Academica Clinceni, bucurie fără margini pentru calificarea în playoff! Imagini unice după victoria cu Dinamo VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
academia clinceni bucurie dupa victoria in fata lui dinamo. foto captura video academia clinceni

În ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, vineri seara, Academica Clinceni a învins DInamo, scor 3-1, şi s-a calificat în playoff-ul competiţiei pentru prima dată în istoria clubului.

Imediat după terminarea partidei din Ştefan cel Mare, ilfovenii au pornit fiesta, iar imaginile au fost postate pe contul de Instagram al clubului

Antrenorul echipei, Ilie Poenaru, vorbit despre importanţa performanţei şi consideră că jucătorii săi au scris o pagină de istorie pentru comunitatea comunei Clinceni. "Noi, dacă eram puţin mai atenţi, puteam să rezolvăm această calificare în play-off poate cu 2-3 etape mai înainte. Dar a trebuit să suferim până în ultima clipă, până la ultimul meci, sunt fericit, sunt foarte fericit, mă bucur că am reuşit să creez din nou un grup puternic, un grup unit, în al doilea an, un grup care îşi doreşte să să facă performanţă şi pentru asta merită toate felicitările. Trebuie să-i felicit pentru tot ce au făcut până acum, că au dat dovadă de caracter, mai ales la ultimul meci, la care ai o presiune foarte mare. Vreau să felicit şi conducerea pentru că merită felicitată, s-au schimbat mult lucrurile în bine, conducerea noastră, împreună cu domnul primar ne asigură, în limita posibilităţilor, tot ceea ce am avut nevoie. Ne-au asigurat în primul rând liniştea, nu au pus în niciun moment presiune pe staff, pe echipă şi au fost alături de noi în fiecare zi. Sunt nişte prime speciale specificate în contract. Ţinând cont că în primul an am reuşit să ne salvăm de la retrogradare, în al doilea an am reuşit această clasare în play-off, eu cred că este ceva incredibil de frumos, este minunat că o echipă precum Cinceniul, un sat, o comună cu şase mii de locuitori reuşeşte să facă o asemenea performanţă, cred că scriem din nou o pagină de istorie pentru această comunitate şi ne bucurăm că şi noi facem parte din această pagină de istorie. Deocamadată, vrem să ne bucurăm de acest lucru, vrem să ne bucurăm de clasarea în play-off, jucătorii vor primi două zile libere, pentru că le merită şi de luni, când ne vom reuni, ne vom pregăti şi ne vom organiza pentru ceea ce urmează", a declarat Poenaru.

Bucuria din vestiarul celor de la Academica Clinceni
 

        View this post on Instagram                       A post shared by Academica Clinceni (@academica.clinceni)
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite