Arena Corinthians, care va găzdui meciul de deschidere al CM, are cel mai mare ecran LED din lume. Detalii pe Discovery

0
Publicat:
Ultima actualizare:
stadion

Dintre cele trei cluburi care sunt cele mai mari din São Paulo, singurul care nu avusese până de curând un stadion cu dimensiunile şi infrastructura necesare pentru a găzdui meciuri era cel mai susţinut club din oraş: Sport Club Corinthians Paulista.

Acum, acest stadion a transformat în realitate un vis mai vechi al suporterilor clubului. Mai mult, Arena Corinthians a fost ales să găzduiască meciul din deschiderea Cupei Mondiale – Brazilia 2014, plus alte cinci întâlniri, între care şi una dintre semifinale.

Locaţie: São Paulo
Capacitatea stadionului: 48,000 de locuri – temporar mărită la 65,000 de locuri, pentru a face faţă cerinţelor meciurilor din Cupa Mondială.
Perioada lucrărilor de construcţie: Mai 2011- Aprilie 2014

Date interesante:
- În perioada de vârf a lucrărilor, 2,500 de muncitori au lucrat în câte 3 ture pe zi.
- Stadionul: 78,000 de tone de beton, dintre care 20,000 de unităţi prefabricate din beton.
- Acoperişul: 32,000 metri pătraţi de oţel, cu o greutate de 6,000 de tone. Acesta este realizat din 42,636 de bucăţi, împărţite în 36 de module complete.
- Terenul: este acoperit cu raigras peren (o plantă erbacee din gamilia gramineelor) pentru a permite derularea mai rapidă a jocului, este ranforsat cu 20 de milioane de fibre artificiale, care consolidează iarba naturală şi în acelaşi timp conferă terenului un aspect impecabil.
- Sub teren se află 32 km de mici conducte de răcire, de 25 mm, prin care circulă un agent refrigerant care răcoreşte terenul, în timp ce 5 km de conducte transportă aer către teren.
- Ecranul LED: pentru moment, stadionul are cel mai mare ecran LED din lume cu care se poate mândri o arenă sportivă - 170 de metri lungime şi 20 de metri înălţime, 1320 de panouri împărţite pe 44 de coloane (câte 30 pe fiecare coloană).

Urmăriţi detalii în exclusivitate în cel de-al doilea episod al seriei Brazilia 2014: Pregătiri pentru Campionatul Mondial, difuzat pe Discovery Channel, sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.00

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite