BBC, verdict categoric: Am asistat la cea mai bună ediţie a Cupei Mondiale din istorie. Argumentele englezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pogba

Cei de la BBC au încheiat dosarul celei de a 21-a ediţii a turneului final, ajungând la o concluzie categorică, însă bine argumentată cu ajutorul unor cifre şi statistici.

În vremurile în care lumea vrea să stabilească, aproape obsesiv, cine e cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor sau care e cea mai mare echipă all-time, Mondialul din 2018 primeşte laude pe bandă.

Mai întâi, FIFA a catalogat această ediţie a turneului ca fiind „cea mai bună din toate timpurile“. FIFA însă poate fi suspectată de subiectivism şi de faptul că a dorit să mulţumească Rusia, gazda competiţiei. Concluzia celor de la FIFA e confirmată însă şi de BBC, iar britanicii şi-au argumentat afirmaţia cu un articol bine documentat.

Drama golurilor din ultimele minute

Potrivit celor de la BBC, CM 2018 a oferit, încă din a doua zi, trei partide memorabile. Spania – Portugalia (3-3) a intrat direct în topul celor mai spectaculoase meciuri din istoria turneelor finale, iar Uruguay a învins Egiptul cu un gol înscris în minutul 89 pentru ca, peste câteva ore, Iranul să treacă de Maroc cu un autogol venit în minutul 90+5. Ceea ce aduce în discuţie două aspecte remarcabile.

În primul rând, această ediţie a Mondialului a furnizat cele mai multe goluri decisive marcate în ultimul minut sau în prelungiri, adică 13 în total. Dintre aceste reuşite, nouă au stabilit învingătoarea, iar patru au împiedicat înfrângerea formaţiei care a punctat pe tabelă. Ca să ne dăm seama de dramatismul acestui Mondial, trebuie precizat că, înainte de turneul din Rusia, precedentele cinci ediţii ale Mondialului, între 1998 şi 2014, furnizaseră împreună doar 14 goluri decisive venite în ultimul minut sau în prelungiri!

Surprize atât cât să nu strice turneul

În materie de rezultate neaşteptate, n-a fost depăşit recordul stabilit la CM 2002, atunci când, după faza grupelor, au fost eliminate Franţa, Uruguay, Portugalia, Polonia, Argentina, Nigeria sau Croaţia. Faptul că granzii au dezamăgit în Coreea de Sud şi Japonia, într-un fel, a devalorizat competiţia în care finala mică a fost disputată de Coreea de Sud şi de Turcia.

În schimb, CM 2018 a avut surprize atât cât dramatismul să fie asigurat, fără ca nivelul calitativ al turneului să fie afectat. Campioana en-titre, Germania, a părăsit Mondialul după faza grupelor, iar Spania, Argentina şi Brazilia au fost învinse în fazele eliminatorii.

Eşecul nemţilor a fost cauzat de lipsa lor de inspiraţie, dar şi de ghinion. Echipa lui Joachim Low s-a clasat pe ultimul loc în grupa F, deşi a adunat 72 de şuturi în trei meciuri, fiind depăşită la acest capitol doar de alte cinci naţionale dintre care patru au jucat mai multe partide în Rusia!

Apariţia unui nou superstar

Toată lumea s-a întrebat cine va străluci mai mult în Rusia: Messi sau Ronaldo? Portughezul a început turneul cu o prestaţie electrizantă, marcând de trei ori în meciul cu Spania. A fost însă o alarmă falsă! Iar cei doi mari fotbalişti au plecat din Rusia cu un bilanţ incredibil, având în vedere recordurile pe care le deţin la nivel de cluburi: niciun gol marcat în fazele eliminatorii ale Mondialelor în care au jucat!

Şi cum Neymar s-a remarcat şi el mai mult din cauza modului jenant în care s-a tăvălit pe teren după fiecare contact cu un adversar, Mondialul din Rusia ne-a arătat un alt superstar: Kylian Mbappe (19 ani). Acesta a încheiat competiţia cu patru goluri, devenind primul adolescent marcator într-o finală de Cupa Mondială după 60 de ani, de la Pele încoace!

VAR ne-a scăpat de meciurile fără gol

Mondialul din 2014 ne-a adus acel spray cu care „cavalerii fluierului“ marchează punctul de unde trebuie bătută o lovitură liberă, dar şi locul în care trebuie să fie poziţionat „zidul“.

CM 2018 ne-a adus arbitrajul video (VAR). Această tehnologie n-a schimbat fotbalul, însă l-a mai curăţat de greşeli. Şi, după cum s-a văzut, jucătorii n-au fost pregătiţi pentru aşa ceva. De aceea, numai în a treia zi a competiţiei, am avut cinci penalty-uri. Şi, până la terminarea Mondialului, s-a marcat un număr-record de goluri după lovituri de la 11 metri: 22.

Se poate spune chiar că prin acordarea unor penalty-uri datorită arbitrajului video, am scăpat de meciurile insipide care altfel s-ar fi încheiat 0-0. Competiţia din Rusia a avut o singură remiză albă în 64 de meciuri: acel 0-0 între Franţa şi Danemarca în ultima rundă din faza grueplor, iar atunci rezultatul le-a convenit ambelor echipe. Doar Mondialul din 1954 a avut mai puţine remize fără gol, atunci când n-a existat niciun 0-0.

Fazele fixe, tot mai importante

CM 2018 ne-a adus un festival de goluri, 169 în 64 de meciuri. 43% din aceste reuşite au venit de pe urma unor faze fixe, un record de la CM 1966 încoace. Concluzia? Având în vedere că echipele naţionale au tot mai puţin timp la dispoziţie să-şi formeze relaţii de joc, antrenorii pun un accent tot mai mare pe fazele fixe. Ceea ce se vede şi în timpul partidelor.

Golurile victoriei marcate în ultimul minut sau în prelungiri 

Competiţie Total goluri

CM 2018 9

CM 2014 4

CM 1998 3

CM 2006 2

CM 1962 2

CM 2010 1

CM 1990 1

CM 1970 1

Cei mai tineri marcatori în finalele Mondialelor

Jucător Vârsta Meci Data meciului

Pele 17 ani şi 248 de zile Brazilia – Suedia 29-06-1958

Mbappe 19 ani şi 207 zile Franţa – Croaţia 15-07-2018

Peucelle 21 de ani şi 319 zile Argentina – Uruguay 30-07-1930

Amarildo 21 de ani şi 322 de zile Brazilia – Cehoslovacia 17-06-1962

Weber 22 de ani şi 33 de zile Germania – Anglia 30-07-1966

Procentul golurilor marcate din faze fixe

Competiţie Procentaj

CM 2018 43%

CM 1994 38%

CM 2006 37%

CM 1990 36%

CM 1998 36%

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite