Anamaria Prodan „fierbe“: Ce salariu a primit Reghecampf la noua echipă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf

Fosta soţie a antrenorului spunea că „Reghe“ cu greu îşi va mai găsi de lucru după ultimele eşecuri profesionale. Tehnicianul de 46 de ani a semnat însă un contract bănos, la doar o săptămână după despărţirea de CS U Craiova.

Laurenţiu Reghecampf a ajuns într-un fotbal de lumea a 4-a, în Azerbaidjan, însă măcar se consolează cu un salariu mult peste cel pe care îl încasa, la Craiova. Aici, a încasat 15.000 de euro pe lună.

Marţi noaptea, formaţia Neftchi Baku, vicecampioana din Azerbaidjan, l-a prezentat pe tehnicianul român pe reţelele sociale. Doar că azerii au scris greşit numele noului lor antrenor, trecându-l în fotografii drept „Laurensiu Regekampf“. Aşa se întâmpla şi pe vremea când „Reghe“ activa în zona arabă. Aici, i se spunea „Rijikampf“.

Având în vedere că românul a semnat pe doi ani, cu un salariu foarte bun, de 40.000 de euro pe lună, potrivit prosport.ro, azerii au suficient timp să înveţe numele corect al lui Reghecampf. Totul e ca acesta să-şi îndeplinească obiectivul principal: câştigarea titlului. În sezonul recent încheiat, Neftchi a terminat pe locul 2, la 19 puncte de campioana Qarabaq. Ultimul titlu l-a cucerit, anul trecut, la finalul sezonului 2021-2022.

Până să atace locul 1 în competiţia internă, Reghecampf va avea o dublă europeană, în turul II preliminar al Conference League. Aici, va întâlni Aris Limassol (Cipru), la 21 (deplasare) şi 28 (acasă) iulie.

În lotul noii sale echipe, Reghecampf va avea şi un fotbalist care a evoluat, la CS U Craiova, în sezonul 2018-2019, înaintea venirii lui „Reghe“. Vorbim despre atacantul paraguayan, César Daniel Meza Colli (30 de ani), care a adunat 15 meciuri în Liga I, fără să înscrie. 

Reghecampf
Reghecampf
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite