Ţiriac ce ar spune? Handbalistul de 115 kilograme a şocat planeta la Mondialul din Egipt VIDEO FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT) s-a luat, în mod repetat, de kilogramele în plus ale Serenei Williams. Americanca are însă un corp de fotomodel pe lângă Gauthier Mvumbi (26 de ani).

Cândva, sportul de performanţă era pentru cei care aveau, totuşi, o formă fizică decentă. Chiar dacă odată cu trecerea anilor, pregătirea fizică, nutriţia şi recuperarea au devenit o ştiinţă, paradoxal, în lumea sportului au început să-şi facă apariţia şi nişte graşi! 

La Jocurile Olimpice din 2016, la Rio de Janeiro, naţionala feminină a României a fost învinsă în primul de meci de Angola, 19-23. În poarta adversă a stat atunci Teresa Almeida (foto, jos) care, potrivit cifrelor oficiale, avea 98 de kilograme, slăbind de la 123, cu un an înainte.

Imagine indisponibilă

Acum, odată cu începerea Mondialului de handbal masculin, găzduit de Egipt (13-31 ianuarie), meciul dintre Argentina şi DR Congo a făcut înconjurul planetei, nu din cauza scorului, ci pentru că la africani şi-a făcut apariţia pivotul Gauthier Mvumbi. 

Dacă în privinţa înălţimii sale, lucrurile sunt clare, el având 1,79 de metri, în schimb, greutatea sa corporală a devenit subiect de dezbatere. Site-ul oficial al Mondialului scrie că Mvumbi ar avea 89 de kilograme. Glumind însă, probabil, are 89 de kilograme pe un picior. Mai aproape de realitate sunt cifrele apărute în presa internaţională. Aici, s-a scris că Mvumbi ar avea, între 109 şi 115 kilograme.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

În ciuda faptului că e obez, pivotul congolez s-a descurcat admirabil, la fel ca şi colegii săi, în meciul cu Argentina. Chiar dacă e prima apariţie pentru DR Congo la un Mondial, naţionala africană a cedat greu, 22-28, după ce, la pauză, a condus chiar: 14-13. Iar Mvumbi a contribuit la totalul formaţiei sale cu patru goluri.

Nu e pentru prima dată când Gauthier Mvumbi joacă pentru DR Congo la o competiţie internaţională. El a figurat în lot şi când DR Congo s-a calificat pentru Campionatele Africii. Mvumbi, născut în nordul Franţei, e legitimat la clubul Dreux AC din liga a patra franceză.

Mvumbi şi colegii săi de la naţională vor reveni, astăzi, pe teren, la Mondialul din Egipt, urmând să întâlnească Danemarca, în etapa a 2-a din grupa D, la Cairo.

VEZI IMAGINILE CU GAUTHIER MVUMBI DIN MECIUL CU ARGENTINA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite