Antivaccinistul Becali pune campionatul pe jar: Scandal monstru din cauza meciului Farul - FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali
Gigi Becali

Formaţia bucureşteană a devenit un focar de infecţie, după ce jucătorii, sfătuiţi de patron să nu se vaccineze, s-au îmbolnăvit unul după altul. În izolare se află şi antrenorul Edward Iordănescu, plus cei din stafful său.

Farul - FCSB (duminică, ora 20.30) poate deveni primul meci amânat în Liga I din cauza valului patru de pandemie. „Adevărul“ a scris aici care a fost ultima partidă din primul eşalon în care a fost nevoie de reprogramare din cauza unui focar de COVID-19.

Acum, din păcate, situaţia se poate repeta. Potrivit Digi Sport, postul care ar trebui să televizeze meciul Farul - FCSB, această confruntare are şanse minime să aibă loc, conform programării. Sursele postului amintit au aflat că formaţia patronată de Gigi Becali a depus deja cererea de amânare a meciului la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).

Această mutare a roş-albaştrilor a dat însă naştere la un scandal monstru. Concret, în acest moment, FCSB are şapte fotbalişti diagnosticaţi cu COVID-19. Dar oficialii echipei susţin că nu pot trece 13 jucători pe foaie pentru că, la cei infectaţi cu SARS-CoV-2 se adaugă şi cei şapte jucători accidentaţi. În plus, FCSB refuză completarea lotului cu promovarea unor jucători de la echipa a doua. 

Oficial, managerul Mihai Stoica a explicat că o asemenea mutare ar însemna desconsiderarea competiţiei, deoarece FCSB s-ar duce, la Ovidiu, „ca la tăiere“. E clar însă că bucureştenii nu vor să apeleze la fotbaliştii de la formaţia a doua, nişte juniori, nu pentru că respectă prea mult Liga I, ci pentru că nu vor să piardă partida cu Farul.

Văzând ce se întâmplă, preşedintele constănţenilor, Gică Popescu, a luat foc şi a invocat regulamentul competiţional.

Ce a spus Gică Popescu?

*Eu vreau doar să fie respectat regulamentul. Din ce ştiu, un meci se poate amâna exclusiv din cauza infectărilor cu COVID-19, nu şi din cauza accidentărilor. Noi ne-am pregătit toată săptămâna cu gândul că meciul se va juca, nu ne-am gândit la amânare. Vom respecta orice decizie a LPF, dar vrem ca totul să fie făcut conform regulamentului!

*Eu cred că s-ar crea un precedent periculos (n.r. - în caz de amânare). Restul echipelor ar putea, ulterior, să amâne oricând un meci, spunând că au zece jucători accidentaţi. Noi am jucat la începutul sezonului fără cinci jucători care au fost convocaţi la Jocurile Olimpice, iar pe lângă aceştia am avut şi patru accidentaţi. Vrem doar să fie respectat regulamentul, nimic mai mult!

*Regulamentul trebuie să fie acelaşi pentru toată lumea. Şi noi am trecut, la un moment dat, pe foaie patru juniori pentru a completa lotul. Din acest motiv, există Lista A, Lista B... Mă repet, vrem doar să fie respectat regulamentul.

Stare de urgenţă, la FCSB

*Bolnavi de COVID-19: Straton, Creţu, I. Cristea, S. Şerban, Oaidă, Cordea, Oct. Popescu (toţi jucători), Edward Iordănescu (antrenor principal), Al. Radu (antrenor secund), M. Popa (antrenor cu portarii)

*În izolare (cu simptome, dar cu teste negative): Budescu, Şut

*Accidentaţi: Panţîru, Ov. Popescu, Coman, Burlacu, Tănase, Mamut, Miron

*Echipa folosită în meciul cu Mioveni, etapa trecută: Vlad - Haruţ, Vinicius, Miron, Radunovici - Olaru, Perianu, Fl. Tănase - I. Stoica, Keşeru, Dumiter

Rezerve: Târnovanu, Musi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite