„Am avut un vis. Şi mi l-am îndeplinit. Azi a fost perfect“. Cu bine, „Sweet Caroline“: ce lasă în urmă Wozniacki

„Am avut un vis... Şi mi l-am îndeplinit. Cred că ce s-a întâmplat astăzi a fost perfect. Tribuna a fost plină. Oamenii s-au ridicat în picioare. În microfoane s-a auzit tot timpul 'Sweet Caroline'. Aplauze. Am avut steagul Danemarcei. Familia a fost aici, iar prietenii dragi mie m-au urmărit de asemenea. Mai bine nu se putea. A fost un moment perfect“. Aşa a rezumat Caroline Wozniacki ultima sa reverenţă pe terenul de tenis.

Vineri, 24 ianuarie, a fost ultima zi din cariera de jucătoare profesionistă a danezei care iubeşte la nebunie hitul americanului Neil Diamond, lansat în 1969. Decizia fusese luată cu aproape un an înainte şi anunţată pe 6 decembrie 2019.

Wozniacki are cu ce se mândri: 71 de săptămâni în fruntea WTA, 30 de trofee şi un titlu de Mare Şlem câştigat la Australian Open. Lasă în urmă o reputaţie, deşi nu întru totul pozitivă, pentru că pe alocuri, a avut apucături de divă răzgâiată, care s-a plâns ca un copil de X şi Y, trăgând totodată, ici şi colo, de limitele regulamentului. Indiscutabil însă, caracterizarea pe care şi-o face este corectă: „Sper ca lumea să-şi amintească de mine ca de o sportivă muncitoare, care a dat totul zi după zi.

Sper să fiu o inspiraţie pentru sportivi din ţări mai mici, care nu au avut niciodată un număr 1, un campion în Grand Slam-uri, poate nici măcar în Top 10 - se poate. Principalul lucru pe care l-am învăţat este că indeferent de unde ai fi, indiferent de culoarea pielii, indiferent de cât de înaltă sau de scundă eşti, dacă ai un vis şi îl urmezi, munceşti, se poate. Am avut un vis când eram mică. Am visat să câştig un titlu de Mare Şlem. Să fiu numărul unu. Oamenii mi-au spus că sunt nebună, pentru că vin dintr-o ţară mică. Dar mi l-am îndeplinit. Am muncit atât de mult, în fiecare zi. Şi sunt tare, tare mândră de asta“, a transmis Wozniacki.

Nu s-a retras, propriu-zis, aşa cum a ţinut să precizeze clar, din cauza diagnosticului de artrită reumatoidă primit în  2018, ci pentru că şi-a stabilit alte priorităţi: mai mult timp dedicat familiei, călătoriilor şi altor proiecte (are destule, Stella McCartney nominalizând-o încă din 2009 pentru o linie exclusivă de echipament sportiv în portofoliul Adidas; recent, Wozniacki a făcut şi un curs intensiv la Harvard în domeniul marketingului).

Wozniacki, punct după 15 ani de carieră

Campioană la Wimbledon, în 2006, în competiţia junioarelor, Wozniacki s-a remarcat rapid în competiţiile profesionistelor, având gene excelente dintr-o familie de sportivi: tatăl - fotbalist, mama - voleibalistă.

Caroline Wozniacki a debutat încă din 2005 în circuitul profesionist, devenind trei ani mai târziu prima sportivă din Danemarca cu un titlu în circuitul WTA, la 18 ani. De atunci, au fost zece sezoane consecutive în care daneza şi-a îmbogăţit CV-ul cu cel puţin un trofeu, performanţă reuşită doar de şapte alte sportive uriaşe: Navratilova, Evert, Graff, Şarapova, Wade, Goolagong şi Serena Williams.

La 16 ani, Wozniacki avea deja în CV un sfert de finală WTA, iar la 17 ani încheia primul său sezon în Top 100.

Apoi, Wozniacki a fost prima sportivă scandinavă ajunsă numărul unu în tenisul feminin, per total - al 20-lea lider WTA din istorie, din punct de vedere cronologic. Din păcate, aici marca şi una dintre neîmplinirile carierei. Paradoxal, deşi a adunat 67 de săptămâni pe primul loc între 11 octombrie 2010 şi 29 ianuarie 2012, Wozniacki era una dintre cele doar cinci jucătoare ajunse numărul unu fără titlu de Mare Şlem în palmares (deşi în 2009 făcuse senzaţie la US Open, calificându-se în finală, fiind învinsă acolo de Clijsters). A fost bombardată cu critici, fiind considerată o sportivă constantă, dar cu probleme majore în meciurile mari - asta deşi, la final de 2012, avea deja 20 de titluri în palmares. Însă nimic mai valoros decât două victorii consecutive în seria Premier Mandatory, la Beijing şi Indian Wells.

Provocată să privească un montaj de imagini de arhivă de la începuturile carierei sale, Sweet Caroline a tenisului s-a minunat singură de viteza de deplasare, urmărindu-se în curse fantastice contra Anei Ivanovic. Forţa fizică şi o defensivă ridicată la rang de artă au fost armele principale pentru Wozniacki. Însă lumea i-a reproşat şi asta - lipsa unui simţ al atacului mai dezvoltat. Dacă ar fi să rezumi filosofia de joc a lui Caroline, ai spune doar atât: zid în mişcare. Iar cariera ei a fost sinonimă cu lupta.

Caroline Wozniacki, împlinire anacronică

Victoriile cele mai multe ale lui Wozniacki au venit până în 2012, sub îndrumarea tatălui Piotr. Însă victoriile cele mai mari - după 2017. Caroline a alunecat în clasament, fără a se depărta, până în 2019, de Top 20. A încercat multiple soluţii tehnice, în ceea ce priveşte antrenorul, trimiţându-l în plan secund pe Piotr. Trei sezoane nu a trecut de optimi la vreun Slam, iar contestatarii săi se felicitau deja pentru intuiţie. Abia în 2014 a bifat o nouă finală de Mare Şlem, la acelaşi US Open, însă, cu Piotr revenit la timonă, jocul său căpătase o nouă dimensiune.

În 2017, avându-l pe Sascha Bajin alături, dar pe post de secund sau sparring-partner, Wozniacki a revenit pe podiumul WTA, dând cea mai importantă lovitură de până atunci a carierei: trofeu la Turneul Campioanelor. Simona Halep, Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Venus Williams nu i-au putut smulge set. Şocul a venit după turneu, când daneza a ales să-l îndepărteze pe Bajin. Trei luni mai târziu, vine MARELE triumf la Australian Open: un titlu spre care a urcat greoi, pornind cu mingi de meci salvate de la 1-5 în turul doi, în care rezistenţa a făcut diferenţa în finala cu Halep. Mentală şi fizică.

Vineri, 24 ianuarie, Caroline Wozniacki a jucat ultimul meci din carieră. Margaret Court Arena i-a transmis toată dragostea. Şi ca o atletă, după o cursă de sprint sau fond, Wozniacki a încheiat cu un tur de onoare. Cu steagul pe umeri şi ochi umeziţi de lacrimi, dar cu zâmbetul pe buze.