Adevărul despre Simona Halep: un an şi 19 turnee fără vreun trofeu cucerit! Serena e adversarul cel mai „supărător“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la finala câştigată la Indian Wells în urmă cu fix un an, Simona Halep n-a reuşit să mai câştige vreo competiţie şi ocupă locul 35 în clasamentul pe 2016.

În cele 19 turnee la care a luat parte de atunci, Simona Halep a ieşit de şase ori de la primul meci jucat şi a pierdut două finale.

Indian Wells 2015 rămâne captura cea mai grea din vitrina Simonei, la propriu şi la figurat. Halep a avut mari greutăţi în a ridica trofeul de cristal acordat după victoria cu Jankovici de anul trecut, care a însemnat cucerirea unei redute noi. A fost primul succes al Simonei într-un turneu de categoria Premier Mandatory, ierarhizat imediat după Grand Slamuri şi Turneul Campioanelor. De atunci şi până azi au trecut 365 de zile în care Halep nu a reuşit să-şi adauge în palmares trofeul al 12-lea al carierei, deşi s-a înscris la 19 turnee. În calea ei au apărut diverse obstacole, de la scandalul iscat după refuzul de a juca în echipa de Fed Cup a României la accidentări, de la probleme de ordin mental până la ... Serena Williams.

Ce a făcut Simona în ultimul an
@ a pierdut de la primul meci pe care l-a jucat, fie că a fost în primul sau în al doilea tur, la Madrid, Wimbledon, Beijing (2015), Australian Open, Dubai şi Doha (2016).
@ a ieşit din turul doi la Roland Garros şi Wuhan (2015).
@ a mers până în sferturi de finală la Guangzhou (2015) şi Indian Wells (2016).
@ a atins faza semifinalelor la Miami, Stuttgart, Roma, Birmingham, US Open (2015) şi Sydney (2016).
@ de două ori a mai ajuns Simona la un meci distanţă de câştigarea trofeului cu numărul 12, dar a pierdut finalele jucate la Toronto şi la Cincinnati în luna august a anului trecut, fiind învinsă de Belinda Bencici, respectiv Serena Williams.
@ a ieşit din grupe la Turneul Campioanelor, cu o victorie (Flavia Pennetta) şi două înfrângeri (Maria Şarapova şi Agnieszka Radwanska).

Serena a bătut-o de trei ori
Din cele 19 tentative pe care Simona le-a avut în decursul ultimului an de a-şi apropia un nou trofeu, de trei ori drumul ei a fost barat de Serena Williams: Miami, Cincinatti (2015) şi Indian Wells (2016). Celelalte înfrângeri au survenit în faţa unor adversare diferite, de la anonimele Jana Cepelova (Wimbledon) şi Shuai Zhang (Australian Open), la adversare ceva mai cunoscute, dar la fel de modeste în exprimare: Denisa Allertova, Johanna Konta sau Lara Arruabarrena. Simona a pierdut şi în faţa unor jucătoare valoroase, dar clasate sub ea în topul WTA precum Ana Ivanovici, Svetlana Kuzneţova, Belinda Bencici sau Caroline Wozniacki.

E pe locul 35 în clasamentul pe 2016
Seria aceasta de rezultate mai degrabă modeste au condus la o declasare a Simonei de pe locul doi pe cinci în ierarhia WTA, iar jucătoarea de 24 de ani mai are mult de tras pentru a participa la final de an la Turneul Campioanelor. În ierarhia în care contează doar punctele strânse de la 1 ianuarie Simona ocupă momentan abia locul al 35-lea, cu 412 puncte. 
Halep va juca acum la Miami şi are de apărat 350 de puncte, după semifinala jucată anul trecut împotriva Serenei. Într-un clasament virtual ea este deja întrecută de Petra Kvitova, dar îşi poate apăra cu succes poziţia a cincea dacă avansează cât mai mult în competiţie.

Simona va juca la Miami cu urmaşa Mariei Şarapova

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite