revenind la echipa României, sursa citată menţionează că fetele convocate de Adrian Vasile vor trece, fără probleme, de prima fază a grupelor. Mai departe însă, în Grupele Principale, româncele vor nimeri, foarte probabil, într-o serie în care se vor mai afla Norvegia, Olanda sau Suedia. Şi cum doar primele două clasate vor avansa în sferturi, ar fi o mare surpriză ca tricolorele să reuşească acest lucru.

De reţinut despre Campionatul Mondial

*E ediţia cu numărul 25. Doar naţionala României a fost prezentă la toate. Apoi, Ungaria (23) şi Danemarca (22) au cele mai multe calificări.

*Spania şi Argentina se vor înfrunta, diseară (ora 21.30, Digi Sport 4, Telekom Sport), în meciul de deschidere.

*Olanda - Spania (30-29) a fost finala ediţiei precedente în care Lois Abbingh a marcat golul victoriei pentru echipa sa cu o aruncare de la 7 metri, în ultima secundă.

*Cele mai multe titluri mondiale la handbal feminin le are Rusia (2001, 2005, 2007, 2009), urmată de Norvegia (1999, 2011, 2015). 

*România a fost campioană mondială în 1962. Tricolorele au şi două medalii de argint (1973, 2005), plus una de bronz (2015).

Lotul convocat de Adrian Vasile

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);

*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)

*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău), Sorina Tîrcă (Rapid)

*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Popa (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)

*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)

*Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (Gloria Buzău)

*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)

Un turneu cu 32 de echipe

*Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia

*Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

*Grupa C: ROMÂNIA, Kazahstan, Iran, Norvegia

*Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

*Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

*Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

*Grupa G: Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay

*Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

Meciurile vor fi găzduite de oraşele Llíria, Torrevieja, Castellón şi Granollers.

Primele trei clasate din fiecare serie vor avansa în cele patru Grupe Principale, de câte şase naţionale.

Programul tricolorelor

*3 decembrie (ora 19.00): România - Iran

*5 decembrie (ora 19.00): România - Kazahstan

*7 decembrie (ora 21.30): România - Norvegia

Partidele vor fi găzduite de Castellón.

Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport vor transmite meciuri de la CM 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite