Sport

articolul anterior articolul urmator

Şumudică, meci nebun în Turcia: Echipa românului a doborât un gigant al campionatului

2
15 Sep 2019 06:37:32
Autor: Amir Kiarash

Marius Şumudică a început sezonul catastrofal în prima ligă, suferind un eşec cu 0-5 pe terenul celor de la Fenerbahce. Apoi însă, tehnicianul de 48 de ani a „reparat“ situaţia.

Gaziantep urcă sub comanda lui Marius Şumudică! După acel meci de coşmar, în chiar prima etapă, cu Fenerbahce, echipa s-a „metamorfozat“. Şi nu mai pierde!

Au urmat trei partide de atunci, toate în campionat. Bilanţul: două victorii şi un egal. Ultimul succes a venit, sâmbătă seară, acasă, cu Beşiktaş. Gaziantep a început excelent partida şi a deschis scorul din minutul 8. Iar în minutul 79, tabela arăta un incredibil 3-0 pentru echipa lui Şumudică!

S-a terminat 3-2, după ce oaspeţii au înscris în minutele 83 şi 84 într-un meci nebun, cu trei jucători eliminaţi. Kayode (75) de la gazde a fost trimis la vestiar, în timp ce Vida (6) şi Elneny (75) au fost eliminaţi de la Beşiktaş.

La Gaziantep, Toşca a fost integralist.

După 4 etape, Gaziantep e pe 6 din 18 cu 7 puncte. Lider e Alanyaspor cu 9 puncte.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Kongo-Müller
15.09.2019, 11:59:44

Sumudica stie cum sa scoata maximul de randament dintr-o echipa mediocra. Un antrenor care stie sa motiveze, are doar probleme cu comportamentul. La fel ca si Dan Petrescu, Sorin Cartu, Gica Hagi si altii au impresia ca toata lumea a auzit de ei si ar trebui sa cada in genunchi in fata lor. Daca nu au cei 7 ani de acasa, sa mearga la niste cursuri de comportament, comunicatie, modestie si bun simt ...

foarte atent
15.09.2019, 12:18:32

hai ma ca nu se compara cu Contra !!