Andreescu, peste Halep la Roma: Bianca îşi continuă marşul triumfal cu încă o victorie categorică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreescu

Revenită pe teren după mijlocul lunii aprilie, după o pauză de 190 de zile pe fondul unei epuizări mentale, Bianca Andreescu (21 de ani) se descurcă foarte bine pe zgură. Şi urcă în ierarhia mondială!

Bianca Andreescu (Canada) părea o sportivă retrasă din activitate, la un moment dat! Pentru că în 2020 n-a jucat deloc, iar în 2021 a avut un bilanţ mediocru: 17 victorii – 12 înfrângeri. Iar canadianca a surprins, în momentul în care a anunţat că va sări peste prima parte a sezonului actual, preferând să scrie o carte pentru copii!

Revenită pe teren, la Stuttgart, în debutul sezonului de zgură, „Bibi“ pare că şi-a regăsit pofta pentru tenis. Pentru că, între timp, a ajuns la 6 victorii în 8 meciuri disputate pe covorul roşu. Iar la Roma, Andreescu se descurcă mai bine decât Halep! Dacă Simona a părăsit competiţia în turul II, în schimb, Bianca tocmai a avansat în sferturi!

După ce a trecut de Emma Răducanu (12 WTA) şi de Parrizas-Diaz (51 WTA), fără set pierdut, astăzi, Andreescu a învins-o şi pe Petra Martic (Croaţia, 31 de ani, 47 WTA): 6-4, 6-4.

În sferturile de la Italian Open, Andreescu va întâlni învingătoarea meciului Swiatek (1 WTA) – Azarenka (16 WTA).

18 locuri a urcat Bianca Andreescu în clasamentul live, actualizat în timp real, după calificarea în sferturile de la Roma, ajungând până pe 72 WTA.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite