Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv, după anularea JO: „Bine va ieşi sportivul care tratează cu calm şi discernământ“

„Adevărul“ i-a dat cuvântul lui Andreas Hniatiuc, preşedintele „Asociaţiei pentru Psihologia Sportului“, pentru a înţelege, din punct de vedere psihologic, ce se întâmplă în acest momente, după ce Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, oficial, că Jocurile Olimpice de la Tokyo se amână cu un an

„Adevărul“: Jocurile Olimpice au fost amânate cu un an. Care este impactul psihologic pentru sportivi?

Andreas Hniatiuc: Probabil vorbim de un impact emoţional destul de mare. Pe palierul motivaţiei, trebuie să înţelegem că ei s-au pregătit, s-au motivat pentru un deadline, la care trebuiau să fie apţi sută la sută pentru a arăta ce au mai bun. Amânarea momentului respectiv generează o stare de disconfort general. Apoi, vin chestiuni care ţin de managementul carierei şi de bugetarea resurselor personale: chiar dacă ţine de foruri organizatorice la nivel naţional sau internaţional, fiecare sportiv şi-a planificat bugetul în funcţie de data de 24 iulie 2020. Toate aceste calcule vor fi date peste cap. Mulţi dintre sportivii care au aspiraţii la nivel de top în lume au contracte cu sponsori personali, iar federaţiile şi comitetele olimpice la nivel naţional au la rândul lor contracte negociate la nivel individual sau colectiv - şi asta va genera o situaţie aducătoare de disconfort, cu siguranţă. Un al treilea aspect ţine de sportivi şi de echipa tehnică din spate: tot ciclul de pregătire trebuie reluat. Din nou, se generează disconfort.

În aceste condiţii, a fost benefic că decizia a venit marţi şi nu peste patru săptămâni, aşa cum se stabilise chiar duminică, în urma unei şedinţe a Comitetului Executiv al CIO?
Da, este un lucru bun. Nu ştiu cât ajută propriu-zis din punct de vedere psihologic, dar ajută să te reorganizezi mai repede. Toţi indicatorii duceau doar în această direcţie. Dacă tot ajungi în situaţia de a amâna sau anula, e mult mai important să ştii din timp lucrul ăsta, ca să replanifici agenda de lucru. Ai salvat nişte bani, nu mai expui sportivul unor antrenamente sau unor aşteptări inutile. Fundamental, decizia a fost generată de situaţia la nivel mondial. De la 1 martie, până nu ştim exact când, sportivii se antrenează în condiţii minimale, ceea ce nu-i ajută oricum din punct de vedere al aspiraţiilor pentru JO. Asta ar fi afectat foarte mult calitatea sportivă a Jocurilor Olimpice. În loc să asişti la un spectacol de bună calitate, ai fi bifat o competiţie doar de dragul de a o bifa, pe nişte milioane de dolari. Nimeni nu şi-ar fi dorit ca la JO să vedem sportivi accidentaţi, ieşiţi din formă şi rezultate mediocre. 2020 e un an de compromis, sunt îngheţate aşteptările şi atunci ne pregătim pentru toate lucrurile pe care le-am pus în stand-by pentru anul viitor.

Ce se întâmplă cu mentalul sportivului în acest an de compromis?

La nivel particular, diferă de la individ la individ. Cel mai bine va ieşi însă sportivul care tratează cu calm şi discernământ tot acest context. Cel care se panichează şi face scenarii fataliste, cu siguranţă nu va avea echilibrul emoţional dorit.

Sunt sportivii mai bine echipaţi din punct de vedere psihologic pentru a face faţă acestor vremuri, pandemiei şi izolării?

Răspunsul e foarte variabil. Din punct de vedere mental, da, sportivul e pregătit pentru a face faţă unor situaţii mai de limită decât omul obişnuit. Însă e un aspect foarte important aici: sportivul, prin activitatea pe care o desfăşoară, are un grad de activism foarte ridicat, iar într-un stil de viaţă sedentar sau pseudo-sedentar impus, un sportiv e afectat. Dacă ani de zile, poate chiar zeci de ani, tot universul lui s-a învârtit în jurul mişcării sau a ideii de activitate, e foarte greu să gestionezi momentul de faţă. Mental, sportivii sunt mai pregătiţi decât oamenii din societate care nu fac un sport de performanţă, dar din punct de vedere al raportului activism / sedentarism, sportivii sunt mult mai afectaţi decât oamenii de rând. Şi atunci, eu le-aş recomanda sportivilor în perioada asta să îşi canalizeze toată energia pe activităţile pe care le pot întreprinde acasă, să acorde timp şi importanţă lucrurilor pe care le-au ionorat multă vreme - cum ar fi lectura, cititul, o limbă străină, un documentar, timpul de calitate petrecut alături de familie, pentru că ei fiind mai mereu pe drumuri, au fost privaţi de foarte multe ori de aceste bucurii. Trebuie să vedem şi partea bună a lucrurilor în perioada aceasta. Nu suntem expuşi unor atrocităţi, aşa cum bunicii şi străbunicii noştri au trăit, avem acces la tehnologie, nu suntem izolaţi informaţional.

Evident, este un scenariu nefericit, nu şi l-a dorit nimeni, dar trebuie să trecem cu bine peste această situaţie. Nici publicul de sport să nu fie critic - să accepte situaţia ca atare. Nici sportivii să nu se frustreze. Să trecem cu bine peste lucrurile astea, ca în 2021 să ne bucurăm de spectacol. Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv

Ce impact are decizia amânării Jocurilor Olimpice pentru fanii sportului?

Cred că la cum stau lucrurile la nivel social, lumea nu mai considera că este o prioritate ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Sau competiţia în sine. Lumea e din ce în ce mai preocupată de sănătatea celor dragi, de activităţile pe care le desfăşoară, de priorităţile personale. Da, te gândeai că sunt în iulie, că lucrurile se aşează. Da, la nivel emoţional te privează de o bucurie, că se amână Jocurile Olimpice, însă la nivel raţional nu ştiu câtă lume se mai aştepta să se ţină Jocurile. Da, din faţa canapelei, din faţa televizorului pare interesant să vezi - gata, începe competiţia, dar sportivii ăia, care ar fi urmat să participe, trebuiau să se califice şi nu au cum să se califice dacă nu sunt competiţii. E o relaţie în lanţ, cauză-efect, care invariabil ar fi dus la acest efect. Din punct de vedere sportiv e mai bine aşa. Sportivii nu ar fi fost pregătiţi, nu ar fi putut să îşi facă baremurile şi asta ar fi generat frustrare, tensiune pentru foarte mulţi dintre sportivi, ar fi fost foarte multe discuţii în jurul criteriilor de departajare. În loc să asişti la un spectacol de bună calitate, ai fi bifat o competiţie doar de dragul de a o bifa, pe nişte milioane de dolari. Hai să vedem şi partea bună. Sportivii stau acasă şi nu suferă din punctul acesta de vedere.

Jocurile Olimpice, în anumite cazuri, sunt linia de finiş pentru carierele unor sportivi veterani. Ce se întâmplă cu cei care deciseseră că 2020 este ultimul al carierei lor?

Dacă din punct de vedere medical şi sportiv îşi mai pot împinge limitele dincolo de termenul acesta, 2020, nu se întâmplă nimic. Va fi amânarea unui termen, va fi încă un ciclu de pregătire, motivaţia lor va fi şi mai mare. Dacă prioritatea sa este să mai participe la o ediţie a Jocurilor Olimpice, atunci va găsi toate resorturile interne pentru a participa şi în 2021.

Din punct de vedere psihologic, dacă v-ar întreba şefii sportului, ce aţi recomanda: să ceară dispensă de la Guvern pentru ca sportivii să îşi continue pregătirile într-un cadru organizat, cum a făcut MIhai Covaliu - preşedinte COSR, sau să se ia pauză, să se concentreze pe izolare?

Eu cred că e un aspect uşor artificial. Prin acea dispensă, ei s-ar pregăti în izolare totală. Dacă îi rupi de contextul în care ei se pregăteau în condiţii normale, naturale, ei nu vor mai da totul. Nu ştiu cât la sută, nu pot face predicţie, dar, clar, randamentul lor va fi scăzut. În al doilea rând, la fel pot pune problema şi şoferii, profesorii, artiştii. E greu pentru toată lumea. Dacă e o măsură de prevenţie la nivel general, haideţi să respectăm, nu e atât de greu. Faptul că ne dorim sport e un lucru pozitiv şi un aspect logic, însă să găsim fel de fel de artificii pentru a da o altă valoare contextului nu ştiu cât ajută.

China vrea să dea drumul la fotbal. Se va putea vorbi de sport de performanţă înainte de încheierea pandemiei la nivel mondial?

În niciun caz! Un sportiv inactiv timp de două luni de zile, indiferent de competiţia sau disciplina pe care o practică, are nevoie de o lună de zile - minim! - pentru a reintra în forma sportivă. Altfel, o să îi vezi accidentaţi, obosiţi, cu probleme musculare, într-un ritm nesusţinut pe teren. Dacă vrem sport, hai să fie de calitate şi să nu abuzăm de sportivi. Şi nivelul lor de implicare, de concentrare poate fi afectat, pentru că le schimbi paşii normali în procesul de reabilitare fizică şi mentală. E un proces pe care ei trebuie să îl urmeze. Nu se încheie perioada de izolare socială şi gata, sportivii au intrat în sălile de sport, pe pista de atletism, pe terenul de sport. Nu se va întâmpla aşa.

Vorbeaţi în prelegerile Asociaţiei pentru Psihologia Sportului despre despresia în rândul sportivilor. Există un risc de a apariţie a unui număr semnificativ de astfel de cazuri în perioada următoare?

Există şi acest risc, în funcţie de cum gestionează fiecare sportiv situaţia, însă până la depresie vorbim, în general, despre anxietate, o formă mult mai uşor de gestionat dacă reuşim să interpretăm corect întregul context. Dacă nu interpretăm corect contextul în care ne aflăm, putem ajunge să discutăm şi de cazuri de depresie la sportivi.

Sportivi, luaţi aminte! Principii de bază ale „igienei în atitudine“

Andreas Hniatiuc explică, pe scurt, pentru „Adevărul“, cum ar trebui să gestioneze un om implicat în sport această situaţie.

• Cu calm, pentru că până la urmă este o situaţie obiectivă, în care se regăsesc toţi sportivii la nivel mondial, nu este o chestie particulară, ca să putem spune că sportivul X sau Y va avea un handicap în faţa altor sportivi.
• Adaptându-ne la fiecare resursă pe care o avem în momentul de faţă putem să revenim la condiţiile vieţii pe care o duceam înaintea declanşării acestei crize. Altceva nu ai ce face. E o situaţie în care trebuie să te limitezi la resursele pe care le ai. În momentul acesta, atât oferă contextul.
• Ocuparea timpului liber, într-un mod constructiv şi plăcut: un film bun, o discuţie telefonică cu o persoană apropiată, o lectură de interes personal, aprofundarea unei limbi străine, vizionarea unor meciuri pe internet, planificarea carierei din punctul acesta pe termen mediu şi lung - activităţi cu caracter personal, care să acţioneze ca ancore la nivel emoţional pentru viitor.