Adio handbal! Una dintre cele mai importante jucătoare din naţionala României s-a retras definitiv din sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Manea
Oana Manea

Fostul pivot al echipei noastre îşi va dedica timpul familiei şi speră să aibă parte de cel mai frumos ”trofeu”: un copil.

După peste 15 ani de sport la nivel înalt, unul dintre cei mai buni pivoţi ai ţării, ”tigroaica” Oana Manea, a decis să pună capăt carierei şi să-şi canalizeze toată energia în încercarea de a avea un copil.

Oana şi-a petrecut ultimii cinci ani la CSM Bucureşti, echipă cu care a cucerit cea mai râvnită cupă europeană rezervată formaţiilor de club: Liga Campionilor (în 2016), dar şi numeroase titluri în competiţia internă.

 ”Ştiam că va urma finalul, m-a emoţionat acest moment, nu mă aşteptam să primesc acest dar minunat. A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM, voiam să vin acasă, nu mă gândeam că voi face performanţă în oraşul în care m-am născut, a fost ceva incredibil să câştig Liga Campionilor. Sper să fi fost iubită şi ca om şi ca sportiv, cred că am fost destul de populară şi vreau să le transmit fanilor că-i apreciez şi le mulţumesc că au fost alături de noi. Voi veni  la toate meciurile CSM-ului, îmi va lipsi handbalul, jumătate din viaţă mi-am dedicat-o sportului. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului, vreau să fac cu totul altceva, vreau să învăţ alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia, sper şi îmi doresc enorm să fiu mamă”, a declarat Oana Manea, fostă handbalistă  CSM Bucureşti.

PALMARES OANA MANEA

*CU ECHIPELE DE CLUB

Liga Naţională – 12 titluri

Câştigătoare în 2002, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2017, 2018.

Cupa României - 4 titluri

Câştigătoare în 2007, 2011, 2017, 2018.

Finalistă în 2015, 2016.

Supercupa României – 4 titluri

Câştigătoare în 2007, 2011, 2015, 2017.

Finalistă în 2018.

Liga Campionilor EHF – 1 titlu

Câştigătoare în 2016.

Finalistă în 2010.

Locul 3 în 2017, 2018.

Semifinalistă în 2009, 2012, 2013.

Trofeul Campionilor EHF – 1 titlu

Câştigătoare în 2007.

Cupa Cupelor EHF -1 titlul

Câştigătoare în 2007.

Finalistă în 2002.

* LA ECHIPA NAŢIONALĂ

Campionatul Mondial -  Medalie de bronz în 2015.

Campionatul European - Medalie de bronz în 2010.

Campionatul European pentru Junioare - Medalie de argint în 2003

Campionatul Mondial Universitar - Medalie de bronz în 2008.

Cupa Mondială GF - Medalie de aur în 2009, 2010

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite