Sport

articolul anterior articolul urmator

Anglia, zguduită: Mourinho, dat afară de la Tottenham! Va primi o sumă colosală drept despăgubire

7
19 Apr 2021 13:19:58
Autor: Amir Kiarash

Cândva, tehnicianul portughez de 58 de ani era garantul succesului în fotbal, echipele antrenate de el adunând trofee pe bandă rulantă. Acum, ultima competiţie în care a triumfat o formaţie pregătită de „Mou“ datează din 2017!

Cota lui Jose Mourinho se prăbuşeşte de la un sezon la altul! Căderea liberă a portughezului a început după ce a părăsit Chelsea, în decembrie 2015. 
 
De atunci, „The Special One“ a mai pregătit Manchester United (iulie 2016 - decembrie 2018) şi Tottenham (a preluat-o în noiembrie 2019). Dacă la prima formaţie, de la care a plecat după un scandal cu jucătorii săi, a reuşit, totuşi să ia Cupa Ligii Angliei (2016-2017) şi Liga Europa (2016-2017), la Tottenham, aventura sa a fost un eşec total! Care tocmai s-a încheiat prin concedierea sa din funcţie!
 
Decizia clubului a venit după o serie catastrofală: o singură victorie în ultimele şase partide, în toate competiţiile! În rest, au fost două remize şi trei înfrângeri. Acest şir de rezultate dezolante a dus şi la eliminarea din Liga Europa, în optimi, după o „dublă“ cu Dinamo Zagreb.
 
Ultimul rezultat al lui Tottenham cu Mourinho pe bancă a fost un 2-2, în deplasare, cu Everton, în Premier League. Când mai sunt şase etape din actuala ediţie de campionat, formaţia londoneză ocupă locul 7 din 20, cu 50 de puncte. Tottenham e la patru puncte de poziţia a 5-a, ultima care duce în cupele europene, şi la 24 de puncte de liderul Manchester City!
 
Potrivit informaţiilor din presa britanică, Mourinho va fi despăgubit cu 34,7 de milioane de euro, în condiţiile în care contractul său era valabil până la 30 iunie 2023.
86
de meciuri a adunat Jose Mourinho la Tottenham: 45 de victorii, 17 remize şi 24 de înfrângeri. Golaveraj: 173-110.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

cloudvick
19.04.2021, 14:23:33

zguduit esti tu cu astfel de articole! ce legatura are cu Romania?

-3 (7 voturi)
Mihai Popescu
19.04.2021, 14:32:19

Est un mare soc pt. Romanica !!!!

-3 (5 voturi)
Marian Petrescu
19.04.2021, 14:37:20

Foarte bine le-a facut la prosti..din moment ce a esuat la Chelsea si Man United de ce dracu il aduci la Tottenham.

-3 (9 voturi)
Mantaur
19.04.2021, 15:05:24

Om deștept, deja are ceva biștari de pensie, mai are să îl ia FCSBistul Jijinho. Și a poi să îi ia și clubul și sediul!

-1 (1 vot)
Utilizator Adevărul
19.04.2021, 15:13:28

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările