Bianca Andreescu, în rând cu Maria Sharapova, Serena Williams sau Steffi Graf. Poveştile jucătoarelor care au cucerit un Grand Slam, până la 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu, a patra cea mai bună jucătoare de tenis din lume FOTO Getty Images
Bianca Andreescu, a patra cea mai bună jucătoare de tenis din lume FOTO Getty Images

Prin cucerirea turneului de la US Open, Bianca Andreescu (4 WTA) a intrat în elita jucătoarelor de tenis, care au reuşit performanţa de a-şi adăuga palmaresului un turneu de Grand Slam, până în vârsta de 20 de ani.

Prima sportivă din Canada care a câştigat un Grand Slam. Cea dintâi jucătoare din istorie, care se impune la acest turneu din postura de deţinătoarea a unui wild card. Numărul patru în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Toate acestea sunt realizările Biancăi Andreescu, care la doar 19 ani a câştigat unul dintre cele mai râvnite trofee, cel de la US Open.

Prin reuşita ei, Bianca Andreescu s-a alăturat grupului select de sportive care şi-au însuşit un turneu de Grand Slam, până în vârsta de 20 de ani. Dintre acestea, amintim câteva cazuri care au contribuit decisiv în istoria tenisului din întreaga lume.

Serena Williams dădea startul, la 18 ani, unei cariere răsunătoare, prin câştigarea ultimului act de la US Open. Acestuia i-au urmat încă 22 de turnee de Grand Slam, americanca rămânând, la 37 de ani, una dintre cele mai puternice jucătoare din tenisul mondial. 

Imagine indisponibilă

Maria Sharapova îşi adjudeca primul Grand Slam la numai 17 ani, când surprindea iubitorii de tenis din toată lumea, învingând-o pe Serena Williams, care începuse deja să fie o forţă în sportul cu rachetă. În total, Maria Sharapova a fost cea mai bună din cinci turnee de Mare Şlem.

Imagine indisponibilă

Margaret Court câştiga, la 20 de ani, Australian Open - primul dintr-un lung şir, de 24 de reuşite din categoria competiţiilor de Mare Şlem, un record absolut. În 1970, Margaret Court a bifat câştigarea Grand Slam-ului calendaristic, devenind prima jucătoare din era Open, care a realizat acest lucru. 

Steffi Graf cucerea Roland Garros, la 18 ani, urmând să devină unul dintre cele mai sonore nume din tenisul lumii şi singura care a câştigat Golden Slam.

Chris Evert câştiga, la 20 de ani, atât Roland Garros, cât şi Wimbledon, palmaresul său cuprinzând 18 titluri din categoria turneelor de Mare Şlem.

evert
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite