Americanii merg pe mâna lui Halep: Marele avantaj al Simonei înaintea meciului cu Serena Williams

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Cele două jucătoare au ajuns în optimile de la Australian Open 2019 după câte trei victorii. Doar că a existat o diferenţa mare între traseul Simonei şi cel al americancei de 37 de ani.

Simona Halep a înregistrat opt înfrângeri în nouă meciuri cu Serena Williams, însă, de această dată, ea poate avea un avantaj în vederea duelului cu fostul lider mondial.

Dacă Simona a disputat până acum trei meciuri tari, la Melbourne, întâlnind de fiecare dată o jucătoare mai bună, în schimb, cele trei adversare care i-au ieşit în calea lui Williams au fost toate de mâna a doua. Rezultatul? Halep a fost testată tot mai serios la Australian Open 2019 şi, treptat, şi-a îmbunătăţit jocul, pe când Serena n-a fost nevoită să găsească ieşirea din nişte situaţii de criză. Americanii de la ESPN, citaţi de Digi Sport, sunt de părere că această situaţie poate fi un avantaj pentru Halep în partida de luni.

Ce au scris cei de la ESPN?

*Cel mai mare avantaj al Simonei contra Serenei e legat de programul avut până acum. Williams n-a avut încă o adversară pe măsură, iar acest lucru poate fi o capcană. De partea cealaltă, Simona nu putea cere o mai bună pregătire pentru acest meci. A avut două dispute grele pe care le-a depăşit şi a căpătat multă încredere, pentru ca apoi să o învingă fără drept de apel pe Venus.

*La începutul acestui turneu, puţini ar fi crezut că Halep poate fi o ameninţare pentru titlul de la Australian Open. A ajuns în Australia cu doar câteva zile înainte de debutul competiţiei şi nu câştigase un meci din august 2018. Şi-a petrecut ultimele luni, aproape în întregime, în România, unde s-a recuperat după accidentarea suferită la spate. Dar, după două meciuri maraton în primele tururi, a venit victoria entuziasmantă în faţa lui Venus Williams. Iar acum toate calculele se schimbă. Împotriva lui Venus, Halep a făcut cel mai bun meci din ultima jumătate de an. A fost agresivă şi s-a mişcat incredibil, arătând precum o sportivă care e decisă să cucerească al doilea său turneu de Grand Slam.

*De când a devenit numărul 1 mondial, cel mai mare adversar al Simonei a părut a fi vocea din capul ei. Acum, aceasta îi spune să fie puternică şi încrezătoare. Astfel, starea mentală e cea potrivită pentru un turneu mare.

Meciurile Serenei Williams la Australian Open 2019

*Turul I: 6-0, 6-2 cu Maria (73 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-2 cu Bouchard (79 WTA)

*Turul III: 6-2, 6-1 cu Yastremska (57 WTA)

Meciurile Simonei Halep la Australian Open 2019

*Turul I: 6-7, 6-4, 6-2 cu Kanepi (71 WTA)

*Turul II: 6-3, 6-7, 6-4 cu Kenin (37 WTA)

*Turul III: 6-2, 6-3 cu V. Williams (36 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite