Australian Open 2015: Cum s-a bătut Halep singură. Cifre, explicaţii şi turneele care urmează pentru româncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul slab, erorile neforţate şi lipsa de concentrare au „curăţat“-o pe Halep în faţa unei rusoaice, locul 11 WTA, aflate în ascensiune în tenisul mondial. Românca rămâne cu locul 3 şi cu egalarea celei mai bune performanţe la Australian Open, sferturi de finală.

Simona Halep a fost învinsă clar în sferturi de rusoaica Ekaterina Makarova, 4-6, 0-6, după un meci în care a făcut 31 de erori neforţate în 69 de minute. Una la aproape două minute. 

Teoria era simplă. Halep, locul 3 mondial, cu o victorie în faţa Makarovei, la singura întâlnire directă de până acum, în 2013, în drumul româncei spre titlul de la New Haven, pleca favorită şi miercuri dimineaţă. Toată România visa la o victorie şi apoi la o răzbunare, într-o semifinală iarăşi teoretică, în faţa principalului „inamic“ din Rusia, Maria Şarapova. 

Practica de la Australian Open a scris altfel istoria. Mai ales că una dintre legile binecunoscute ale lui Murphy spune că începe prost se termină şi mai prost. 

În primul meci al zilei de pe arena centrală „Rod Laver“, Simona a pierdut primul game, pe propriul serviciu, apoi rusoaica s-a dus la 0-3! Deşi a recuperat două game-uri, românca n-a reuşit să egaleze, iar Makarova şi-a acontat primul set. Primul pe care românca l-a pierdut la Australian Open. Pauza de vestiar pe care a cerut-o constănţeanca în acel moment n-a ajutat-o, ba chiar a dereglat-o complet. În setul secund, Halep a fost invizibilă. Rusoaica avea şi moral. În 46 din ultimele 47 de meciuri în care tranşase primul set, reuşise să câştige şi meciul. A făcut-o şi în faţa lui Halep, surclasată net în setul doi: 6-0! 

Cum a explicat Halep corecţia primită? „N-a fost presiune, mai ales că anul trecut am ajuns în sferturi. Poate am fost puţin stresată, dar nu ştiu de ce. Pur şi simplu, n-am simţit mingea, n-am simţit jocul. Am avut o zi proastă, am simţit de la început că jocul meu nu merge, am încercat să schimb ceva, dar n-am reuşit. În momentele importante, Makarova a fost mai bună. Mi-am pierdut concentrarea ca să câştig punctele, iar apoi n-am mai crezut deloc în al doilea set, poate de aceea am şi pierdut cu 6-0“, a spus Halep, după meci.  

image

„A jucat de parcă nu şi-a dorit să fie acolo“

Criticată de unii pentru norocul său, a se citi tabloul de care a avut parte până în sferturi unde a întâlnit doar jucătoare aflate mai jos de locul 50 mondial, Halep a sucombat în faţa primului adversar mai dificil. Makarova, acum pe locul 11 în lume, e pe val, bifează a doua semifinală de Mare Şlem din carieră, după cea din septembrie 2014, de la US Open, şi va urca pe 10, poate chiar mai sus, în funcţie de ce va reuşi la Melbourne, unde o aşteaptă duelul cu Şarapova.

La rece, cifrele n-o ajută deloc pe Halep, de nerecunoscut în partida din sferturi. Pe primul serviciu a avut un procentaj de doar 56% (Makarova a avut 75%), n-a concretizat decât o şansă de break din nouă (spre deosebire de cinci, din şase, în dreptul rusoaicei), şi, mai ales, a făcut exces de greşeli neforţate, 31 (faţă de 20)! Cele mai multe, până în sferturi, pentru Halep, care în precedentele patru meciuri de la Australian Open a avut o medie de 19 erori neforţate. „Halep a jucat de parcă nu şi-ar fi dorit să fie acolo. Mental, ea nu a fost niciun moment concentrată la meci“, a explicat Lindsay Davenport, fost numărul 1 mondial, pentru postul Tennis Channel.

Halep, la Australian Open 2015

Primul tur Karin Knapp (Italia, 50 WTA) 6-3, 6-2

Turul doi Jarmila Gajdosova (Slovacia, 62 WTA) 6-2, 6-2

Turul trei Bethanie Mattek-Sands (SUA, 258 WTA) 6-4, 7-5

Optimi Yanina Wickmayer (Belgia, 80 WTA) 6-4, 6-2

Sferturi Ekaterina Makarova (Rusia, 11 WTA) 4-6, 0-6

Doar Cibulkova şi Serena, corecţii identice, în 2014

Un set „alb“ pierdut este totuşi o raritate, în ultima perioadă, în dreptul lui Halep. De altfel, ca o curiozitate, anul trecut, tot în sferturi, şi tot la Australian Open, când a atins în premieră această fază la turneul de Mare Şlem de la Antipozi, Halep a pierdut identic, în setul secund, în faţa Cibulkovei. Iar în 2014 o singură jucătoare i-a mai luat un set la zero româncei, liderul mondial Serena Williams, în octombrie, în finala „Turneului Campioanelor“, de la Singapore. 

240.000 de euro şi 430 de puncte WTA a primit Halep pentru prezenţa în sferturi. Cuantumul premiilor obţinute de româncă la ediţia din 2015 de la Australian Open este de 500.000 de euro

Poate am fost puţin stresată, dar nu ştiu de ce. Pur şi simplu, n-am simţit mingea, n-am simţit jocul. Mi-am pierdut concentrarea, iar apoi n-am mai crezut deloc în al doilea set, poate de aceea am şi pierdut cu 6-0

Simona Halep, locul 3 WTA

E o adversară dificilă. Nu prea ratează, aşa că fiecare punct pe care l-am câştigat în faţa ei a fost foarte greu şi foarte lung. Am încercat să fiu mai agresivă, pentru că Halep nu renunţă niciodată

Ekaterina Makarova, locul 11 WTA

Următorii paşi: Fed Cup şi Dubai

Pentru Simona Halep urmează revenirea în ţară, câteva zile de pauză şi readaptare la fusul orar, şi apoi meciurile din Fed Cup, alături de naţionala feminină, împotriva Spaniei, la Galaţi, între 7 şi 8 februarie. În circuitul WTA, Halep va reveni pe 16 februarie, odată cu debutul turneului de tip Premier 5 (al doilea nivel după cele de Mare Şlem) de la Dubai, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de dolari. 

image

Maria Şarapova, în extaz după victoria în faţa lui Eugenie Bocuhard, 6-3, 6-2. FOTO: AP

Finală ruso-americană?

Makarova a trecut de Halep, iar în celălalt sfert de finală de pe tabloul româncei Maria Şarapova, cea mai bună jucătoare din istoria Rusiei, a surclasat-o pe canadianca Eugenie Bouchard (locul 7 WTA), scor 6-3, 6-2. Cele două rusoaice care vor da piept în semifinale s-au întâlnit de cinci ori până acum, iar victoriile au revenit doar Şarapovei. 

În noaptea de marţi spre miercuri se vor disputa cele două sferturi de pe cealaltă parte de tablou, Serena Williams (SUA, locul 1 WTA) – Dominika Cibulkova (Slovacia, locul 10 WTA) şi Venus Williams (SUA, locul 18 WTA) – Madison Keys (SUA, locul 35 WTA). 

N-ar fi exclus să avem o finală ruso-americană, sau un nou loc 1 mondial. Pentru ultima e nevoie ca Serena să fie eliminată în sferturi, iar Şarapova să atingă ultimul act. 

Citeşte şi 

Australian Open 2015. Simona Halep, eliminată, dar lăudată: „Poate oricând să întoarcă un meci, indiferent de scor“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite