Andreescu, decizie şocantă: S-a retras şi de la Roma. Motivul l-a publicat pe Instagram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreescu

Bianca (20 de ani, 7 WTA) continuă să aibă cifrele unei jucătoare care se apropie de finalul carierei! În 2021, a disputat doar 12 partide (9 victorii, 3 înfrângeri), ultima pe 3 aprilie.

Bianca Andreescu, în ultimii doi ani, mai mult a stat pe tuşă decât a jucat tenis! În 2020, de fapt, n-a jucat deloc, având o pauză de 15 luni, de la finalul anului 2019, după o accidentare suferită la genunchi. Iar acum, în 2021, are doar 12 meciuri!

Canadianca s-a retras, în acest sezon, de la turneele din Doha, Dubai, iar la Miami, în finala cu Barty, s-a retras în timpul meciului. De fiecare dată, „Bibi“ a acuzat probleme medicale. 

Apoi, la începutul sezonului de zgură, a venit retragerea de la Madrid Mutua Open, după ce Andreescu a avut test pozitiv pentru COVID-19, practic, înainte de a se urca în avionul spre Capitala Spaniei!

Iar acum, refăcută după COVID-19 şi fără nicio altă problemă medicală, Bianca şi-a anunţat retragerea de la Italian Open (10-16 mai) pe Instagram.

„Chiar dacă am avut teste negative, după COVID-19, şi mi-am reluat antrenamentele la capacitate maximă de câteva zile, regulile din Italia mă obligă să stau, iarăşi în izolare, dacă voi merge în această ţară. Aşadar, din păcate, mă retrag de la Italian Open, în acest an“, a scris sportiva de 20 de ani.

Ca urmare a acestei decizii, Andreescu va aborda French Open 2021 (30 mai - 13 iunie) fără niciun meci pe zgură, în actuala stagiune!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite