Andreescu sărbătoreşte, Halep suferă: Ce a izbutit, astăzi, Bianca, după calificarea în turul II de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un moment în care Simona Halep (28 de ani) are probleme medicale tot mai accentuate, Bianca Andreescu, mai tânără cu nouă ani, e de neoprit.

Simona Halep a părăsit al doilea turneu consecutiv din cauza unor accidentări şi, de acum, apare o întrebare alarmantă: Poate juca Simona în ultimele două turnee din acest sezon, Kremlin Cup (14-20 octombrie) şi Turneul Campioanelor (27 octombrie – 3 noiembrie)?

Anul trecut, de asemenea din cauza problemelor medicale, „Simo“ a absentat de la ambele competiţii. Astfel, a ratat a 5-a participare consecutivă la Turneul Campioanelor, deşi avea dreptul de a evolua în Singapore.

Dacă Halep suferă, în schimb, Andreescu îşi continuă forma excelentă. Prin victoria obţinută, astăzi, la China Open (6-2, 2-6, 6-1 cu Sasnovich), canadianca de 19 ani şi-a rezolvat participarea la Turneul Campioanelor din punct de vedere matematic.

Iată cum arată, în acest moment, clasamentul WTA Race. Primele opt sportive din această ierarhie sunt calificate pentru Turneul Campioanelor:

1. Barty 5.836 de puncte

2. Pliskova 5.315p

3. Halep 4.962p

4. Andreescu 4.792p

-----------------------------------------

5. Osaka 4.311p

6. Kvitova 4.196p

7. S. Williams 3.935p

8. Svitolina 3.845p

9. Bencic 3.650p

10. Bertens 3.600p

Deocamdată, doar primele patru clasate din acest top şi-au rezolvat prezenţa la Shenzhen. Pentru următoarele patru locuri se vor lupta Osaka, Kvitova, Svitolina, Bencic şi Bertens, în condiţiile în care Serena Williams nu va mai evolua în această stagiune.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite