Belgia - Ungaria 4-0: maghiarii au scăpat ieftin. Ce a spus Alan Shearer despre unguri la pauza meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 24 de ore după calvarul fotbalistic, Portugalia - Croaţia, la Toulouse, s-a disputat un meci care, numai în primele zece minute, a avut de două ori mai multe ocazii de gol decât confruntarea de la Lens în 120 de minute.

Ungaria a avut cea mai bună ofensivă din faza grupelor, cu şase reuşite, dar şi una dintre cele mai slabe apărări cu patru goluri încasate. Din păcate pentru Dzsudzsák şi compania, în optimi, ofensiva s-a stins, iar „găurile“ din defenisvă au rămas.

Iar totul a început prost pentru maghiari care l-au pierdut pe play-maker-ul Kleinheisler la încălzire, mijlocaşul celor de la Werder Bremen suferind o accidentare. Primele zece minute s-au jucat într-o singură direcţie: spre poarta lui Gabor Kiraly (40 de ani). Iar răsplata belgienilor a venit firesc, atunci când Alderweireld a marcat cu capul, după o lovitură liberă executată de De Bruyne la care fundaşii maghiari au „dormit“.

Aşa cum a remarcat şi fostul internaţional englez, Alan Shearer, în pauza meciului, în studioul BBC, Belgia ar fi putut avea 4-0 sau 5-0 după primele 45 minute. Elevii lui Marc Wilmots au ratat însă pe bandă şi, la un moment dat, ar fi putut plăti scump pentru asta.

Ungaria a avut o perioadă de 15-20 de minute, în partea secundă, în care a trecut de câteva ori pe lângă egalare. Apoi, Eden Hazard a luat meciul pe cont propriu şi l-a rezolvat. Mai întâi, a făcut 80% din golul înscris de Batshuayi (78), iar apoi, pe contraatac, a punctat pentru 3-0 (79). Scorul final a fost stabilit de Carrasco (90+1).

Ungurii au părăsit terenul în aplauzele fanilor lor, mulţumiţi de parcursul echipei la Euro 2016. Pentru Belgia urmează confruntarea cu Ţara Galilor din sferturi, vineri (ora 22.00), la Lille.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite