Ţig, norocoasă, dar nu şi suficient de valoroasă: Muguruza a spulberat-o, la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patricia Ţig are trei victorii şi şapte înfrângeri, în 2021
Patricia Ţig are trei victorii şi şapte înfrângeri, în 2021

Patricia a pătruns pe tabloul principal de la Italian Open din postura de „lucky-loser“, după ce rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (30 WTA) s-a retras, în ultimul moment, din cauza problemelor medicale.

Patricia Ţig (64 WTA) a jucat două meciuri, în weekend, în calificările de la Roma. Pe primul l-a câştigat, în mod dramatic, după cum „Adevărul“ a scris aici, însă, ajunsă la duelul decisiv pentru intrarea pe tabloul principal, a cedat după o altă întâlnire de trei seturi.

Doar că, spre norocul ei, Patricia a prins turul I de la Italian Open, în extremis, din postura de „lucky-loser“. Şi s-a prezentat pe zgura de la Roma, la un duel de gală, cu Garbine Muguruza (12 WTA). Din păcate pentru „Patty“, veştile bune s-au terminat aici. Pentru că meciul în sine a fost unul fără istoric, dominat cap-coadă de sportiva din Spania, în vârstă de 27 de ani. 

Muguruza s-a impus cu 6-1, 6-2, după 65 de minute. În turul II, Garbine o va întâlni pe Bernarda Pera (69 WTA).

8.670 de euro va primi Patricia Ţig pentru prezenţa pe tabloul principal de la Italian Open. Dacă ar fi plecat de la Roma, după calificări, ar fi rămas doar cu 5.080 de euro.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite