Sport

articolul anterior articolul urmator

Australia „fierbe“: Se înmulţesc cazurile de COVID-19 în rândul jucătorilor. A apărut ultimul bilanţ

1
20 Jan 2021 15:52:00
Autor: Amir Kiarash
Craig Tiley, director Australian Open
Craig Tiley, director Australian Open

Treptat, tot mai mulţi australieni ajung la concluzia că organizarea primului Grand Slam al anului la Melbourne, conform tradiţiei, a fost o greşeală în acest an. Una care se dovedeşte a fi tot mai costisitoare!

se înmulţesc cazurile depistate în rândul celor sosiţi în Australia pentru primul turneu major din acest sezon. 
 
Chiar dacă, marţi, cei de la Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Australiană de Tenis s-au contrazis în privinţa ultimelor cazuri apărute, ieri, lucrurile s-au clarificat. Într-adevăr, doi jucători şi o persoană din anturajul lor au avut şi ei teste pozitive pentru noul coronavirus. Astfel, numărul total al cazurilor asociate cu Australian Open 2021 a ajuns la zece. Ceea ce încă e bine, având în vedere că vorbim despre 1.200 de oameni cu legătură directă cu turneul care va fi găzduit de Melbourne, între 8 şi 21 februarie. 
 
Totuşi, există şi semnale de alarmă, după apariţia ultimelor cazuri. Dacă unul a fost legat de un jucător, care oricum era în izolare totală, deoarece a ajuns la Melbourne la bordul unui avion în care cineva a fost testat pozitiv după aterizare, în schimb, celelalte două cazuri au venit în urma testărilor făcute, periodic, printre cei care se află în izolare parţială. Vorbim despre acel grup care, zilnic, poate ieşi din camera de hotel, timp de cinci ore, pentru antrenament şi pentru a mânca în restaurantul din cadrul complexului „Melbourne Park“. Ceea ce înseamnă că jucătorul care tocmai a fost testat pozitiv, plus persoana din anturajul său, au intrat în contact şi cu alţii. 
 
Totuşi, australienii au încercat să calmeze situaţia, spunând că, deocamdată, fac investigaţii suplimentare, pentru a stabili dacă aceste trei teste pozitive au relevat eliminarea virusului dintr-o infecţie anterioară sau dacă au arătat o îmbolnăvire survenită după sosirea în Australia.
 
„Până vom avea un răspuns în această privinţă, jucătorul care era în izolare parţială şi omul din anturajul său au fost plasaţi într-o carantină totală, fără dreptul de a mai ieşi din camere pentru antrenamente. Dacă se va dovedi că boala lor e una activă, atunci ei vor fi duşi în hotelul în care se află cei plasaţi în carantină totală“, a spus Lisa Neville, care se ocupă de Situaţii de Urgenţă în statul Victoria.
5
luni de carantină totală au îndurat, în 2020, australienii care trăiesc în statul Victoria.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

mircea miricioiu
20.01.2021, 19:09:54

daca mizeria asta de organizare ar fi fost la vreun turneu la bucuresti, ce ne mai criticam unii pe altii. dar iata lumea buna, cu protocolul ei aristocrat si plin de snobisme, ( care a dat o recordmena in lumea tenisului mondial - ma refer la margaret court si pe care seren se chinuie intr-o respingatoare umilinta sa o depaseasca ) , cum pus la punct in modul cel mai jenant un turneu de mare anvergura.

0 (2 voturi)
Modifică Setările