ANALIZĂ Halep a căzut un loc: Cum se prezintă situaţia Simonei în ierarhia virtuală după eliminarea în turul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a abordat US Open 2019 ca ocupanta locului 4 în clasamentul mondial şi cu şanse de a ajunge lider WTA după turneu. Din păcate, această variantă a picat, odată cu eşecul suferit în al doilea meci.

Simona Halep avea o şansă mare să-şi îmbunătăţească poziţia în clasamentul mondial după ultimul Grand Slam al anului. În condiţiile în care românca a fost eliminată în turul I în 2018, în acest an, ea n-avea decât 10 puncte de apărat şi, practic, orice victorie era un bonus pentru „Simo“.

De altfel, când a început US Open, Halep a şi urcat o poziţie, până pe 3, în ierarhia virtuală, actualizată în timp real, deoarece rivalele ei au rămas fără punctele acumulate la US Open 2018.

Din păcate, Simona a mai făcut un turneu slab la New York şi, până în acest moment, e singura jucătoare din Top 5 care a părăsit competiţia la Flushing Meadows.

Iar după ultimul rezultat înregistrat la US Open şi anume victoria lui Osaka cu Gauff în turul III, Halep a căzut un loc în ierarhia virtuală, revenind pe 4, după cum se poate vedea mai jos:

1. Barty 6.501 puncte

2. Pliskova 6.125p

3. Osaka 4.846p

4. Halep 4.803p

5. Svitolina 4.492p

6. Kvitova 4.326p

7. Bertens 4.325p

8. Bencic 3.088p

9. Andreescu 3.075p

10. Konta 2.925p

În acest moment, cea mai mare ameninţare pentru Halep e Elina Svitolina, care e calificată în optimi, urmând să joace cu Keys (9 WTA). Dacă Elina bate în acest meci, ea acumulează 4.682 de puncte şi rămâne tot în urma lui Halep. Dacă ucraineanca avansează însă până în semifinale, atunci o va arunca pe Halep pe locul 5.

Dintre sportivele aflate sub Halep în ierarhia virtuală, Kvitova şi Bertens au fost eliminate şi ele la US Open şi nu mai reprezintă o ameninţare pentru „Simo“. 

În schimb, Bencic şi Andreescu sunt deja în optimi. Doar una dintre ele poate trece peste Halep în clasament şi doar în cazul în care câştiga US Open.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite