Becali jigneşte grav: „Numai Anghel Iordănescu putea să debiteze aşa ceva!“ Ce l-a enervat pe patronul FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali
Gigi Becali

Latifundiarul din Pipera e nervos, după ce echipa sa a pierdut titlul pentru al doilea sezon consecutiv. În stagiunea trecută, Astra l-a îndepărtat de mirajul milioanelor Ligii Campionilor. Acum, Viitorul i-a dat lovitura.

Cel care a plătit pentru aceste două eşecuri a fost antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Acesta a fost îndepărtat, elegant, pe motiv că are o ofertă mai bună din punct de vedere financiar din zona Golfului Perisc.

După această mişcare, Anghel Iordănescu a afirmat că, de fapt, Gigi Becali ar fi trebuit să-şi dea demisia, aluzie la faptul că, oricum, majoritatea deciziilor tehnico-tactice sunt luate de patron la FCSB. Ironia „Generalului“ l-a scos din sărite pe omul de afaceri.

Ce a spus?

„Dacă era Edi (n.r. – Edward Iordănescu) antrenor la Steaua, nu mai zicea aşa. Iordănescu să ştie că nu şi-a dat Reghe demisia. L-am propulsat eu la un salariu de 2,6 milioane de euro pe an. Eu propulsez şi antrenori, nu doar jucători.

Cum să-mi dau demisia din funcţia de patron? Nu vreau să mai comentez ce zice Iordănescu. Doar el poate debita aşa ceva.

Lumea zice să nu mă mai bag la echipă. Bine, nu mă mai bag, că vreau insolvenţă, faliment şi desfiinţare. Asta s-a întâmplat unde nu s-au băgat patronii. La mine, unde s-a băgat patronul, curg milioanele de euro“, a tunat Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite