Am ajuns la un „zeu“: Cum a reuşit „Adevărul“ să aranjeze o întâlnire cu Maradona în Dubai

În septembrie 2011, pe când era antrenor la Al-Wasl din Emirate, legendarul argentinian a acceptat să transmită un mesaj de încurajare pentru Mihăiţă Neşu, care, paralizat de câteva luni, îşi începea noua viaţă. Experienţa întâlnirii cu Maradona a fost o aventură în sine.

Diego Maradona îi detesta pe ziarişti! De aceea, a avut foarte puţini prieteni din lumea presei, a acordat rar interviuri şi, uneori, chiar a pretins sume uriaşe pentru a oferi declaraţii în mass-media!

La 10 mai 2011, Mihăiţă Neşu a suferit cumplitul accident, la un antrenament al celor de la Utrecht, care i-a schimbat viaţa. În primele luni de după necazul teribil care l-a lovit, Neşu a suferit enorm. Şi lumea fotbalului românesc s-a mobilizat pentru a-l încuraja. Ce-i drept, un singur om, George Ogăraru, i-a fost alături în permanenţă, dovedind ce înseamnă să ai un prieten adevărat!

La vremea respectivă, „Adevărul“ a reuşit să aranjeze o întâlnire, tocmai la Dubai, cu marele Maradona, pentru ca acesta să-i transmită un mesaj de încurajare lui Neşu. Povestea acestei întâlniri cu un „zeu“ al fotbalului merită să fie recitită acum, când lumea îşi ia adio de la cel care a fost „El Pibe D'Oro“.

Capitolul I: Războiul lumilor

Criză. Concedieri. Sărăcie. Tristeţe. „Planeta se scufundă", a spus George Copos. Nu l-am simpatizat niciodată, dar, pentru o perioadă, am zis că are dreptate. Asta până a apărut interviul lui Cătălin Tolontan cu Mihai Neşu: „Când văd oamenii normali, zic, uite ce noroc! Adică nu-ţi mai trebuie nimic. Dar noi după aia ne umplem capul cu tot felul de probleme". E un fel de război al lumilor. De o parte, lumea lui Copos, un tip care are de toate, dar care se vaită mereu. De partea cealaltă, e lumea lui Neşu. Un om care până acum patru luni avea de toate şi care acum s-a convins că, de fapt, îţi trebuie doar sănătate. Cu vorbele lui Neşu în cap am pornit spre Dubai. Băiatul ăsta cu o tărie de caracter supranaturală merită toate încurajările din lume. Iar încurajările cântăresc parcă altfel, atunci când vin din partea unor oameni care au simţit pe propria piele ce înseamnă să te ridici, când totul pare pierdut.

De ce Diego?

Maradona e un astfel de om. A fost dependent de droguri, a fost alcoolic, a fost obez (nici acum nu e tocmai slab), până şi doctorii şi-au pierdut, în unele momente, orice speranţă legată de recuperarea lui, iar în vreo trei-patru rânduri, când a fost internat la Terapie Intensivă, au apărut zvonuri că Diego ar fi murit. Şi, totuşi, aşa cum şi-a impus şi Neşu, Maradona s-a ridicat! A învins lupta cu drogurile, cu alcoolul, şi şi-a îndeplinit visul de a participa cu Argentina la un Mondial, ca selecţioner. Acum câştigă zece milioane de dolari pe an, antrenând Al-Wasl din Dubai.

Pe Maradona îl „văzusem" aproape de vreo două ori: la Mondialul din 2006 şi la cel din 2010. De aproape e un mod de a spune fiindcă de fiecare dată era înconjurat de o armată de gărzi de corp. Părea un „zeu" la care n-aveai cum să ajungi. Am zis totuşi să-mi încerc norocul acum, când antrenează o echipă mică, într-o ţară îndepărtată. Prin intermediul unui prieten saudit, am luat legătura cu un membru al Consiliului de Administraţie al clubului Al-Wasl. „Îl cheamă Fahad Khamees. A fost căpitanul Emiratelor la Mondialul din 1990 şi vorbeşte şi engleză. El te va ajuta", m-a asigurat sauditul. 

Interviul aranjat după un singur apel

Primul telefon a fost din redacţie. Omul a răspuns imediat. Am prins curaj şi, chiar dacă auzisem că Maradona ori nu dă interviuri, ori le dă contra cost, mi-am forţat norocul.

Sunt un jurnalist din România. Am înţeles că lucraţi pentru clubul Al-Wasl.

Aşa e. Cu ce vă pot ajuta?

În câteva zile, urmează să vin în Dubai. Aş vrea să mă ajutaţi să fac un interviu cu Maradona.

Se rezolvă. Sunaţi-mă când ajungeţi aici, vă pun în legătură cu biroul de presă, iar cei de acolo vă vor programa pentru un interviu cu Maradona.

A fost suspect de uşor. Ca să nu mă fac de râs, ulterior, n-am povestit nimănui că urmează să mă întâlnesc cu Maradona.

Capitolul II: Aşteptarea

Dubaiul în septembrie e ca o saună: fierbinte şi umed. Când intri în apă, în Golful Persic, senzaţia e că intri într-o supă încălzită. Probabil că şi din acest motiv, campionatul începe abia în a doua jumătate a lunii octombrie. Fotbalul se joacă, totuşi, şi în septembrie, în Cupa „Etisalat". Cu acest prilej, am prins debutul oficial al lui Maradona la Al-Wasl. A pierdut, dar în stilul lui caracteristic, cum a fost şi ca fotbalist: spectaculos. Al-Wasl a cedat cu 3-4 în meciul cu Al-Shabab, încasând golul înfrângerii în minutul 90+4!

„Ăsta nu dădea interviuri nici după victorii, acum e clar că nu va vorbi după o înfrângere", a fost gândul care mi-a trecut prin cap. Totuşi, a doua zi după meci, l-am sunat pe oficialul clubului care, în precedenta convorbire telefonică, îmi lăsase senzaţia că Maradona abia aşteaptă să mă vadă.

Sunt ziaristul din România. Mi-aţi spus să vă sun din Dubai pentru interviul cu Maradona. Am ajuns aici.

Bine aţi venit în Emirate. Vă dau numărul biroului nostru de presă. Nu sunaţi însă azi, fiindcă e vineri, zi liberă la noi, şi nu e nimeni la club.

Suspansul până la eventuala întâlnire cu Maradona s-a prelungit pentru cel puţin încă 24 de ore.

„Interviu? Ia un număr şi stai la coadă"

Sâmbătă e prima zi a săptămânii în Emirate. Cu accentul lui inconfundabil, un indian a răspuns la telefonul biroului de presă. După o discuţie scurtă, mi-am adăugat un număr în agendă: cel al ofiţerului de presă, Ahmed Khalifa.

Sunt un jurnalist din România. Am vorbit cu Fahad Khamees, iar dânsul mi-a spus că mă puteţi ajuta să mă văd cu Maradona pentru un interviu.

Interviu cu Maradona? Ia un număr şi stai la coadă.

Adică nu se poate?

Maradona nu dă interviuri. Vorbeşte doar la conferinţe. Dacă vrei, poţi să vii la stadion să vezi antrenamentul din seara asta că e deschis. Mâine nici atât nu poţi să faci, fiindcă o să fie o şedinţă închisă.

Măcar aş putea să mă văd cu Maradona pentru o poza?

Ce poză?

Aş vrea să-i transmită un mesaj de încurajare unui fotbalist român, Mihai Neşu. Joacă la Utrecht, în Olanda. A avut un accident la antrenament în luna mai, iar acum e în spital.

Nu ştiu ce să zic. Maradona are multe contracte de publicitate, mulţi sponsori. Nici poze nu prea face.

Totuşi, aici nu e vorbă de o poză în scop comercial.

OK. Vorbesc diseară cu el la antrenament şi te anunţ.

Din tonul omului, am dedus că mă va suna când în Dubai va ninge. Într-adevăr, au trecut 24 de ore, dar nu mi-a mai dat niciun semn de viaţă. Dacă ar fi făcut-o şi mi-ar fi zis că Maradona a refuzat să-i transmită vreun mesaj lui Neşu, probabil, l-aş fi crezut. Aşa însă, am pus iarăşi mâna pe telefon.

Domnul Khamees, am vorbit cu ofiţerul de presă. Mi-a zis că interviul cu Maradona e imposibil de realizat. L-am rugat măcar să mă ajute pentru o poză, dar acum nu mai răspunde la telefon. Îmi pare rău, dar un asemenea ofiţer de presă strică imaginea clubului.

Calmaţi-vă. Se rezolvă. Despre ce poză e vorba?

Un mesaj de încurajare pentru un fotbalist român care s-a accidentat grav la un antrenament.

Se face chiar azi. Vă promit. Vă dau numărul domnului Homaid. E managerul general al clubului.

Nu ştiu dacă am înţeles bine numele omului, dar m-am ales cu un nou număr în agendă. Din păcate, unul la care nu a răspuns nimeni, în ciuda apelurilor repetate. Eram cu gândul la zborul de întoarcere la Bucureşti, când a sunat telefonul. Pe ecran scria „Homaid". M-am bucurat de parcă mă suna cel mai bun prieten, cu care nu vorbisem de ani buni. A urmat un nou dialog în care i-am explicat interlocutorului cine sunt eu, cine e Neşu şi ce vreau. „La ora 18.00, să fii la stadionul nostru. O să las vorbă la poartă ca să intri, fiindcă azi antrenamentul e închis. O să te preia un domn, Ahmed. După antrenament, el o să te ducă la Maradona", mi-a promis managerul general al lui Al-Wasl. Era ora 15.05. Dacă totul ar fi decurs conform planului, în vreo trei ore, ar fi trebuit să mă văd cu Maradona.

Capitolul III: Sfatul

Stadionul clubului Al-Wasl e pe marginea unei autostrăzi, cum e Săftica, pe DN1. Numai că aici, spre deosebire de cantonamentul dinamoviştilor, la intrare, eşti întâmpinat nu de un soldat, ci de un indian. Bineînţeles că acesta nu fusese anunţat de nimeni despre sosirea unui jurnalist din România. Vestea proastă era că şi Ahmed, care ar fi trebuit să mă preia era într-o şedinţă. A ieşit după vreo 30 de minute.

Din păcate, nici el nu fusese înştiinţat de nimeni despre existenţa mea. Uşor încurcat, omul a venit cu soluţia: „Aşteaptă aici până la ora 19.00, când se termină antrenamentul. O să trimit eu pe cineva să vină să te ia. Apoi, mergem la Maradona". M-am uitat la ceas. Era ora 17.40.  

Translatorul lui Maradona, aliatul meu

Au mai trecut 90 de minute. Niciun semn de viaţă! Mi-am luat lucrurile ca să mă întorc la hotel. Totuşi, la ieşire, l-am întrebat pe indianul de la poartă dacă Ahmed mai e la club sau s-a dus deja acasă. „E la el în birou. Uite, în clădirea de lângă terenul de antrenament". Am pornit în căutarea lui Ahmed ca să-i fac nişte „urări de bine" pentru că m-a făcut să aştept două ore degeaba. Numai că în clădirea indicată de paznic erau zeci de birouri. Spre norocul meu, am nimerit fix la Ahmed! „E ora 19.20. Am zis că ai uitat de mine", i-am spus cu un zâmbet forţat ca să ascund faptul că îmi venea să-l strâng de gât. „Nu te-am uitat. Ia loc". A mai trecut o jumătate de oră până când în birou a intrat un tip îmbrăcat în trening şi transpirat, semn că a fost la antrenament. Era translatorul lui Maradona. El mi-a dat cel mai bun sfat al zilei: „Eu o să te duc la secunzii lui Maradona. Totuşi, să nu le zici că eşti ziarist, că te vor refuza sigur. Spune-le că eşti un prieten al jucătorului care s-a accidentat".

Cum am devenit prietenul lui Neşu

Mi-am adus aminte de ce am învăţat la Facultatea de Jurnalism: nu-ţi ascunde identitatea decât în cazuri extreme. Totuşi, am hotărât să fac o excepţie de la regulă. N-am vorbit niciodată cu Neşu, dar, după ce i-am citit interviul, îmi place să cred că sunt unul dintre milioanele lui de prieteni. Am pornit spre biroul secunzilor lui Maradona.

Mihai Neşu  Foto: Adevărul

Ne-am oprit la penultima uşă de pe culoar. La vreo zece paşi de unde eram, era chiar biroul lui Maradona. Totuşi, mai aveam de trecut un hop. Translatorul m-a predat unui tip înalt şi slab: „Maradona's fitness trainer". I-am explicat preparatorului fizic ce i s-a întâmplat lui Neşu. Cât timp i-am descris situaţia lui Mihăiţă, omul s-a uitat dubios la mine, crezând, probabil, că vreau să-i cer nişte bani. Când a aflat de ce sunt acolo, brusc, s-a schimbat la faţă. A devenit prietenos, a luat foaia, şi a intrat în biroul lui Maradona. O nouă repriză de aşteptare. Am şi pierdut noţiunea timpului. Eram atât de concentrat asupra uşii care s-a închis după preparatorul fizic încât simţeam că aş putea să o deschid cu privirea. Nu a mai fost nevoie, fiindcă ea s-a deschis din interior.

Capitolul IV: Întâlnirea

Primul a ieşit preparatorul fizic. După el, Maradona. Când stai faţă în faţă cu el, pare şi mai mic, şi mai gras, exact ca un butoiaş. Avea pe umăr o geantă uriaşă de sport. În cealaltă mână ţinea un trabuc. Cu siguranţă, unul cubanez, mai ales că pe gleznă are tatuat chipul lui Fidel Castro. La cât m-am chinuit să mă văd cu el, mă aşteptam ca omul să facă o poză în grabă, fără să-mi zică nimic. Dialogul cu Maradona însă, purtat în engleză din partea mea, în italiană din partea lui şi tradus de preparatorul fizic, a meritat aşteptarea.

„Ce ghinion a avut băiatul ăsta!"

Diego Maradona: Salut, Amir din România. Ce este cu băiatul ăsta din poză? Ce a păţit?

E Mihai Neşu, fotbalist la Utrecht. În luna mai a avut un accident la antrenament. A băgat un tackling, s-a lovit de un coechipier, iar acum e în spital.

E paralizat complet?!

Nu. Îşi poate mişca bărbia şi mâna dreaptă, dar, v-am zis, e la recuperare.

Incredibil! Ce ghnion a avut băiatul ăsta. N-am mai auzit până acum de o asemenea accidentare la un fotbalist. Tu ai mai auzit? (se uită spre preparatorul fizic care dă din cap în semn de dezaprobare). De unde ai spus că e acest fotbalist?

Din România. Dar joacă la un club din Olanda.

Şi tu de unde ai venit aici? 

Din România.

Am făcut trei poze. Maradona mi-a dat foaia înapoi. Mă aşteptam să plece imediat, dar bărbatul de 50 de ani a ţinut să-mi mai zică ceva: "Spune-i lui Mihai să nu uite să zâmbească! Eu am depăşit cele mai dificile momente din viaţa mea cu zâmbetul pe buze şi cu familia alături de mine. Un om care nu ştie să zâmbească e un om pe jumătate mort."

Amir Kiarash, alături de Diego Maradona, la baza clubului Al-Wasl Dubai