Al doilea titlu al carierei! Andreea Mitu a câştigat turneul de la Bastad la dublu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perechea Andreea Mitu/Alicja Rosolska (România/Polonia) a câştigat, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de la Bastad (Suedia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, românca reuşind să obţină al doilea titlu WTA de dublu din carieră.

Mitu şi Rosolska au învins în finală perechea Lesley Kerkhove/Lidziya Marozava (Olanda/Belarus), scor 6-3, 7-5, după o oră şi 11 minute. Premiul pentru câştigarea probei de dublu la Bastad este de 12.300 de dolari şi 280 de puncte în clasamentul de dublu, iar cel pentru învinsele din finală este de 6.400 de dolari şi 180 cde puncte.

Andreea Mitu avea în palmares un singur titlu WTA la dublu, câştigat în luna aprilie, la Istanbul, alături de turcoaica Ipek Soylu, a relatat News.ro.  Andreea Mitu şi Raluca Olaru vor reprezenta România în proba de dublu feminin la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Mitu (locul 83 la dublu) şi Olaru (locul 58 la dublu) au fost acceptate la Jocurile Olimpice, după ce Federaţia Internaţională de Tenis a încheiat procesul de relocare a locurilor în proba de dublu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite