Amintirile „boemei“ bucureştene: „Şeful beţivanilor de vin era Fănuş Neagu, pe care nevastă-sa, bibliotecară, îl smulgea de la gâtul sticlelor când pleca acasă!“

Fănuş Neagu

Mare iubitor de sport, scriitor şi cronicar incomparabil, Fănuş Neagu (1932-2011), era unul dintre marii boemi ai Bucureştiului în timpul „Epocii de Aur“.

În anul 1954 debutează cu povestirea "Duşman cu lumea", în revista "Tânărul scriitor", iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul "Ningea în Bărăgan", retipărit în 1964 sub titlul "Cantonul părăsit". A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".În perioada 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. 

În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular. Scriitorul Mihai Gramatopol (1937-1998) a dezvăluit în cărţile sale mai multe întâmplări ale "boemilor" din Bucureştiul de altădată. "Existau doi cvasiomonimi, egalmente beţivi, dar diverşi la înfăţişare şi creaţie: Pâcă şi Pucă. Pâcă era chipurile un poet care locuia undeva în Drumul Taberei într-un bloc lamelar paralel cu cel în care stăteam. Avea un câine pe care-l plimba în stare de trezenie şi o nevastă grasă şi blondă, de care am luat cunoştinţă, la Casa Scriitorilor când începuse să-i facă parastase poetului omonim care murise. Traian Iancu era naşul literar al lui Pâcă, care-i premiase unica operă literară, tocmai spre a rămâne în stadiul de oralitate perpetuă, dealtminteri nici din alte puncte de vedere nu era publicabilă, ar fi putut ajunge pe la Consiliul Culturii şi dezvălui cu ce se ocupau scriitorii (...) Pucă era un .... şi un nelipsit al crâşmei scriitoriceşti. Era un grafician oniric de real talent căruia Modest Morariu i-a editat un album, imediat epuizat, căci desenele în peniţă şi tuş erau departe de a fi conforme cu idealurile glorioase ale omului nou, mai ales ale „omului”. Mărite la dimensiuni uriaşe ele ar fi meritat să tapeteze Casa Poporului în perfectă consonanţă cu coşmarul gigantesc al acesteia. În contextul pegrei locale Pucă era un domn, nu se vedea niciodată că e veşnic beat; era politicos şi rar la vorbă. Nu avea niciodată bani, cred că-şi vindea desenele în infinite variante executate de mână. Ne-am salutat întotdeauna cordial. Şeful beţivanilor de vin, cu oarecare ştaif, era Fănuş Neagu, pe care nevastă-sa, foarte conştiincioasă bibliotecară la Uniune, îl smulgea de la gâtul sticlelor când pleca la ora 15 acasă. Nu existau amânări decât în jurul a 10 minute. Serile se încingeau chefuri cu altă categorie pe care n-am cunoscut-o, întrucât nu ieşeam niciodată seara. Câtă vreme a trăit Laurenţiu Fulga, vicepreşedinte perpetuu al Uniunii, s-a menţinut o anumită disciplină a instituţiei, începând cu restaurantul şi sfârşind cu întreaga administraţie", nota Mihai Gramatopol.